Atelierul cu jucării – un spectacol pentru copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/atelierul-cu-jucarii-un-spectacol-pentru-copii/

Pe 2 şi 11 iunie, la Teatrul Elisabeta, va avea loc ,,Atelierul cu jucării” – un spectacol cu şi pentru copii, produs de prima trupă de teatru muzical pentru copii de la noi.

Un articol de Elena Simion|1 iunie 2016

Atelierul cu jucării este un spectacol pentru prichindei, jucat și cântat de copii, în care se construiește  un univers plin de imagini animate, inocență, zâmbete și culoare. De aceea, premiera a fost aleasă pentru ziua de 1 iunie, la Centrul UNESCO. Vor urma spectacolele de la Teatrul Elisabeta, pe 2 iunie 2016, ora 17:00 și 11 iunie 2016, ora 11:00.

Textul îi aparține lui Dan Doboș, cel mai des premiat scriitor de SF din Romania, care a scris această comedie pentru copii în trei zile, la cererea directorului Teatrului pentru copii și tineret din Iași. S-a alăturat proiectului și alt mare artist, Adrian Daminescu, care a compus opt cântece splendide pentru aceasta premieră a primul spectacol muzical din România jucat și cântat de copii. Regia îi aparține actriței Daniela Nane, care se ocupă de multă vreme de cursuri destinate trupelor de copii.

Daniela Nane -6Piesa prezintă activitatea pretrecută vara în Atelierul lui Moș Crăciun, unde nimeni nu doarme. Elfii și zânele construiesc de zor jucării pentru copiii cuminți. Jucăriile vor, însă,  să intre în grevă, crezând că nu mai sunt iubite de copii. Supărați, elfii își lasă lucrul și se se așează la plajă. Apare o răsturnare de situație ce le va face pe ajutoarele Moșului să înțeleagă, în final, că toți copiii sunt buni și că vor găsi sub brad, la iarnă, jucăriile visate.

Distribuția este formată din 30 de copii cu vârste între 4 si 16 ani, cursanți ai Studioului Daniela Nane și ai Școlii de muzica Arpeggio. Acești copii joaca personaje care li se potrivesc și care îi pun în valoare. Fiecare mini-actor evoluează pe masura posibilităților vârstei, cu multă inocență și umor, dar ridicându-se un standard de performanță. Îi puteți asculta și vedea  atât în calitate de soliști, cât și în cor. Adulți care au conceput acest spectacol, cât și micii artiști construiesc un univers coregrafic și muzical plin de imagini animate și de culoare. Puteți descoperi acest spectacol alături de copiii dumneavoastră, la Teatrul Elisabeta, pe 2 iunie 2016, ora 17:00 și 11 iunie 2016, ora 11:00.

Text: Dan Doboș

Regia: Daniela Nane

Muzica: Adrian Daminescu

Decor si costume: sipetdesidef.ro

Informații: www.teatrulelisabeta.ro/atelierul-cu-jucarii-joi-2-iunie-ora-1700/

Preț bilet: 35/45 lei

18
/09
/20

Cel mai nou cinematograf de tip multiplex din România a fost inaugurat de Cineplexx pe 16 septembrie la Târgu-Mureș, în prezența unui public nerăbdător să-și vadă vadă filmele preferate pe marele ecran. Locația nou deschisă reprezintă cea de-a cincea investiție făcută de companie în România într-un singur an de la intrarea pe piața locală.

18
/09
/20

Nu e un admirator al comunicării intense din vremea noastră, care culminează cu incomunicarea și explică dezamăgit că în era corectitudinii politice, pentru că suntem atacați, orice am spune, sfârșim prin a nu mai spune nimic. Jeremy Irons s-a născut pe 19 septembrie 1948.

17
/09
/20

CRONICĂ DE FILM Există filme de stare, filme de idei şi filme de subiect (şi diverse combinaţii între ele). Programate a fi lansate în curând în cinematografe, „Madre” (2019), al spaniolului Rodrigo Sorogoyen, şi „Corpus Christi” (2019), al polonezului Jan Komasa, sunt în primul rând filme de subiect.

17
/09
/20

Expoziția „Onoarea națiunilor. Ordine și decorații din patrimonial Muzeului Național de Istorie”, care își așteaptă vizitatorii până în luna noiembrie, constituie un proiect unic, potrivit organizatorilor cel mai mare proiect de acest gen care s-a pus în operă în țară după 1989.

17
/09
/20

În perioada 30 septembrie–4 octombrie, va avea loc o ediție specială a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași–FILIT. Sub semnul continuității, Muzeul Național al Literaturii Române Iași propune o formulă adaptată la condițiile crizei globale.

17
/09
/20

A 12-a ediție KINOdiseea – Festivalul de Film pentru Publicul Tânăr are loc în București, în perioada 17 septembrie–11 octombrie 2020, și aduce pe marile ecrane din aer liber cele mai noi filme pentru copii, dar numai bune pentru o seară petrecută cu întreaga familie.

16
/09
/20

La Teatrul de Comedie va începe în curând stagiunea 2020-2021. Deschiderea se va face cu trei reprezentații consecutive ale spectacolului „Doi pe o bancă” după Aleksandr Ghelman, în regia lui Mihai Bendeac, programate pentru pe 25, 26 și 27 septembrie, de la ora 19.00, la Sala Radu Beligan.

16
/09
/20

În perioada 16-28 septembrie 2020, Accademia di Romania in Roma, cu sprijinul Institutului Cultural Român, organizează expoziția de artă contemporană „In Between Repetition and Variation” a artistei Lucia Ghegu, bursieră „Vasile Pârvan” în 2019 și 2020.

Pagina 1 din 91512345...102030...Ultima »