Atelierul de creativitate poposeste la teatrul Ion Creanga
https://www.ziarulmetropolis.ro/atelierul-de-creativitate-poposeste-la-teatrul-ion-creanga/

Teatrul Ion Creangă, prin Secretariatul Literar şi prin Departamentul de PR şi Management Educaţional, organizează, în luna decembrie, atelierul de creativitate “Dăruieşte-mi aripi”. Acesta redeschide seria activităţilor interactive, organizate de Teatrul Ion Creangă, în cadrul programului “Pinocchio”, pentru copiii din centre de plasament şi instituţii de asistenţă socială din Bucureşti. Adresându-se copiilor cu vârste de […]

Un articol de Andrada Văsii|5 decembrie 2012

Teatrul Ion Creangă, prin Secretariatul Literar și prin Departamentul de PR și Management Educațional, organizează, în luna decembrie, atelierul de creativitate “Dăruieşte-mi aripi”. Acesta redeschide seria activităţilor interactive, organizate de Teatrul Ion Creangă, în cadrul programului “Pinocchio”, pentru copiii din centre de plasament şi instituţii de asistenţă socială din Bucureşti.

Adresându-se copiilor cu vârste de până la 10 ani, atelierul, inspirat de o poveste germană contemporană, scrisă de Heinz Janisch, îşi propune să transforme spaţiul în care se desfăşoară într-un tărâm al imaginaţiei care capătă aripi dintre cele mai năstruşnice. Astfel, împreună cu cei mici, reprezentanții Teatrului Ion Creangă vor porni într-o călătorie a redescoperirii lumii şi a imposibilului care prinde viaţă, luând diverse forme, conturându-se din materiale şi texturi felurite.

Îmbinând modalităţile de expresie teatrală cu mijloacele creaţiei plastice, “Dăruieşte-mi aripi” îi va provoca pe copii să-şi inventeze propriile lumi de poveste, către care poţi zbura pe aripile unei cărţi, ale unor raze de soare jucăuşe, ale unor culori preferate, ale dulciurilor favorite sau ale unui peisaj care te îndeamnă la visare. Ei îşi vor confecţiona cele mai inventive instrumente de zbor către cele mai dragi lumi de basm, iar apoi vor putea păstra aripile la care au trudit cu forţa fanteziei lor, ca pe o mărturie a certitudinii că visele devin realitate.

Seria de ateliere, din cadrul programului “Pinocchio”, care va debuta cu “Dăruieşte-mi aripi”, se adresează tuturor copiilor care au cea mai mare nevoie de poveşti şi care au dreptul să creadă că, purtaţi de aripile imaginaţiei lor, pot deveni orice îşi doresc, că pot îndrăzni să viseze oricât de departe şi că cea mai de preţ comoară este cea pe care o cultivă şi o îngrijesc în sufletele şi în minţile lor.

 

15
/11
/15

Vineri, 13 noiembrie: superstițioșii s-ar feri de lansări de discuri în această zi, însă, cum 3 albume importante și interesante se lansează pe 13 noiembrie 2015, se poate spune că este o zi fastă. Vladimir Horowitz – Return to Chicago (un recital susținut la Chicago, în 1986, de celebrul pianist), “Petrică și lupul” de Serghei Prokofiev, în lectura lui Alice Cooper, legendarul rocker, și concerte de Brahms și Bartok înregistrate de violonista olandeză Janine Jansen găsim pe aceste trei albume.

14
/11
/15

Muzică de Oscar, Tony pentru costume, și o nemuritoare poveste Disney. În această iarnă, Broadwayul vine la București să demonstreze că iubirea învinge întotdeauna. Spectacolele se vor juca în limba engleză, cu subtitrare în limba română (4-6 decembrie, Romexpo). 

14
/11
/15

Scurtmetrajul “Prologul”, în regia lui Ștefan Constantinescu va avea premiera mondială în cadrul “Stockholm Film Festival”, producția fiind inclusă în competiția oficială. Evenimentul, ajuns la cea de-a 26 ediție, va debuta astăzi și se va desfășura până pe 22 Noiembrie.

13
/11
/15

Povestea a început cu 29 de ani în urmă*. Am ratat o excursie la munte şi, ca să nu rămân supărat, am fost dus de tatăl meu la film, la Casa de Cultură din Găeşti. Aşa am pătruns în lumea cinematografelor. Îmi amintesc că primul meu film a fost Superman. Din acel moment, împreună cu Dede senior (amator de filme şi fan Spencer Tracy) am cunoscut una din cele mai mari distracţii ale acelor vremuri, mersul la cinema.

13
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Bazat în special pe cele patru anecdote intersectate care îl compun, şi într-o măsură nesemnificativă pe valenţele imaginii, încadraturii sau mizanscenei, „Bucureşti NonStop”, de Dan Chişu, aduce laolaltă numeroşi actori experimentaţi, aproape singurul atu care îl face vizionabil şi, pe alocuri, delectabil.

13
/11
/15

Compania de Teatru Labirint a lansat pe 10 noiembrie spectacolul “Sisif”- un tip de performance alternativ care explorează dialogul dintre formele de teatru clasice si cele neconvenționale, senzoriale, vizând transformarea spectatorului în co-creator al spectacolului.

13
/11
/15

În luna noiembrie, Merci Charity Boutique împreună cu Acuarela Bufet organizează Charity Lunch #8 - un prânz pentru tine sau un cadou special oferit unui prieten, cu o personalitate pe care o admiră. Luni, 23 noiembrie, două persoane pot lua prânzul cu regizorul şi scenaristul Nae Caranfil.

13
/11
/15

Teatrul Municipal 'Bacovia' din Bacău pregătește, pentru duminică, o premieră absolută a spectacolului cu piesa "Foc", un text scris de actorul băcăuan Valentin Braniște, inspirat din tragedia produsă în Clubul Colectiv din București, în care și-au pierdut viața până în prezent 54 de tineri.

13
/11
/15

Expoziția personală artistului și designerului Codrin Mircea poate fi vizitată între 15 noiembrie - 15 decembrie 2015 la galeria Metropolis Art Collection situată la parterul Metropolis Centre, Str. Grigore Alexandrescu nr. 89-97, București de luni până sâmbătă între orele 12:00- 20:00. Vernisajul va avea loc miercuri, 18 noiembrie 2015, ora 18:00.

13
/11
/15

Trei scrisori în original adresate, în anii 1933-1934, de Constantin Noica lui Emil Cioran vor fi prezentate publicului, în premieră, sâmbătă, în cadrul unei expoziții ce va avea loc la Biblioteca Județeană "Astra" din Sibiu, cu ocazia manifestării "Zilele Emil Cioran". Aceste scrisori, care arată prietenia dintre Noica și Cioran, fac parte dintr-un număr de 600 de manuscrise donate bibliotecii sibiene de fratele lui Emil Cioran, Aurel.