Atelierul de creativitate poposeste la teatrul Ion Creanga
https://www.ziarulmetropolis.ro/atelierul-de-creativitate-poposeste-la-teatrul-ion-creanga/

Teatrul Ion Creangă, prin Secretariatul Literar şi prin Departamentul de PR şi Management Educaţional, organizează, în luna decembrie, atelierul de creativitate “Dăruieşte-mi aripi”. Acesta redeschide seria activităţilor interactive, organizate de Teatrul Ion Creangă, în cadrul programului “Pinocchio”, pentru copiii din centre de plasament şi instituţii de asistenţă socială din Bucureşti. Adresându-se copiilor cu vârste de […]

Un articol de Andrada Văsii|5 decembrie 2012

Teatrul Ion Creangă, prin Secretariatul Literar și prin Departamentul de PR și Management Educațional, organizează, în luna decembrie, atelierul de creativitate “Dăruieşte-mi aripi”. Acesta redeschide seria activităţilor interactive, organizate de Teatrul Ion Creangă, în cadrul programului “Pinocchio”, pentru copiii din centre de plasament şi instituţii de asistenţă socială din Bucureşti.

Adresându-se copiilor cu vârste de până la 10 ani, atelierul, inspirat de o poveste germană contemporană, scrisă de Heinz Janisch, îşi propune să transforme spaţiul în care se desfăşoară într-un tărâm al imaginaţiei care capătă aripi dintre cele mai năstruşnice. Astfel, împreună cu cei mici, reprezentanții Teatrului Ion Creangă vor porni într-o călătorie a redescoperirii lumii şi a imposibilului care prinde viaţă, luând diverse forme, conturându-se din materiale şi texturi felurite.

Îmbinând modalităţile de expresie teatrală cu mijloacele creaţiei plastice, “Dăruieşte-mi aripi” îi va provoca pe copii să-şi inventeze propriile lumi de poveste, către care poţi zbura pe aripile unei cărţi, ale unor raze de soare jucăuşe, ale unor culori preferate, ale dulciurilor favorite sau ale unui peisaj care te îndeamnă la visare. Ei îşi vor confecţiona cele mai inventive instrumente de zbor către cele mai dragi lumi de basm, iar apoi vor putea păstra aripile la care au trudit cu forţa fanteziei lor, ca pe o mărturie a certitudinii că visele devin realitate.

Seria de ateliere, din cadrul programului “Pinocchio”, care va debuta cu “Dăruieşte-mi aripi”, se adresează tuturor copiilor care au cea mai mare nevoie de poveşti şi care au dreptul să creadă că, purtaţi de aripile imaginaţiei lor, pot deveni orice îşi doresc, că pot îndrăzni să viseze oricât de departe şi că cea mai de preţ comoară este cea pe care o cultivă şi o îngrijesc în sufletele şi în minţile lor.

 

08
/04
/15

Actorul american Tom Cruise, care a fost căsătorit de trei ori, a decis să apeleze la ajutorul angajaţilor şi colaboratorilor săi apropiaţi pentru a-şi găsi o nouă iubită. "Tom era stresat din cauza întâlnirilor romantice, după controversele generate de precedenta «căutare» a unei soţii, însă acum a obosit să fie singur", informează contactmusic.com.

08
/04
/15

O frumoasă seară muzicală de primăvară, cu titlul „SONATE CELEBRE”, este propunerea violonistei CRISTINA ANGHELESCU şi a pianistului MIHAI UNGUREANU pentru iubitorii muzicii, prin recitalul de vineri, 17 aprilie (ora 19.00), de la Sala Radio.

08
/04
/15

Ca urmare a hotărârii UNESCO, anul 2015 a fost proclamat în mod oficial Anul Internațional al Luminii, scopul acestei acțiuni fiind acela de a se promova o mai bună înțelegere la nivel public și politic a rolului central al luminii în cadrul lumii moderne.

08
/04
/15

Vin ruşii! Pe 23 septembrie, peste o sută de instrumentişti, muzicieni şi dansatori ai Red Army Choir - Corul Armatei Roşii. vor lua cu asalt Sala Palatului din Bucureşti pentru un concert memorabil.

07
/04
/15

Castingul de figuraţie specială pentru spectacolul „Paganini”, în regia lui Mick Davis, se amână pentru săptămâna 19-25 aprilie.

07
/04
/15

Când a ales să plece din țară, în 1989, Bogdan Stanoevici era un tânar actor în mare vogă, lăudat de critici, căutat de regizori, răsfățat de femei și invidiat de bărbați. De profesie actor, cunoscut pentru roluri precum "Sania albastră", de Ioan Carmăzan, "Noi, cei din linia întâi", de Sergiu Nicolaescu, și "Tertium non datur", de Lucian Pintilie, Bogdan Stanoevici a fost în centrul atenției în ultimii ani datorită carierei sale politice.

07
/04
/15

Două staţii din Iași au fost transformate în staţii interactive, în cadrul unui proiect outdoor multimedia de comunicare urbană, realizat de WINK, agenţia Namogo și managementul pub-ului britanic The Trumpets.