Atelierul de creativitate poposeste la teatrul Ion Creanga
https://www.ziarulmetropolis.ro/atelierul-de-creativitate-poposeste-la-teatrul-ion-creanga/

Teatrul Ion Creangă, prin Secretariatul Literar şi prin Departamentul de PR şi Management Educaţional, organizează, în luna decembrie, atelierul de creativitate “Dăruieşte-mi aripi”. Acesta redeschide seria activităţilor interactive, organizate de Teatrul Ion Creangă, în cadrul programului “Pinocchio”, pentru copiii din centre de plasament şi instituţii de asistenţă socială din Bucureşti. Adresându-se copiilor cu vârste de […]

Un articol de Andrada Văsii|5 decembrie 2012

Teatrul Ion Creangă, prin Secretariatul Literar și prin Departamentul de PR și Management Educațional, organizează, în luna decembrie, atelierul de creativitate “Dăruieşte-mi aripi”. Acesta redeschide seria activităţilor interactive, organizate de Teatrul Ion Creangă, în cadrul programului “Pinocchio”, pentru copiii din centre de plasament şi instituţii de asistenţă socială din Bucureşti.

Adresându-se copiilor cu vârste de până la 10 ani, atelierul, inspirat de o poveste germană contemporană, scrisă de Heinz Janisch, îşi propune să transforme spaţiul în care se desfăşoară într-un tărâm al imaginaţiei care capătă aripi dintre cele mai năstruşnice. Astfel, împreună cu cei mici, reprezentanții Teatrului Ion Creangă vor porni într-o călătorie a redescoperirii lumii şi a imposibilului care prinde viaţă, luând diverse forme, conturându-se din materiale şi texturi felurite.

Îmbinând modalităţile de expresie teatrală cu mijloacele creaţiei plastice, “Dăruieşte-mi aripi” îi va provoca pe copii să-şi inventeze propriile lumi de poveste, către care poţi zbura pe aripile unei cărţi, ale unor raze de soare jucăuşe, ale unor culori preferate, ale dulciurilor favorite sau ale unui peisaj care te îndeamnă la visare. Ei îşi vor confecţiona cele mai inventive instrumente de zbor către cele mai dragi lumi de basm, iar apoi vor putea păstra aripile la care au trudit cu forţa fanteziei lor, ca pe o mărturie a certitudinii că visele devin realitate.

Seria de ateliere, din cadrul programului “Pinocchio”, care va debuta cu “Dăruieşte-mi aripi”, se adresează tuturor copiilor care au cea mai mare nevoie de poveşti şi care au dreptul să creadă că, purtaţi de aripile imaginaţiei lor, pot deveni orice îşi doresc, că pot îndrăzni să viseze oricât de departe şi că cea mai de preţ comoară este cea pe care o cultivă şi o îngrijesc în sufletele şi în minţile lor.

 

13
/03
/15

Mircea Eliade, filozof, scriitor și istoric al religiilor, unul dintre cei mai imnportanţi gânditori ai secolului XX, s-a născut în urmă cu 108 ani. Data exactă se bănuieşte a fi 13 martie, însă există mai multe variante, 25 februarie/ 28 februarie/ 8 martie/ 9 martie/ 13 martie/ 19 martie, unele dintre acestea menţionate de însuşi Eliade în diverse decumente.

13
/03
/15

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Din 2008 este actor, licenţiat al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică ,,I.L.Caragiale”. A jucat şi joacă la Nottara, Comedie, Mic, Foarte Mic, dar şi la Green Hours şi Godot. Luni, 16 martie 2015, la ora 19.30, Sala „George Constantin“ a Teatrului Nottara, Şerban Gomoi joacă în spectacolul „Mizantropul“ de Molière, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu.

13
/03
/15

De 15 ani, la fiecare sfârşit de lună martie, Radio România Cultural îi premiază, intr-o gală a valorii şi a rafinamentului, pe cei care au performat în diferitele domenii ale culturii în anul anterior. Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XV-a, va avea loc luni, 23 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon.

12
/03
/15

După 30 de ani de la cea mai recentă punere în scenă, celebra poveste a „Babei Hârca” revine într-o adaptare modernă la Teatrul Elisabeta din Bucureşti. Comedia muzicală „Hârca se întoarce“, adaptare după o povestea scrisă de Matei Millo, va avea premiera pe 29 aprilie 2015.

12
/03
/15

În urmă cu 50 de ani, într-o zi de 12 martie, se stingea din viaţă George Călinescu, considerat unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile.

11
/03
/15

La peste 80 de ani de când George Enescu a compus opera “Oedipe”, ediţia 2017 a Festivalului care îi poartă numele se va deschide în premieră extraordinară cu interpretarea acestei lucrări în versiune concertantă de către o orchestră străină de prestigiu: London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski.