„Atelierul”. Noua Franță
https://www.ziarulmetropolis.ro/atelierul-noua-franta/

CRONICĂ DE FILM Cel mai nou film al scenaristului şi regizorului francez Laurent Cantet (devenit celebru în 2008 cu „În clasă”, câştigător al Premiului Palme d`Or la Cannes), „Atelierul” (2017) se vrea portretul în miniatură al Franţei din prezent, reflectat printr-un grup de tineri adunaţi la un atelier de scriitură.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 martie 2018

Redus la premisele sale din scenariu, scris împreună cu cineastul Robin Campillo (cunoscut mai recent pentru „120 de bătăi pe minut”), noul film, al 8-lea, al regizorului francez Laurent Cantet, „Atelierul”, nu pare lipsit de riscuri.

Plasarea narațiunii în celebra localitate-port La Ciotat are o dublă simbolistică, asumată de cei doi scenariști.

Numele locului a fost făcut cunoscut de unul din primele filme realizate vreodată, „Sosirea trenului în gara La Ciotat” (1895), al fraților Lumière.

Și chiar dacă scopul întâlnirilor grupului de tineri în cadrul unui atelier coordonat de o prozatoare consacrată (jucată de excelenta actriță Marina Foïs) este, în afara  integrării sociale, scrierea unui roman noir ancorat în trecutul muncitoresc și sindical al localității, când marele șantierul naval începea să-și reducă activitatea și numărul de angajaţi, nu lipsesc nici trimiterile la cinema.

Una din ele este chiar în debut, când tinerii vorbesc despre ce înseamnă camera subiectivă într-un film.

Iar cea mai importantă, implicită, este însăși structura narativă, care jonglează discret cu câteva convenții ale filmului de suspans, schimbându-le traiectoria potențial previzibilă, fără ca această latură metadiscursivă să devine un scop în sine – din grup, se remarcă un tânăr cu idei aparent radical-naționaliste, singurul pe care îl urmărim în singurătate, în familie sau la întâlnirile cu prietenii și care atrage atenția scriitoarei-coordonatoare, cu care intră într-un joc psihologic, vag erotic și cu posibile urmări tragice.

Multiculturalismul grupului e puțin ostentativ în intenția sa de a fi o reflexie la scară mică a Franței contemporane (iar dialogurile alunecă uneori în direcția unor ciocniri stridente de prejudecăți), cu atât mai mult cu cât atacul terorist din noiembrie 2015 de la Bataclan revine des în discuții, iar acest mozaic etnico-religios din prezent este pus în contrast cu trecutul relativ recent, când abia își făceau apariția primele generații de imigranți (bunicii unora dintre tinerii de acum) și când șantierul cu numeroși muncitori nu fusese încă înlocuit de iahturile luxoase de astăzi.

E ceva fermecător în felul în care se sugerează că trecutul influențează în cele mai neașteptate moduri prezentul și că cele două comunică – tinerii sunt îndemnați ca în documentarea pentru romanul lor să investigheze istoria localității și a docului, la care să adauge propriile experiențe și imaginația.

Însă regia subtilă a lui Laurent Cantet, celebru pentru stilul de a crea tensiune – prin montajul care „taie” de la un personaj la altul, prin obținerea unui joc ultra-naturalist din partea actorilor și prin ochiul atent al camerei – din discuțiile de idei dintr-un grup, atenuează asperitățile pe care scenariul i le scoate de multe ori în cale.

În locul unei psihologizări care să explice resorturile celor două personaje centrale (tânărul imprevizibil, jucat de debutantul Matthieu Lucci, și scriitoarea), Laurent Cantet folosește numeroase secvențe de simplă observare a lor în mediul în care trăiesc, cu gesturile şi preocupările lor, pentru a da consistență dramaturgiei și a face credibilă turnura pe care o ia filmul înspre final.

Laurent Cantet dejoacă elegant așteptările pe care le-ar putea avea spectatorul în legătură cu traseul narativ și chestionează cu luciditate și fără sentințe ce mai înseamnă educația și noua identitate franceză, într-un film în care aspectul alegoric este contracarat de o reprezentare realistă și de o structură reţinută de thriller.

„Atelierul” („L’atelier”) are premiera în cinematografele din  România la 9 martie, fiind distribuit de Bad Unicorn.

24
/02
/22

CARTEA DE CINEMA Cinefilii care au îndrăgit celebra autobiografie a lui Ingmar Bergman, “Lanterna magică”, apărută şi în română la Editura Meridiane în 1994, s-ar putea să fie puţin dezamăgiţi sau măcar surprinşi de continuarea volumului, lansată la noi cu titlul “Imagini. Viaţa mea în film” şi scoasă recent de Editura Nemira (în traducerea Ioanei Ghişa şi cu o prefaţă de Andrei Gorzo).

21
/02
/22

LEGENDELE DE LA METROPOLIS Arta ei a însemnat enorm pentru filmul românesc. Pe scenă, prezența ei aducea întotdeauna un adevăr puternic, ce însoțea publicul după ce spectacolul s-a terminat.

15
/02
/22

96 de filme românești, lansate în cinematografe, festivaluri naționale și internaționale sau pe platforme de video on demand în 2021, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 16-a ediție a Galei Premiilor Gopo. Cel mai important eveniment care aduce anual în fața publicului și a industriei realizările cinematografiei românești va avea loc în luna aprilie.

14
/02
/22

Serile de luni din martie vor sta sub semnul comediei la Warner TV, care va difuza, după ora 20:00, filme cu peripeții amuzante pentru întreaga familie. Seria va debuta pe 7 martie, cu lungmetrajul „Cei trei Ninja lovesc din nou/ 3 Ninjas Kick Back” (1994), regizat de Charles T. Kanganis.

09
/02
/22

Regizorul și scenaristul polonez Krzysztof Kieślowski va fi celebrat la cea de-a 21-a ediție a TIFF printr-o amplă retrospectivă prilejuită de comemorarea, în 2021, a 80 de ani de la nașterea cineastului. În perioada 17-26 iunie, zece dintre cele mai apreciate opere ale sale vor putea fi revizitate în cadrul secțiunii Close-up Krzysztof Kieślowski, ca parte dintr-un program special dedicat cinematografiei din Polonia, una dintre cele două țări invitate la această ediție de festival.

08
/02
/22

OPINIE Primul lucru care mi-a atras atenţia când m-am uitat pe nominalizările din acest an la Premiile Oscar, anunţate marţi de Academia Americană de Film, a fost numărul mare de filme cu subiecte plasate în trecut.

03
/02
/22

CRONICĂ DE FILM O frumoasă animaţie japoneză, „Belle” (2021, r. Mamoru Hosoda), care a avut anul trecut premiera mondială la Cannes, ajunge acum şi în cinematografele de la noi, atât în versiunea originală şi cu subtitări, cât şi dublată în română.

01
/02
/22

CRONICĂ DE FILM Pe măsură ce treceau minutele din „The Worst Person in the World” (2021) la proiecţia de la Cinema Elvire Popesco, mă tot gândeam: juriul de la Cannes a avut la îndemână acest „mare film existenţialist contemporan” (o descriere justă pe care aveam să o citesc apoi în revista Positif) pentru a-i acorda Palme d`Or, dar a preferat în schimb, din dorinţa de a scrie istorie, să aleagă un pariu riscant ca „Titane”?

31
/01
/22

CRONICĂ DE FILM "Lucruri pentru care merită să plângi" (2021), debutul în lungmetraj al regizoarei româno-maghiare Cristina Groşan, este portretul generaţiei de 30 de ani, cu fricile şi nesiguranţele ei. Cu premiera mondială în competiţia Festivalului de la Sarajevo, filmul poate fi găsit în unele cinematografe din ţară.