„Atelierul”. Noua Franță
https://www.ziarulmetropolis.ro/atelierul-noua-franta/

CRONICĂ DE FILM Cel mai nou film al scenaristului şi regizorului francez Laurent Cantet (devenit celebru în 2008 cu „În clasă”, câştigător al Premiului Palme d`Or la Cannes), „Atelierul” (2017) se vrea portretul în miniatură al Franţei din prezent, reflectat printr-un grup de tineri adunaţi la un atelier de scriitură.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 martie 2018

Redus la premisele sale din scenariu, scris împreună cu cineastul Robin Campillo (cunoscut mai recent pentru „120 de bătăi pe minut”), noul film, al 8-lea, al regizorului francez Laurent Cantet, „Atelierul”, nu pare lipsit de riscuri.

Plasarea narațiunii în celebra localitate-port La Ciotat are o dublă simbolistică, asumată de cei doi scenariști.

Numele locului a fost făcut cunoscut de unul din primele filme realizate vreodată, „Sosirea trenului în gara La Ciotat” (1895), al fraților Lumière.

Și chiar dacă scopul întâlnirilor grupului de tineri în cadrul unui atelier coordonat de o prozatoare consacrată (jucată de excelenta actriță Marina Foïs) este, în afara  integrării sociale, scrierea unui roman noir ancorat în trecutul muncitoresc și sindical al localității, când marele șantierul naval începea să-și reducă activitatea și numărul de angajaţi, nu lipsesc nici trimiterile la cinema.

Una din ele este chiar în debut, când tinerii vorbesc despre ce înseamnă camera subiectivă într-un film.

Iar cea mai importantă, implicită, este însăși structura narativă, care jonglează discret cu câteva convenții ale filmului de suspans, schimbându-le traiectoria potențial previzibilă, fără ca această latură metadiscursivă să devine un scop în sine – din grup, se remarcă un tânăr cu idei aparent radical-naționaliste, singurul pe care îl urmărim în singurătate, în familie sau la întâlnirile cu prietenii și care atrage atenția scriitoarei-coordonatoare, cu care intră într-un joc psihologic, vag erotic și cu posibile urmări tragice.

Multiculturalismul grupului e puțin ostentativ în intenția sa de a fi o reflexie la scară mică a Franței contemporane (iar dialogurile alunecă uneori în direcția unor ciocniri stridente de prejudecăți), cu atât mai mult cu cât atacul terorist din noiembrie 2015 de la Bataclan revine des în discuții, iar acest mozaic etnico-religios din prezent este pus în contrast cu trecutul relativ recent, când abia își făceau apariția primele generații de imigranți (bunicii unora dintre tinerii de acum) și când șantierul cu numeroși muncitori nu fusese încă înlocuit de iahturile luxoase de astăzi.

E ceva fermecător în felul în care se sugerează că trecutul influențează în cele mai neașteptate moduri prezentul și că cele două comunică – tinerii sunt îndemnați ca în documentarea pentru romanul lor să investigheze istoria localității și a docului, la care să adauge propriile experiențe și imaginația.

Însă regia subtilă a lui Laurent Cantet, celebru pentru stilul de a crea tensiune – prin montajul care „taie” de la un personaj la altul, prin obținerea unui joc ultra-naturalist din partea actorilor și prin ochiul atent al camerei – din discuțiile de idei dintr-un grup, atenuează asperitățile pe care scenariul i le scoate de multe ori în cale.

În locul unei psihologizări care să explice resorturile celor două personaje centrale (tânărul imprevizibil, jucat de debutantul Matthieu Lucci, și scriitoarea), Laurent Cantet folosește numeroase secvențe de simplă observare a lor în mediul în care trăiesc, cu gesturile şi preocupările lor, pentru a da consistență dramaturgiei și a face credibilă turnura pe care o ia filmul înspre final.

Laurent Cantet dejoacă elegant așteptările pe care le-ar putea avea spectatorul în legătură cu traseul narativ și chestionează cu luciditate și fără sentințe ce mai înseamnă educația și noua identitate franceză, într-un film în care aspectul alegoric este contracarat de o reprezentare realistă și de o structură reţinută de thriller.

„Atelierul” („L’atelier”) are premiera în cinematografele din  România la 9 martie, fiind distribuit de Bad Unicorn.

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.

13
/05
/21

„Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „colectiv” (r. Alexander Nanau), „Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic) și „Tipografic majuscul” (r. Radu Jude) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

06
/05
/21

Dintre zecile de filme româneşti disponibile Netflix, vă recomandăm trei documentare – poate mai puţin cunoscute, dar extrem de ofertante. Există mai multe filme de non-ficţiune româneşti pe platformă, însă cele trei propuneri sunt de neocolit.

22
/04
/21

CARTEA DE CINEMA A apărut recent, la Editura Universităţii din Bucureşti, o substanţială şi pasionantă carte: „Umorul între divertisment şi ideologie. O istorie culturală a filmelor de comedie din România comunistă (1948-1965)”. Volumul - lectură obligatorie - este teza de doctorat a tânărului istoric Eugen Ignat.

22
/04
/21

Pe lângă retrospectiva amplă Ulrike Ottinger, ediția a 14-a a festivalului One World România va cuprinde două focusuri pe colective cinematografice care s-au luptat cu armele specifice mediului pentru a sprijini cauza feministă, ambele învârtindu-se în jurul personalității lui Delphine Seyrig: Focus Delphine Seyrig și Focus Centrul Simone de Beauvoir.

21
/04
/21

CRONICĂ DE FILM Ar fi nedrept să nu i se recunoască regizoarei Chloé Zhao meritul pentru generozitatea faţă de marginali din spatele celui de-al treilea film al ei, „Nomadland” (2020), câştigător al Leului de Aur la Festivalul de la Veneţia şi favorit la Premiile Oscar.