Atunci când moare Robin Williams
https://www.ziarulmetropolis.ro/atunci-cand-moare-robin-williams/

Când eram mai tânăr începusem să scriu o nuvelă în care toţi oamenii care se sinucideau ajungeau în rai, unde însuşi Bunul Dumnezeu îi întâmpina călduros şi îi felicita, ca pe singurii care înţeleseseră cu adevărat calea. Luciditatea îi îndemna pe toţi la decenţa gestului final.

Un articol de Andrei Crăciun|13 august 2014

Erau acolo, în raiul acela, poeți, ingineri, gospodine, adolescenți, curve, îndrăgostiți, clovni, ba chiar și copii. Îi simțeam pe toți aproape. Încercam să îi înțeleg, să îi explic, să le dau dreptate, să îi neg, să îi povestesc ca pe oameni, nu ca pe personaje ale unei ficțiuni.

Mult mai târziu mi-am regăsit o idee, aș spune chiar Constituția vieții mele, la mătușa unei scriitoare geniale care s-a sinucis și ea, foarte tânără. Fraza era, în spiritul ei, aceasta: “Fiecare om are un motiv ca să moară”. Am renunțat să o mai termin. Nu m-am simțit demn de ea, deși era desigur o lucrare minoră, dar scandaloasă, căci dintre toate formele de totalitarism, aceasta, impunerea vieții, fericirea obligatorie, oda existenței cu orice preț, este cea mai agresivă. Nu te joci cu arhanghelii vieții. Nu ai voie.

Moartea, ultima noastră afacere privată, este atât de murdărită de gura lumii încât de fiecare dată îți vine să îi dai dreptate bietului sinucigaș, să îl îmbrățișezi, fie și în vis, ca pe un frate. Vom trăi – fie și cu forța. Raiul e aici. O înspăimântătoare uniformitate a gândirii străbate, chiar acum, mapamondul.

Actorul plecat, unul dintre puținii noștri contemporani care chiar a existat, a preferat liniștea, e o alegere în fața căreia nu se cuvine nimic altceva în afara unei tăceri. De unde atâta lipsă de respect în fața intimității alegerii unui om? Cum ne-o permitem? Cine suntem?

Moartea lui Robin Williams ne-a prins nepregătiți, dar, uite, radicali. Cu ce drept? De ce confiscăm aceste dispariții? Actorul ne-a oferit destul din el însuși, a fost generos, ni s-a dăruit risipitor, îl știm în atâtea ipostaze pe care ne putem sprijini când ne va fi greu în tunelurile proprii.

A fost acel băiat care n-a vrut să mai crească, a fost acel psiholog vorbind cu sinceritate până și despre importanța bășinilor în viața de cuplu, a fost și acea femeie în casă, fără de care nu mai putem gândi comedia timpurilor noastre, a fost în societatea poeților dispăruți. A căzut în patima alcoolului, a făcut pași pe drumul care nu duce nicăieri, și-a îndurat umbrele, iar la sfârșit s-a eliberat. Pentru un destin, ar trebui să fie suficient. Chiar nu e nevoie și de noi în piesa aceasta.

26
/11
/21

INTERVIU „Cu fiecare film am impresia că învăţ ceva nou despre meseria de actor”, afirmă într-un interviu cunoscutul actor franco-algerian Kad Merad, progatonist în comedia „Succes de public” („Un triomphe”, 2020), regizată de Emmanuel Courcol şi disponibilă în prezent în cinematografele din România.

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.

04
/11
/21

Ce-mi place foarte mult la cinema-ul furios al lui Nadav Lapid este că nu ştii niciodată unde te va duce şi în ce fel te va învălui. Singurul lucru pe care poţi să îl anticipezi este că vei fi surprins. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de ideile sale neconvenţionale şi incomode.