Au fost puse în vânzare biletele la FEST – FDR 2017. Urmează 12 zile de teatru, la Timișoara!
https://www.ziarulmetropolis.ro/au-fost-puse-in-vanzare-biletele-la-fest-fdr-2017-urmeaza-12-zile-de-teatru-la-timisoara/

O nouă ediţie a Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Româneşti, FEST-FDR 2017, va începe duminică, 14 mai, la Timişoara.

Un articol de Liliana Matei|11 mai 2017

Organizat de Teatrul Național din orașul de pe Bega și susținut de Primăria Timișoara și Consiliul Local Timișoara, FEST-FDR este unicul festival din România care se concentrează în egală măsură pe spectacolul de teatru pe text românesc și pe relevarea identității acestuia în fluxul dramaturgiei europene, evidențiind, totodată, teatralitatea tuturor formelor de artă a spectacolului.

Gândit ca un pol important al dramaturgiei româneşti şi ca punct de convergenţă al artelor spectacolului, FEST-FDR a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale României.

Nu în ultimul rând, FEST-FDR își consolidează dimensiunea culturală, civică și socială care l-a impus în context european, fapt demonstrat de obținerea label-ului european EFFE (Europe for Festivals – Festivals for Europe).

Tracks_MG_1917Antonioli

TRAKS, coregrafia Brahim Bouchelaghem, Zahrbat Company, Franța

Ediția 2017 a FEST-FDR este plasată în contextul unui concept extrem de prezent în societatea contemporană: IDENTITATE.

La fel ca în anii precedenți, secțiunea dedicată spectacolului de teatru pe text românesc – FDR – panoramează anul teatral anterior în viziunea teatrologului Oana Borș, selecționerul festivalului, în timp ce secțiunea FEST este dedicată artelor spectacolului și spectacolelor în aer liber. Programul de spectacole va fi completat cu întâlniri, dezbateri, lansări de carte și alte evenimente.

Biletele se găsesc la Agențiile Teatrului Național: Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, în Parcul Civic. Orar: zilnic, orele 11 – 19. Locurile pot fi achiziționate și online, pe www.tntimisoara.com.

Detalii desspre program pe http://ro.tntimisoara.com/fest-fdr_2017/

Foto (deschidere): Ślepcy fot. Klaudyna Schubert

aplaiuze

20
/09
/23

Cezar Antal este absolvent al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din București. A colaborat cu regizori importanți de teatru și film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa "Disco Regret", scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs.

20
/09
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8 – 10).

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

20
/09
/23

O nouă producţie creart/Teatrelli, de tip spectacol-laborator, are premiera pe 22, 23 şi 24 septembrie, în Capitală şi aduce publicului un mix creativ care reunește eforturile a patru teatre din România, precum şi vocile unora dintre cei mai apreciați creatori ai tinerei generații: regizorul Andrei Măjeri, dramaturga Alexandra Felseghi, compozitorul Adrian Piciorea și fashion designer-ul Lucian Broscățean. După premiera din Bucureşti, spectacolul urmează să se joace şi în teatrele co-producătoare, respectiv la Cluj-Napoca, Oradea şi Botoşani.