Au fost puse în vânzare biletele pentru Festivalul „25 de ore de teatru non-stop”
https://www.ziarulmetropolis.ro/au-fost-puse-in-vanzare-biletele-pentru-festivalul-25-de-ore-de-teatru-non-stop/

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului „25 de ore de teatru non-stop”, organizat de Asociaţia Culturală BIS, se va desfăşura anul acesta în toamnă. Maratonul teatral propriu-zis (9-10 septembrie 2017) rămâne neschimbat, el fiind urmat de încă cinci zile bonus (11-15 septembrie), perioadă în care va avea loc câte un spectacol pe seară.

Un articol de Liliana Matei|20 august 2017

Deschiderea oficială a evenimentului (9 septembrie ora 19:00, Sala Thalia) va oferi publicului unul dintre cele mai savurate și mai premiate spectacole ale anului 2016. Este vorba despre comedia MaRó, pe texte de Csaba Székely, în regia lui Andi Gherghe, produsă de trupa teatrului independentent Yorik Stúdió, din Târgu-Mureș. Csaba Székely este unul dintre cei mai talentați dramaturgi din România. Textele sale au fost puse în scenă de nenumărate ori, atât în țară, cât și în Ungaria, obținând importante premii, printre care și cel oferit de BBC pentru cea mai bună piesă europeană (Do You Like Banana, Comrades?).

MaRó (foto) cuprinde zece povești haioase, ce prezintă în cheie comico-ironică tensiunile româno-maghiare, fiind catalogat de public drept un spectacol la care „râzi cu lacrimi“. Dovadă stau numeroasele distincții, printre care Premiul pentru cel mai bun spectacol de comedie la Festivalul Comediei Românești de la București (ediția 2016), Premiul pentru interpretare masculină și feminină, în cadrul aceluiași festival, Premiul pentru debut la Bucharest Fringe 2016 și Premiul special al juriului la Festivalul de Comedie de la Galați 2016. Spectacolul prezintă zece întâmplări din satele secuiești, abordând cu curaj și mult umor problema delicată a obsesiilor național- identitare. Ridicolul pornirilor extremiste este ilustrat atât prin intermediul comicului de limbaj cât și a celui de situație, scenele fiind separate de momente muzicale și coregrafice, ce accentuează viziunea parodică. Programul festivalului va continua cu Rovegan (9 septembrie, ora 21:30, Teatrul Gong ―sala de la etaj), un spectacol social, având ca temă migrația economică și exodul creierelor.

Lightwave Theatre Company― companie de teatru independent cu păpuși în mărime naturală, cunoscută publicului sibian datorită spectacolului Reflection, jucat anul trecut în cadrul Festivalul „25 de ore de teatru non-stop”, va fi prezentă la această ediție cu Sunt eu, Annabel (9 septembrie, ora 23:30, Hala UNIMAT), un spectacol sensibil, despre o fetiță care recreează realitatea prin forța imaginației. Spațiul halei industriale UNIMAT oferă un cadru plin de mister acestei incursiuni poetice în vremea copilăriei și adolescenței.

Cu spectacolul Open, în regia Letei Popescu (10 septembrie, ora 01:30, Studioul CAVAS, ULBS), Asociația Reciproca din Cluj-Napoca abordează diferitele forme ale iubirii contemporane. „Unde și cum ne mai găsim liniștea în conceptele de single sau open?“, „Cum ajungem să ne exorcizăm dorința de tandrețe și cum ne raportăm astăzi la marea iubire, care, fie nu apare, fie a dispărut deja?“, „Care sunt metodele actuale prin care se poate reaprinde pasiunea în cuplurile longevive?“ sunt câteva dintre întrebările pe care le ridică spectacolul.

ATRIUM CLASSIC CAFE va găzdui pe 10 septembrie spectacole de comedie începând cu ora 01:30 până dimineață: Nimeni nu știe ce e în inima mea, un one-man show cu Florin Coșuleț, produs de C’Art Fest & BisTeatru, ce aniversează zece ani de când se joacă sold out; Din înțelepciunea lui Dorel, un spectacol de viață, cu viață, de Andrei Ciopec și un live show matinal cu Alex Ștefănescu, 7 piese de teatru cântate și repovestite de Alex Ștefănescu. Tot pe 10 septembrie, începând cu ora 11:30, la Librăria Humanitas, Dan Vasiliu va susține o conferință cu tema ,,Teatrul aflat în căutarea autorului“.

La această ediție a Festivalului „25 de ore de teatru non-stop” Bis Teatru va întâmpina publicul cu premiera oficială a spectacolului Trenul cu 2 locomotive, un performance cu și de Charlie Fălămaș (în premieră de la ora 00:00 în Imperium Pub și în reluare de la ora 03:00 în același spațiu).

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul festivalului www.respirateatru.ro, precum și pe pagina de facebook a evenimentului facebook.com/respira.teatru.

Biletele pentru toate spectacolele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală (str. Nicolae Bălcescu, nr. 17), Librăria Humanitas (str. Nicolae Bălcescu, nr. 16) sau online― de pe pagina de facebook a evenimentului facebook.com/respira.teatru, de pe siteul oficial al festivalului www.respirateatru.ro și de pe siteul www.kompostor.ro.

Preţul unui bilet pentru oricare dintre reprezentații― cu excepția celor de la SalaThalia (MaRó și Povestea Chitarei)― este de 25 de lei (întreg) și 15 lei (redus pentru elevi, studenți, pensionari). Pentru vizionarea comediei MaRó din deschiderea festivalului, spectatorii vor plăti 30 lei (bilet întreg), sau 25 lei (bilet redus pentru elevi, studenți și pensionari), iar pentru Povestea Chitarei ―30 lei (bilet întreg) și 25 lei (bilet redus pentru elevi, studenți și pensionari). De asemenea, organizatorii au pus în vânzare un număr limitat de abonamente, valabile pentru toate spectacolele din perioada 9-10 septembrie (inclusiv deschiderea oficială) la prețul de 120 lei. Un loc aparte în programul festivalului îl ocupă spectacolul pentru copii Povestea pătratului, la care accesul se face pe baza unui bilet la prețul de 10 lei.

Festivalul „25 de ore de teatru non – stop” este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu și Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).