„Au revoir là-haut” deschide Festivalul Filmului European
https://www.ziarulmetropolis.ro/au-revoir-la-haut-deschide-festivalul-filmului-european/

Ajuns la ediţia cu numărul 22, Festivalul Filmului European revine în 2018 într-un număr record de oraşe: Bucureşti şi 7 oraşe din ţară. 22.FFE se desfăşoară în Bucureşti (7 – 13 mai), Galaţi (11 – 13 mai), Tîrgu Mures (18 – 20 mai), Râmnicu Vâlcea (18 – 20 mai), Timişoara (24 – 27 mai), Alba Iulia (25 – 27 mai), Iaşi (1 – 3 iunie) şi Sibiu (1 – 3 iunie). Festivalul va debuta cu o comedie dramatică, Au revoir là-haut / La revedere acolo sus.

Un articol de Petre Ivan|26 aprilie 2018

Anul acesta, în premieră absolută, FFE ajunge în trei orașe noi: Alba Iulia, Galați și Râmnicu Vâlcea.

„Ne bucurăm că, în anul Centenarului Marii Uniri, reușim să aducem Festivalul Filmului European în mai multe locuri din România decât oricând până acum. Proiect de referință al Institutului Cultural Român, Festivalul Filmului European se desfășoară, în 2018, sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural. Celebrăm astfel o artă încă tânără la scara istoriei – dacă ne gândim că nu demult marcam 120 de ani de la primele proiecții ale fraților Lumière – dar definitorie pentru identitatea culturală a continentului. (…).” Liliana Țuroiu, președintele ICR

Festivalul va debuta cu o comedie dramatică, Au revoir là-haut / La revedere acolo sus (Franța, 2017, în regia lui Albert Dupontel), un film a cărui acțiune este plasată exact acum o sută de ani, în Franța. Ecranizare după romanul omonim al lui Pierre Lemaître, câștigător al premiului Goncourt în 2013, filmul a primit mai multe César-uri, printre care cele pentru cea mai bună regie și cea mai bună imagine (Vincent Mathias).

Spectacolul de gală este programat pentru seara de luni 7 mai, la Teatrul Național București, iar programul complet al actualei ediții, 22.FFE, va fi anunțat la conferința de presă din 4 mai.

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene, al Biroului de Informare al Parlamentului European și EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale europene.Festivalul Filmului European

Parteneri media: aarc.ro, Agerpres, Bookblog, Bucharest City App, București FM, Calea europeană, Cărturești, Cinefan, Cine Ghid, Cinemagia, Cinepub, Citatepedia, Dilema Veche, Eskape, Festivalier, Film Menu, Film New Europe, Glamour, Gratuitor, Hyperliteratura, Igloo, IQAds, LiterNet, Moderism, MovieNews, Munteanu, Observator Cultural, Radio România Cultural, România Pozitivă, Tanănana, TVR, TV SAT Media Group, VICE, Ziarul Metropolis, Zeppelin

Foto: Festivalul Filmului European – facebook

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.

26
/09
/22

Cea de-a VIII-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc în 23 septembrie 2022, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiator al acestei competiții prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare.

23
/09
/22

Javier Bardem, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai momentului, câștigător al premiilor Oscar, Globul de Aur, Goya și Bafta, revine pe marile ecrane din România în rolul principal din “Cel mai Tare Șef”, cea mai nouă comedie a multi-premiatului regizor spaniol Fernando Leon de Aranoa. Filmul intră în cinematografele din țară pe 4 noiembrie.

22
/09
/22

Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut de vineri, 23 septembrie, în cinematografele din București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului, Union), Arad (Cinema Arta), Bistrița (Cinema Dacia), Cluj (Cinema Arta, Cinema Victoria), Iași (Cinema Ateneu), Timișoara (Cinema Timiș), însă urmează să fie programat și la Brașov, Bârlad și Sibiu.

21
/09
/22

„Garantat 100%” începe noul sezon cu o ediţie eveniment. Hiromi Uehara, una dintre cele mai mari compozitoare şi pianiste de jazz ale momentului, este invitata lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”. Urmărim ediţia pe 25 septembrie, ora 19.00, la TVR 1.

21
/09
/22

În luna octombrie, la History Channel puteți urmări un documentar despre aurul dacilor, un nou sezon din emisiunea „Așii amanetului”, un film despre viciile pe care le împărtășim și o istorie a armelor.

19
/09
/22

Bazat pe cazul real al fostului șef francez al agenției antinarcotice, acuzat în 2017 de contrabandă cu droguri la scară largă, Ancheta unui scandal de stat / Enquête sur un scandale d'etat explorează o captivantă poveste despre corupție la cel mai înalt nivel și chestionează formele de discurs public în contextul traficului de droguri. Filmul lui Thierry de Peretti, cu Roschdy Zem, Pio Marmaï și Vincent Lindon este distribuit în cinematografe din 30 septembrie de Independența Film.

19
/09
/22

Iubirea, sub toate formele ei, este tema ediției cu numărul 17 a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 7 și 16 octombrie, o vom celebra în sălile de cinema din București, urmărind peste 340 de filme sosite din întreaga lume. Printre acestea, 48 de povești cu și despre iubire, vor fi prezentate sub umbrela Animate the Love – temă ilustrată în posterul ediției de artista ucraineană Oksana Kurmaz.