„Audiovizualul în opoziţie”. Despre imagini prin imagini
https://www.ziarulmetropolis.ro/audiovizualul-in-opozitie-despre-imagini-prin-imagini/

CARTE DE CINEMA Diversele evoluţii ale tehnologiei audiovizuale din ultimii ani au adus o formă inedită de comentariu despre cinema – eseul-video. Criticul Irina Trocan i-a dedicat o substanţială carte, „Audiovizualul în opoziţie” (2020), în care discută de asemenea şi cinema-ul eseu.

Un articol de Ionuţ Mareş|25 ianuarie 2021

Formele mai răspândite de comentariu scris despre filme – cronică, text critic, eseu – au avut dintotdeauna un aparent handicap. Autorii lor sunt nevoiţi să surprindă prin cuvinte şi înlănţuiri coerente de idei ceva din esenţa unei opere artistice audiovizuale.

Misiune grea, dar şi fascinantă – e provocator să încerci să găseşti formulări şi argumente cât mai juste pentru a înţelege cinema-ul şi pentru a intra într-un potenţial dialog cu cel care te citeşte. Cât de mult reuşeşte fiecare depinde de un amestec complex de factori. Cert e că paradoxul rămâne – trebuie să traduci filmul într-un alt limbaj.

S-ar părea însă că odată cu dezvoltarea tehnologică rapidă din ultimii ani, cu apariţia digitalului şi cu accesul mult mai uşor la filme, practicile comentariului despre cinema s-au schimbat (de exemplu, dacă scrii o cronică despre un film distribuit direct de Netflix, este mai la îndemână să revii asupra lui sau asupra unor fragmente din el şi să îţi bazezi textul pe asta, decât atunci când mergi în sala de cinema, iar apoi îţi construieşti textul din memorie şi, eventual, după notiţe). Sau, mai degrabă, instrumentele tradiţionale s-au îmbogăţit cu unele noi.

Iar cel mai important este eseul video. Această nouă formă de reflecţie critică, în plină efervescenţă de câţiva ani, se află în centrul volumului „Audiovizualul în opoziţie. Gândirea critică în eseuri video şi cinema-eseu”, lansat la sfârşitul lui 2020, la Editura Idea & Design din Cluj, de Irina Trocan, critic de film şi lector universitar la Facultatea de Film din cadrul UNATC Bucureşti.

La origine o teză de doctorat, cartea are în primul rând marele merit că încearcă să deschidă o discuţie despre o zonă deloc comentată la noi, chiar dacă foarte probabil multora ni s-a întâmplat să urmărim cu admiraţie sau doar curiozitate diverse eseuri video despre aspecte mai mult sau mai puţin cunoscute din istoria cinema-ului. E drept, nici bibliografia de specialitate în limba engleză nu este prea mare (după cum sesizează autoarea), asta deoarece practica a luat avânt abia de câţiva ani.

Pentru că se plasează la o intersecţie (împrumută câte ceva atât din entuziasmul cinefil şi demonstraţia formală, cât şi din limbajul cinematografic însuşi, în special prin lucrul cu montajul), eseul video şi-a cultivat indevitabil câteva trăsături şi forme de expresie specifice.

Toate sunt comentate de Irina Trocan, însă nu printr-o taxonomie teoretică şi eventual didactică şi clarificatoare, ci mai curând prin concluzii răsfirate ale analizelor elaborate la multe eseuri video (concentrate în principal în capitolul dedicat strict eseului video, a doua din cele patru părţi ale volumului).

Impresionează abundenţa de referinţe, de titluri şi de nume şi descrierile detaliate (reflex al unui tip de scriitură detaşat, care încearcă să îşi susţină demonstraţiile prin cât mai multe exemple extrase chiar din obiectul de analiză). În acelaşi timp însă, există riscul ca uneori înţelegerea noului tip de discurs critic să fie îngreunată de avalanşa de informaţii care trimit spre o zonă de nişă pe care autoarea o cunoaşte în profunzime, dar pe care eventualul cititor nu o ştie aproape deloc (deşi notele de subsol conţin numeroase link-uri spre eseurile video interpretate, e greu de crezut că sunt mulţi cei dispuşi să le acceseze pe fiecare în parte în timpul lecturii).

Chiar şi aşa, Irina Trocan acoperă cele mai relevante aspecte – de la cei mai experimentaţi autori de eseu video, numeroasele stiluri (e spectaculoasă diversitatea lor!) şi utilizările sale, până la problemele legale şi tehnice, precum şi precaritatea şi riscurile acestei practici. Deşi e o pledoarie entuziastă pentru eseul video a unui comentator pasionat, cartea nu evită să menţioneze şi limitele obiectului său central de studiu (de pildă, o anume superficialitate şi dependenţa de logica platformelor şi a reţelelor de socializare). Din păcate, mai puţin discutat este raportul dintre un text critic şi eseul video şi modul în care se pot influenţa reciproc.

Însă eseul-video nu este decât punctul de pornire şi unul din pilonii cărţii. În partea introductivă, Irina Trocan comentează câteva cunoscute istorii audiovizuale ale filmului, surse de inspiraţie pentru eseurile video de mai târziu – pune în opoziţie „istoriile canonice”, convenţionale (cum sunt cele realizate de Mark Cousins, „The Story of Film”, şi Martin Scorsese, cu ale sale istorii personale prin filmul american şi filmul italian) şi „istorii asociative”, mai critice şi mai stimulante (în prim-plan, Mark Rappaport).

Şi completează capitolul cu o referire la celebrul proiect „Histoire(s) du cinéma” al lui Jean-Luc Godard, analizat surprinzător de scurt, dacă este luată în considerare afinitatea filmului-eseu în episoade al cineastului elveţiano-francez cu formele multiple de film-eseu pe care autoarea la discută în ultimele două capitole ale volumului, „Filmul ca teorie”, respectiv „Cinema opoziţional: mijloace estetice comune pentru o cultură eterogenă”.

În timp ce eseul video este suficient de tânăr pentru ca declinările sale principale să poată fi cuprinse într-un capitol, tradiţia diverselor forme de cinema-eseu înţeles ca discurs cinematografic critic („gândirea în imagini”, aşa cum o numeşte Irina Trocan) atât la adresa realităţilor istorice, cât şi a multor reprezentări cinematografice încetăţenite (cinema-ul autoreflexiv impus de perioada modernistă) era mult prea stufoasă pentru a putea fi epuizată. De aceea, ultimele două părţi sunt şi cele mai eteroclite – subcapitolele lor sunt mai curând analize punctuale ale unor filme şi mişcări, şi mai puţin încercări de clarificări şi sistematizări teoretice.

De exemplu, „Filmul ca teorie” porneşte de la found footage şi filmele sovietice de montaj – sunt discutate „Căderea dinastiei Romanovilor” (1927), de Esfir Şub, şi „Fascismul obişnuit” (1965), de Mihail Romm –, trece prin două documentare recente despre „marginalizarea afroamericanilor” – „13th” (2016), de Ava DuVernay, şi „Did You Wonder Who Fired the Gun?” (2017), de Travis Wilkerson, şi se încheie cu trei titluri de Raoul Peck – „Lumumba, la mort d’un prophète” (1990), „Lumumba” (2000) şi „I Am Not Your Negro” (2016).

Cel mai pasionant eseu, inclus în ultimul capitol, este cel dedicat clasicului film „Amintiri despre subdezvoltare” (1968), al cineastului cubanez Tomás Gutiérrez Alea, văzut ca unul dintre cele mai reprezentative exemple pentru ceea ce s-a numit „al Treilea Cinema”. Potrivit Irinei Trocan, acest concept „a ajuns să desemneze orice mostră de film (preferabil aparţinând trecutului şi înnobilată de statutul istoric) care are ambiţia foarte greu de realizat de a îndemna spectatorii la acţiune politică. Mai mult, e asociat cu o credinţă nemuritoare în cinema ca mediu de diseminare a unui mesaj politic, ca mediu capabil să mobilizeze masele, lucru care părea plauzibil la sfârşitul anilor `60 – când tehnologia audiovizuală abia se democratiza -, dar poate să inspire mult scepticism în ziua de azi”. Este o analiză amplă, care abordează atât aspectele formale ale filmului, cât şi reflecţiile sale politice puse în contextul vremii.

În siajul celui de-al Treilea Cinema sunt şi mişcările de revoltă prin film Black Audio Film Collective, dezvoltată în Marea Britanie în anii `80-`90, şi L.A. Rebellion, activă în SUA de la sfârşitul anilor `60 şi până la finalul anilor `80, pe care Irina Trocan le examinează preţ de câteva pagini în finalul părţii a patra.

Numeroasele direcţii în care se lansează volumul – unele abia schiţate, altele aprofundate – pot lăsa impresia unui eclectism sub care liniile de legătură nu sunt întotdeauna uşor de identificat. Însă prin textualitatea sa dezinvoltă, prin noutatea absolută pe care o aduce în domeniul tot mai dezmorţit şi mai diversificat al scrierilor despre cinema de la noi şi prin combinaţia de rigoare teoretică şi analiză filmică, „Audiovizualul în opoziţie” este o carte ce merită descoperită.

05
/07
/23

Miercuri, 5 iulie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Epoca liderului cu mână de fier” de Gideon Rachman, câştigător al Premiului Orwell pentru scrieri politice. Volumul este publicat de curând, la Editura Polirom (traducere din limba engleză de Dan Bălănescu).

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.

12
/06
/23

Cel de-al doilea volum publicat la Editura Humanitas de cercetătorul în neuroștiințe Alexandru Babeș, "Durerea. Istoria conviețuirii cu un vechi dușman", va fi punctul de plecare al unei discuții despre fețele durerii, influența ei în domenii vaste ale vieții și mecanismele de cunoaștere pe care le-am creat de-a lungul secolelor pentru a scăpa de sub controlul ei.

06
/06
/23

„Quilt”, cea mai nouă carte a scriitoarei Veronica D. Niculescu, din care vă oferim un fragment, a fost lansată pe 27 mai la Salonul Internaţional de Carte Bookfest și se află pe lista celor mai vândute titluri ale Editurii Polirom la această ediție a târgului.

05
/06
/23

„Gala și Dalí” de Sylvia Frank și „Fetița strigă-n pahar” de Nora Iuga sunt două dintre noutățile literare pe care le regăsim în iunie la Editura Nemira și pe care vi le recomandăm pentru lecturile din această vară.

30
/05
/23

România este, din nou, consistent reprezentată la Târgul de Carte de la Madrid: un program cu 20 de evenimente și un stand cu o ofertă editorială bogată, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii și Institutul Cultural Român de la Madrid, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei României în Regatul Spaniei, îi așteaptă în perioada 26 mai - 11 iunie pe vizitatorii Feria del Libro din capitala Spaniei.

26
/05
/23

Editura Frontiera lansează sâmbătă, 27 mai, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, ghidul ilustrat „Prin piețele lumii”, scris de Maria Bahareva, ilustrat de Anna Desnițkaia și premiat anul acesta cu prestigiosul Prix Sorcières pentru non-ficțiune în Franța.