AUDIȚIE NAȚIONALĂ 2014 – Etapa finală
https://www.ziarulmetropolis.ro/auditie-nationala-2014-etapa-finala/

După jurizarea celor 68 de înscrieri primite, concursul pentru tineri actori Audiţie Naţională 2014, organizat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematogarfică I.L.Caragiale, cu sprijinul ARCUB, a ajuns la etapa finală. Aceasta se va desfăşura în perioada 3-4 decembrie, la sala Ileana Berlogea.

Un articol de Ziarul Metropolis|30 noiembrie 2014

Cei 33 de finaliști din toată țara, vor prezenta, în fața publicului și a juriului, one man/one woman show-ul de 7-10 minute trimis pe suport video la înscriere. Din comisia finală de selecție fac parte: regizorul Alexandru Darie – Director al Teatrului Bulandra, actorul George Ivaşcu – Director al Teatrului Metropolis, actorul George Mihăiţă – Director al Teatrului de Comedie, actrița Diana Lupescu – reprezentant al Teatrului Nottara, actrița Mihaela Păun – Director ARCUB, regizorul Adrian Sîrbu, regizorul Cătălin Peter Netzer, regizorul Radu Jude, regizorul Alexandru Mavrodineanu, actorul Paul Chiribuță – Decan al Facultății de Teatru.

Programul desfășurării evenimentului este următorul:

Prima zi, 3 decembrie

14:00 – Deschiderea oficială a etapei finale Audiție Națională 2014

14:15-16:45 – Vizionări

16:45-17:30 – Pauză

17:30-20:45 – Vizionări

A doua zi, 4 decembrieAuditie Nationala

17:00-19:30 – Vizionări

19:30-20:30 – Deliberare juriu

20:30 – Festivitatea de premiere

Prima etapă a competiției Audiție Națională 2014, s-a desfășurat în perioada 17-52 noiembrie și a constat în selecţia înregistrărilor trimise de cei 68 de tineri înscriși din toată țara. Juriul de selecţie a fost alcătuit din profesorii: Radu Gabriel, Florin Grigoraș, Mircea Rusu, Anca Ioniță şi Laura Baron.

Concursul Audiție Națională se adresează tinerilor actori cu vârsta până în 35 de ani, studenți din ultimul an de studiu sau absolvenți ai Facultăților de Teatru din toată țara, de stat sau private. Nu există condiții restrictive referitoare la statutul profesional – angajat, independent etc. Festivalul este o oportunitate importantă de afirmare la început de carieră artistică în teatru și film, de cunoaștere a colegilor de generație și de explorare a unor metode și tehnici de lucru pe care tinerii au șansa să le împărtășească.

Premiile constau în roluri oferite de către directorii teatrelor partenere în spectacole din stagiunea 2014-2015 și în roluri acordate de regizorii de film.

Audiția Națională este organizată de către UNATC I.L.Caragiale, în parteneriat cu ARCUB, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, Teatrul Nottara și beneficiază de tot suportul necesar pe care aceste instituții le pot pune la dispoziție.

Foto: Auditie Nationala 2014 – UNATC I.L.Caragiale

10
/08
/20

Cele mai bune filme ale ediției și cineaștii momentului au fost aplaudați sâmbătă seară, pe 8 august, la Gala de decernare a premiilor Festivalului Internațional de Film Transilvania, organizată pentru prima dată în istoria festivalului în aer liber, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

09
/08
/20

"Tot amânam întâlnirea cu Dan Chişu. Recent am reuşit să ne vedem şi mai ales să-i văd ultimul film regizat – ”5 minute”. Ce pot spune despre film? Surpriza a fost neaşteptat de...". Citiţi un text pentru Ziarul Metropolis al scriitorului Vasile Ernu.

07
/08
/20

În dimineața zilei de 2 martie 1998, Natascha Kampusch, o fetiță de zece ani, este urcată cu forța într-o furgonetă albă. Câteva ore mai târziu, zace înfășurată într-o pătură pe podeaua rece a unei pivnițe. În jur e beznă, iar aerul are un iz stătut. Povestea ei este disponibilă acum și în limba română, la Editura Humanitas, în traducerea Cristinei Cioabă.

07
/08
/20

TVR 1 difuzează sâmbătă, 8 august, de la ora 21.10, filmul „Grăbeşte-te încet“, în regia lui Geo Saizescu. Regăsiţi mai jos un interviu cu actorul Radu Gheorghe, care interpretează în film rolul globe-trotter-ului Bebe Ciupercuţă. Actorul povesteşte cu multă bucurie despre întâlnirea cu marii actori din distribuţia filmului, despre rolul său, dar şi multe lucruri amuzante (cum s-a ales cu o poreclă după acest film, ce dificultăţi i-a creat scena sărutului etc.).

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.

Pagina 20 din 924« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »