Audiții pentru bursele SoNoRo Interferențe 2020, în București și Cluj-Napoca
https://www.ziarulmetropolis.ro/auditii-pentru-bursele-sonoro-interferente-2020-in-bucuresti-si-cluj-napoca/

Programul de burse SoNoRo Interferenţe, dedicat tinerilor muzicieni, ajunge anul acesta la cea de-a XIV-a ediţie.

Un articol de Liliana Matei|7 februarie 2020

Audițiile vor avea loc pe 22 februarie, la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, și pe 23 februarie, la Universitatea Națională de Muzică din București.

Începând cu anul acesta limita de vârstă pentru tinerii bursieri va începe de la 14 ani și va crește până la 35 de ani. Cei ce doresc să participe la preselecții trebuie să se înscrie până pe 20 februarie prin intermediul acestui formular.

Programul de burse SoNoRo Interferențe a crescut în toți acești ani, odată cu bursierii noștri. Doi dintre aceștia, Luca Pulbere și Francesco Ionașcu, ni s-au alăturat anul trecut, la workshopul de la Port Cultural Cetate, în calitate de Young Masters, având un rol intermediar între studenți și profesori. De asemenea, la finalul anului trecut, pe scena Ateneului, am concertat alături de Andrei Ioniță, unul dintre primii noștri bursieri și, ulterior, câștigător al premiului I la secţiunea violoncel a Concursului „P.I.Ceaikovski”, de la Moscova, lucru ce ne-a bucurat nespus și ne-a aratat cât de multe lucruri am realizat în toți acești 14 ani. Această maturizarea a programului ne-a determinat, începând de anul acesta, să creștem limita de vârsta a bursierilor la 35 de ani, pentru a le permite unor muzicieni deja experimentați să beneficieze de un program de pregătire superior, alături de mari maeștri, ce îi poate propulsa pe marile scene ale lumii, declară Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo și inițiatorul programului SoNoRo Interferențe.

Anul acesta Young Masters vor fi Ella Bokor și Valentin Șerban, bursieri mai mulți ani SoNoRo Interferențe.

Câștigătorii burselor SoNoRo Interfernețe vor intra într-un program de pregătire alături de muzicieni consacrați și profesori la importante școli de muzică din Europa, în unul dintre cele trei stagii ce vor avea loc la Montepulciano, în Italia, la Port Cultural Cetate, în România, și la Traunstein, în Germania.

Maeștri cu care vor lucra sunt:

Vioară: Pavel Berman / Academia de Muzică, Lugano și Cristoph Wyneken / Academia de Muzică, Freiburg
Violă: Răzvan Popovici / Ansamblul Raro

Violoncel: Marcin Sieniawski / Academia de Muzică Hanovra și Valentin Răduțiu / Prim violoncelist Deutsches Symphonieorchester, Berlin

Pian: Diana Ketler / Academia Regală de Muzică din Londra și Janis Maleckis / Academia de Muzică Riga

Clarinet: Thorsten Johanns / Academia de Muzică Weimer

La finalul fiecărei sesiuni de lucru, tinerii muzicieni vor interpreta lucrările studiate în cadrul workshop-ului, alături de profesorii lor, în concerte special organizate la Montepulciano, Portul Cultural Cetate și Traunstein.

Bursa de studii SoNoRo Interferențe se adresează tinerelor talente muzicale și constă în gratuitatea cursurilor (muzică de cameră + instrument solo: pian, vioară, violă, violoncel și clarinet), acoperirea costurilor de transport din București la localitatea workshop-ului și cazarea pe durata programului. Mai multe detalii aici.

SoNoRo Interferențe, programul educativ și de burse al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, este susținut de Grupul CEZ în România, UniCredit Bank și Institutul Cultural Român. Parteneri: Portul Cultural Cetate, Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu”, Universitatea Națională de Muzică, Palazzo Ricci, Festivalul Chiemgauer Musikfruhling, Fundatia Wolfgang Sawallisch și Ensemble Raro.

SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, a luat naştere în România în anul 2007 şi de atunci s-a extins şi în alte ţări europene, inclusiv Italia (Arezzo şi Montepulciano), Ucraina (Kiev), Germania (Bad Endorf, Neuwied și Traunstein) și Belgia (Conservatorul Regal din Antwerpen). Printre locurile din România unde s-au desfășurat workshop-urile SoNoRo Interferențe se numără: Portul Cultural Cetate, reședința Băncii Naționale de la Păltiniș și Palatul Cantacuzino din Bușteni.

Programul SoNoro Interferențe se adresează muzicienilor români, cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, și a fost inițiat cu scopul de a crea, pe termen lung, o elită muzicală, continuând demersul Festivalului SoNoRo de a include România în circuitul de vârf al vieții muzicale europene. Mulţi dintre câștigătorii burselor au atins rezultate remarcabile şi studiază, în prezent, la instituţii prestigioase de muzică din Londra, Berlin, Viena, Zurich, Hamburg şi Bucureşti. Câțiva dintre bursieri au participat la importante concursuri din întreaga lume și s-au clasat pe locuri fruntașe, un exemplu în acest sens fiind reușită unuia dintre bursierii SoNoRo Interferențe, Andrei Ioniță, ce a câştigat premiul I la secţiunea Violoncel a Concursului „P.I.Ceaikovski”, din Moscova.

31
/05
/21

Filarmonica „George Enescu” anunță că luni, 31 mai, de la ora 12.00, se vor pune în vânzare biletele pentru concertul simfonic cu public de joi, 10 și vineri, 11 iunie 2021, în care Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va fi condusă de Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie are la bază un concept unitar, fiind alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de Jean-Baptiste Lully pentru piesa "Burghezul gentilom" de Molière și din Suita "Burghezul gentilom" de Richard Strauss.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

S-au pus în vânzare, online și la casa de bilete din incinta Ateneului Român, biletele pentru următorul concert din Stagiunea de marți seara. În 25 mai, la ora 19, publicul meloman este invitat în Sala mică a Ateneului Român ( la capacitatea de 50%) pentru un recital cameral susținut de Valentin Dimitrie Simion, un tânăr dar foarte merituos violoncelist român.

20
/05
/21

Valentin Șerban a câștigat marele premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu, după o finală care a ridicat publicul în picioare și în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, miercuri, 19 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Jaewon Wee din Coreea de Sud, iar locul al treilea i-a revenit lui Tassilo Probst din Germania.

17
/05
/21

Jaemin Han a câștigat marele premiu al secțiunii de violoncel la Concursul Internațional George Enescu, după o finală în care a interpretat Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel și orchestră op. 107 de Shostakovich, sâmbătă, 15 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Sebastian Fritsch din Germania, iar locul al treilea i-a revenit lui Ștefan Cazacu din România.