Aura Corbeanu, UNITER, FNT. Primii douăzeci şi cinci de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/aura-corbeanu-uniter-fnt-primii-douazeci-si-cinci-de-ani/

Aura Corbeanu, vicepreşedinte executiv al UNITER. Director executiv al Festivalului Naţional de Teatru. De un sfert de secol la UNITER. Care este bilanţul acestor „primii douăzeci şi cinci de ani“?

Un articol de Andrei Crăciun|4 Septembrie 2015

Sunt deja douăzeci şi cinci de ani de când lucraţi pentru UNITER. O să aveţi în curând aceeaşi vârstă ca aceea la care aţi intrat în povestea aceasta (n.m. – 27 de ani).

Aura Corbeanu: Da. Da, sigur. Vedem ce ne oferă viaţa. Mie, în general, proiectele Uniter-ului îmi plac.

Cum aţi reuzma istoria UNITER în aceşti douăzeci şi cinci de ani? Ce aţi învăţat dumneavoastră din experienţa aceasta?

Am învăţat că este extrem de important să fii cinstit; să fii corect, adică ceea ce promiţi că faci, la nivelul unui proiect, să faci; să îi respecţi pe oameni, ca să fii respectat. Am învăţat că noi toţi avem nevoie de o structură – cum este cea a UNITER– unde să putem veni să discutăm problemele care ne frământă. Nu ştim dacă întotdeauna găsim soluţii; dar este un spaţiu în care directorii de teatre, actorii, regizorii trec pe aici; cei care sunt în ţară vin şi am o mare bucurie că vin în UNITER şi discutăm.

În acelaşi timp, artiştii, în proiectele noastre, vin cu propuneri de îmbunătăţire, pentru că noi nu deţinem adevărul absolut, nimeni nu îl deţine; şi ai nevoie să creezi o platformă de discuţii – şi cu lucruri bune, şi când te contestă, sunt nemulţumiţi. Luăm în considerare toate aceste discuţii pentru că, dacă cineva e nemulţumit de ceea ce ai făcut tu, trebuie să înţelegi – poate tu ai greşit, poate el nu a înţeles, poate el are dreptate. Asta am învăţat, că e important tot timpul să asculţi.

Să asculţi părerea tuturor, pentru că numai aşa poţi să te corectezi, să nu intervină rutina. Zici: „Douăzeci şi cinci de ani”. Şi de UNITER şi de FNT (n.r. – Festivalul Naţional de Teatru). Pare mult. Nu e. Şansa de a nu interveni rutina în activitatea noastră este faptul că schimbarea directorilor de programe ai FNT te ajută şi intri în altă zonă; şi pentru toată echipa – intri în contact cu oameni noi. Şi atunci, nu rămâi douăzeci şi cinci de ani acelaşi lucru! Asta e frumos, că suntem o echipă mică aici.

Şapte oameni aţi fost.

Da.

Şi ceilalţi au la fel de multă experienţă ca dumneavoastră sau se mai schimbă? Rezistă?

Rezistă. Nu, eu sunt cea mai veche în meseria asta. Dar, în medie, colegii mei au zece ani la noi; alţii au şase ani, trei ani. Dar totul e în funcţie de disponibilitatea lor, pentru că, în acelaşi timp, am avut mulţi colaboratori care au lucrat cu noi o perioadă şi şi-au găsit alte joburi. Până la urmă, nu este o fluctuaţie care să te deranjeze. Fiecare persoană tânără care vine alături de tine vine cu o nouă energie; dacă stă lângă tine şi lucrează un an, doi şi parcurge un traseu, prin proiectele astea, la nivel de organizare; şi îi prinde bine, şi are şansa să plece undeva, în străinătate – au fost cazuri extraordinare –, nu te poţi opune.

Este o zonă asociativă şi, până la urmă, dacă a avut ce să înveţe lângă noi, foloseşte ceea ce a învăţat mai departe. Şi lăsăm loc de „bună ziua”; să ştii că e o mare plăcere să primeşti e-mailuri: „Vă mulţumesc pentru ce m-aţi învăţat, doamnă, sunt acum producător de film”. Au fost colege care au fost aici pentru o perioadă de început în carierele lor, după care au plecat în alte zone. Eu recomand această mişcare, când eşti tânăr – să încerci să-ţi faci propria structură.

AURA CORBEANU A FOST, LA ÎNCEPUT, CONTABILA UNITER

Dumneavoastră, efectiv, cum aţi ajuns la UNITER, în 1990?

Era un post liber de economist, în august 1990.

Aţi căutat un anunţ în ziar, sau cum aţi făcut?

Acum douăzeci şi cinci de ani am auzit că s-a înfiinţat structura asta, am citit despre ea, şi aveau nevoie de un economist.

Şi cât timp aţi lucrat ca economist?

Ca economist cred că un an.

Şi ce făceaţi?

Contabilitate.

Şi după aceea cum v-au „smuls” din contabilitate?

La vremea aceea director executiv era doamna Corina Şuteu, care începuse să dezvolte proiectele europene şi erau primii paşi în zona de structurare a activităţilor şi era şi domnul Ion Caramitru – un vizionar; vreau să vă spun, cu toată sinceritatea şi recunoştinţa, că domnul Caramitru a fost un vizionar, el e cel care a prevăzut unde o să fim acum, din punctul de vedere al proiectelor şi al dimensiunii lor. Şi am avut aveastă şansă de a o întâlni pe doamna Corina Şuteu, care a spus: „Tu faci contabilitate, dar noi trebuie să structurăm proiecte europene; e foarte bine că ai ASE-ul, dar hai puţin să lucrăm pe zona asta”, şi aşa am început.

Şi v-a plăcut, de la început?

Mi-a plăcut foarte mult. Mie mi-a plăcut şi contabilitatea, dar n-am mai avut timp să o fac.

N-aţi mai practicat contabilitatea de douăzeci şi cinci de ani?

Nu.

Maria Stefanescu (110)

Dar, la o adică, dacă luaţi un dosar să vă uitaţi prin el mai ştiţi.

Vă imaginaţi că bugetele noi le facem. Vă spun, lumea teatrală este generoasă, chiar dacă nu vrea să arate lucrul ăsta. Te asumă; întâi te tatonează, dar te asumă, chiar dacă vii din altă zonă. De aceea echipele care fac proiecte culturale trebuie să aibă în componenţă şi economişti, şi jurişti, şi specialişti în comunicare – pentru că fiecare vine cu ce ştie el, din partea lui. Şi împreună realizăm un proiect; pentru că ai nevoie de specialişti în fiecare domeniu, nu poţi să acoperi totul.

De exemplu, în cadrul FNT lucrăm pe comunicare, deci ne trebuie experţi în comunicare. Poate lucrurile noi ne sperie uneori, dar uite ce rezultate extraordinare obţii când foloseşti platformele online, la nivel de comunicare – e un spaţiu în care oamenii se pot exprima, un spaţiu în care oamenii sunt invitaţi. Poate eu, la cincizeci de ani, aveam o rezervă; zici: „Nu înţeleg”, ca şi cu o maşină nouă, modernă, când nu ştii să-i schimbi viteza, când nu îi ştii toate butoanele. Te uiţi la bord şi spui: „Doamne, Dumnezeule!”; eu nu puteam să merg pe „pilot automat”.

Dar după aceea, când îl foloseşti, vezi că este extraordinar şi noua tehnologie ajută şi în procesul nostru de comunicare, de vizibilitate. Dar mai mult decât vizibilitatea, minunea o reprezintă această posibilitate de a comunica – cu oamenii, cu publicul iubitor de teatru, cu cei care sunt implicaţi, cu artiştii; tot timpul eşti legat de informaţie. De aceea, în echipe veţi regăsi tot timpul oameni noi, oameni pe care îi schimbăm; fiecare vine cu ceva nou, nimeni nu zice: „Vai, vine cineva nou, ne nenoroceşte proiectul!”. Departe de mine gândul ăsta; cum să îţi nenorocească cineva proiectul?!

Proiectul FNT este recunoscut, este necesar, are o selecţie. De aici încolo depinde de cei care lucrează pe lângă proiect să îl facă vizibil, să răspundă aşteptărilor, să aibă acces la el cât mai multă lume. Dacă sălile sunt limitate, am început cu streaming-ul, transmisia pe internet. Anul acesta vom avea ceva extraordinar, vom transmite în alte cinematografe din ţară; prin Mall Băneasa vom face o reţea; vom merge şi către străinătate – sunt nişte discuţii. Pentru că aşa ajungem la un public cât mai numeros, să vadă teatrul românesc. Teatrul e mai greu decât filmul, zic eu.

De ce?

Am greşit. N-am spus corect, nu „e mai greu”. Este mai greu să mergi cu teatrul în străinătate; te costă mai mult să deplasezi o trupă de teatru în străinătate, dar filmul, producţia te costă mult. Se păstrează un echilibru.

Există şi o barieră lingvistică.

Sigur. Dar filmelor le faci traducerea; noi depăşim bariera şi la teatru. Până la urmă, în teatrul românesc poţi să mergi cu o supratitrare la spectacole şi te obişnuieşti, aşa cum o şi folosim; în festival vom regăsi traducerea în engleză şi franceză a spectacolelor, pentru că publicul din Bucureşti este unul diversificat. Ce pot să spun? N-au fost momente de cotitură esenţiale în aceşti douăzeci şi cinci de ani.

AURA CORBEANU A AVUT MARI EMOŢII CU LEV DODIN

Dar amintiri foarte plăcute aveţi, din aceşti douăzeci şi cinci de ani? Care e cea mai plăcută amintire?

Sunt foarte multe, nu pot să spun care e cea mai plăcută.

Câteva.

Tot la FNT, când a venit pentru prima oară Lev Dodin, cu un spectacol din Sankt Petersburg pentru care am avut mari emoţii; şi noaptea, când au sosit, cu toate problemele – că nu voiau acolo, voiau dincolo; toate discuţiile pe care le porţi cu străinii în momentul în care sunt speciali şi vin şi la 02:00 noaptea şi te sună şi pe tine, şi pe directorul artistic, că nu vrea să stea unde am stabilit, unde am semnat contractul…

De unde vii stresat să rezolvi ceea ce îşi doreşte respectiva persoană (am avut emoţii în acea noapte!), ajungi să descoperi un om extraordinar. Vii încrâncenat la 02:00 noaptea, să schimbi camera…, la 02:00 noaptea, în Bucureşti, când tu ai trei mii de invitaţi… După care vezi cât de relaxat este regizorul şi spune: „Îţi mulţumesc frumos” şi coboară şi stai la un pahar de vin. Într-un interval de o oră şi jumătate toată supărarea şi grija s-au transformat într-un lucru foarte frumos.

Şi ai înţeles, iarăşi, că e vorba de ascultare; ai înţeles că omul acela avea o anumită percepţie despre România, el ştia numai hotelul cutare, unde s-a simţit el bine nu-ştiu-când, acum treizeci de ani, şi tot acolo voia, dar nu şi-a dat seama mai din timp. Amintiri plăcute sunt momentele petrecute cu echipa, momentele alea de oboseală, când toţi invitaţii au plecat – la două, trei zile după Festival – când ne strângem şi ne uităm cu bucurie că am reuşit să facem festivalul. Cele mai frumoase momente sunt atunci când familia ta se bucură de ceea ce faci.

Copiii dumneavoastră, care îşi cumpără bilet – am citit în presă –, ca să vină la spectacole.

Da, normal. Trebuie să învăţăm cu toţii să ne cumpărăm bilet.

Aveţi doi băieţi?

Da. Unul de douăzeci şi şapte şi celălalt de şaptesprezece ani, fiecare în altă zonă.

Mulţi înainte!

Mulţumesc, la fel. Cel mare lucrează într-o zonă de vânzare a produselor IT, cel mic este la liceul „Tudor Vianu”, în clasa a XI-a.

La informatică?

Da, dar el merge mai mult în zona de electronică, e un pasionat de electronică, pleacă în fiecare an cu propriile proiecte în străinătate, este fascinat de Statele Unite şi de MIT  (n.r. – Massachusetts Institute of Technology). Nu ştiu ce va face mai departe, o să vedem.

O să plece în Boston (n.r. – la MIT)?

A fost şi acolo. Anul ăsta a fost la Pittsburgh, cu un proiect de cercetare electronică. A fost extrem de interesant, pentru că cei de la Intel ISEF l-au selectat – au fost din România doi copii, doi băieţi. Vedeţi că şi în zona culturală, întotdeauna când fac un proiect şi sunt tineri, mă gândesc că în domeniul în care sunt copiii mei şi ei au nevoie de oameni care să le înlesnească proiecte, în care să-şi arate abilităţile…

Şi aici, aş vrea să vorbesc despre alt proiect UNITER, Gala Tânărului Actor şi deschiderea personală spre această Gală care vine din această dorinţă de a fi cât mai corect cu cel care vine spre tine, participă la concurs, merge la o evaluare… Cum e în zona artistică, gândiţi-vă – toţi tinerii care se înscriu, de exemplu, pentru Gala Tânărului Actor – la  ce aşteptări au şi ei, ce nevoi au şi ei, noi asta trebuie să avem în vedere. Întodeauna prin filtrul copiilor mei îi văd pe ei; am zis că dacă ei, în domeniile lor, găsesc oameni care sunt interesaţi de ceea ce fac, îi privesc cu seriozitate, le oferă un cadru…

Nu-i tratează nici superficial, nici de sus.

„Tu eşti un copil de şaptesprezece ani, mai ai timp”, nu! Şi acest sistem de deschidere trebuie să îl facem cu toţii. Eu asta vreau. Asta vreau.

Foto cu Aura Corbeanu: Adi Bulboacă



12
/11
/18

INTERVIU Violonist și violist, Max Baillie este unul dintre cei mai versatili muzicieni din Marea Britanie, fiind cunoscut pentru calitățile sale de interpret de muzică clasică, dar și pentru cele de compozitor, sau pentru colaborările sale în proiecte dance sau electronice. În aceste zile, concertează în România, în cadrul Festivalului SoNoRo.

04
/11
/18

Istoria pălăriilor Dădârlat începe la 1896, la Săliștea Sibiului. De atunci și până azi, pălăriile create de familia Dădârlat au traversat mai bine de un secol, reinventându-se de fiecare dată pentru a ține pasul cu timpul. Le-am regăsit, în aceste zile, în expoziția „100 de obiecte de design românesc”, găzduită de MATER.

26
/10
/18

… Dai la Teatru, spune Ioana Păun. Cum trebuie să fie teatrul? „Incisiv, relevant.” (Pentru relaxare există yoga și o zi la spa.) Ce să nu accepți? (Să ți se zică „Asta nu se poate, că deranjăm...”.) Cine să te placă? („Nu toată lumea, că doar nu te-ai făcut fotomodel!”).

11
/10
/18

Festivalul Internațional Astra Film, care are loc pentru a 25-a oară la Sibiu, între 15 și 21 octombrie, are în program 101 titluri, din care 56 de filme vor participa în cele 5 secțiuni competiționale. 11 documentare vor avea premiera mondială la Festival și 40 cea națională. Câștigătorii secțiunilor competiționale vor fi anunțați sâmbătă, 20 octombrie. Vă prezentăm un interviu cu Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Sibiu.

27
/09
/18

Dacă până acum unele vise nu ți s-au îndeplinit, înseamnă că nu le-ai transformat în obiective, ar spune Andrei Roșu. Și dacă ai crezut că un om care aleargă maratoane (la Polul Nord) și înoată Canalul Mânecii e făcut din altă carne și alte oase... înseamnă că încă nu l-ai întâlnit pe Andrei Roșu.

Page 1 of 3112345...102030...Last »