Aurelian Temișan – Accept provocările din teatru, dar tot cu muzica mă înțeleg mai bine
https://www.ziarulmetropolis.ro/aurelian-temisan-accept-provocarile-din-teatru-dar-tot-cu-muzica-ma-inteleg-mai-bine/

Aurelian Temişan vorbeşte despre debutul său în muzică, teatru, şi film, compozitorii de suflet, despre cum se simte pe o scenă de teatru, despre ce înseamnă muzica pentru el şi anunţă care-i sunt planurile privind concertele.

Un articol de Monica Andrei|8 aprilie 2017

Lumea îl cunoaște din festivalurile de muzică ușoară și din concerte, dar Aurelian Temișan a demonstrat că poate fi și un bun actor, iar vocea sa egalează prin ambitus marii tenori din teatrul de operă al lumii. Are studii de canto clasic la Universitatea Națională de Muzică din București și a urmat cursuri de pedagogie muzicală la Universitatea Națională de Muzică din Pitești. A debutat la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, în 1989, iar între 1992-2002, a fost angajat al Teatrului “Toma Caragiu” din Ploiești. De-a lungul carierei artistice a colaborat cu numeroși compozitori, are o bogată discografie.

În 1995 a reprezentat România la Festivalul Internațional de muzică “Cerbul de aur”. Dintre premiile obținute pentru succesele din muzică și teatru amintim: Premiul tinereții – debut – la Festivalul Național “Mamaia”- (1989); Premiul tinereții – Festivalul Internațional de Muzică din Ulan Bator-Mongolia (1990); Premiul II, Festivalul de la “Mamaia” (1992); Premiul III, la Festivalul ”București” (1993); Premiul III, la Festivalul “Mamaia”( 1996); Premiu la “Festivalul de Teatru Experimental”, din Cairo-Egipt, pentru rolul din comedia “Copilul divin” (1999); Premiu la “Festivalul de Teatru…” din Perugia-Italia (2000). Pe lângă concertele din București și din țară, pe Aurelian Temișan îl puteți vedea jucând la Teatrul Metropolis în comedia “Pijamale”, la Teatrul Elisabeta din București și la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești.

Monica Andrei: În lumea muzicii sunteți de mult consacrat, între timp ați început să jucați teatru. Care a fost primul rol pe scena de teatru, cine v-a distribuit și în câte spectacole jucați acum?

Aurelian Temișan: Având în vedere că debutul meu ca artist, pe scena unui teatru, s-a produs în 1992, la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești, unde am fost angajat 10 ani, pot spune că atunci. Dar cum spectacolele de revistă solicită artistul cu toate laturile lui (actoricești, muzicale), am să vă spun că primul rol într-un spectacol de teatru a fost acum 5 ani, odată cu punerea în scenă a superbei comedii “Boeing-Boeing”. De atunci până în prezent, am jucat și joc în comediile de mare succes: „Boeing-Boeing”, „Încurcătură la nivel înalt”, „Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc” și „Încă nu, dar o să fie”, alături de soția mea, actrița Monica Davidescu, toate în regia lui Puiu Șerban, care au loc pe scena Teatrului “Elisabeta” din București. Cea mai nouă colaborare o am cu Teatrul Metropolis, unde joc în spectacolul „Pijamale”, de asemeni, alături de actrița Monica Davidescu.

De-a lungul carierei mele am adunat în palmares câteva spectacole de teatru destul de importante în formarea mea ca artist: „Nota 0 la purtare”, la Teatrul “Constantin Tănase” din București, în regia lui Ion Lucian, muzicalul „Chicago”, în regia lui Richard Reguant, de la Teatrul Național din București, „Jocul de-a vacanța”, la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, în regia lui Lucian Sabados. După niște ani de când am jucat în spectacolul „Jocul de-a vacanța”, mă reîntorc pe scena teatrului ploieștean la invitația Marcelei Țimiraș, ca să joc în premiera din aprilie, 2017, „Armistițiu cu morile de vânt”.

Armistitiu cu morile de vantDe ce trebuie să vină publicul ploieștean să vadă spectacolul cu piesa „Armistițiu cu morile de vânt” după texte de Cornel Udrea, regia, coregrafia și scenariul Marcela Țimiraș, scenografia Ovidiu Pascal, muzica Viorel Gavrilă?

Unul dintre motive: Marcela Țimiraș, pe care o știu de când… mă știe și ea. Îi mulțumesc că mi-a dat credit maxim atunci când am venit în teatru, din vremea când eram timid și fără experiență, în 1992. E o colaborare lungă. Am prea multe spectacole, „în picioare”, realizate cu ea și trupa teatrului, toate de succes. Alt motiv ar fi personajul pe care-l interpretez, Quijote, care este unul diferit de ceea ce am interpretat eu până acum, dar unul extrem de permisiv când e vorba despre a exploata latura sensibilă a artistului. Nu vă spun mai mult, vă invit sa vedeți spectacolul de teatru de revistă.

La Teatrul Metropolis din București în spectacolul cu piesa “Pijamale” de Mawby Green şi Ed Feilbert în regia lui Silviu Biriș, interpretați rolul principal, Georges Chauvinet și sunteți partener de scenă cu soția dumneavoastră, Monica Davidescu, actrița Teatrului Național. Nu aveți emoții?

Monica m-a sprijinit încă de la intrarea mea în rolul Billy Flynn, avocatul din muzicalul “Chicago” care a avut loc pe scena Teatrului Național din București. Se întâmpla acum 10 ani,  când îmi dădea sfaturile necesare și lucra la subtilitățile personajului. Și acum, pentru toate celelalte roluri mă susține, indicațiile ei fiind mână-n mână cu ale regizorului. La “Metropolis”, în comedia „Pijamale”, spectacol la care vine lumea de peste 8 ani, mă „relaxez” interpretand un rol al unui soț stresat, aproape prins în flagrant.

Dintre toate personajele pe care le interpretați care vi se pare cel mai dificil?

Atunci când găsești cheia personajului și înțelegi ce a vrut să spună autorul, niciun personaj nu mai pare greu. Sigur că te atașezi de unele mai mult decât de altele, dar asta nu înseamnă că celelalte devin defavorizate. Personal, rolul avocatului din muzicalul “Chicago” a fost rol de temelie în cariera mea din teatru. Un alt rol drag mie pe care-l joc cu plăcere și ușurință este cel al ministrului, din spectacolul “Încurcătură la nivel înalt”. Orice spectacol de teatru, orice rol nou este o provocare pentru mine, iar eu sunt un tip deschis și joc teatru cu plăcere.

Care a fost primul pas spre muzică? Când v-ați dat seama că muzica este un drum în destinul dumneavoastră?

Primul pas, probabil că l-am făcut când eram mic și, avându-l în familie pe tata care a cântat, m-a auzit și a spus că poate, într-o zi… Pasul oficial l-am făcut în 1989, când s-a produs și debutul, în cadrul Festivalului de muzică ușoară de la Mamaia.

De la debutul în muzică pe scena de la Mamaia, în 1989, ați înregistrat mai multe albume. Dintre compozitorii cu care ați lucrat care este cel care v-a marcat cariera și de ce?

Cel mai drag album al meu este… următorul. Dintre compozitorii cu care am lucrat, că sunt mulți, îi enumăr, în ordinea colaborării cu ei: Dan Beizadea, e cel care mi-a încredințat melodia de debut, „O viață întreagă”, Cornel Fugaru, care mi-a oferit hitul de atunci (era prin 1991), „Eu nu mai sunt cel de ieri”, George Natsis, cel care m-a văzut ca pe un pistolar și mi-a scris „Billy Joe King”, Dragoș Docan, pentru că datorită lui prin melodia „Nu, nu, nu!” m-am repoziționat în clasamentele muzicale, Giorel Gavrilă, cu sensibila melodie „Cine oare?”, Nicolae Caragea, cu dedicația „De ziua ta”, și lista e destul de lungă…

Ce concerte urmează să susțineți?

Cu toate provocările din ultimii ani privind spectacolele de teatru, eu tot cu muzica mă înțeleg mai bine. Așa că, de curând am susținut un concert, „Unplugged”, care a avut loc pe scena Teatrului Național din Bucureșri, unde i-am avut invitați pe bunii mei: Cornel Ilie, Smiley și Gabriel Cotabiță. Acesta deschide șirul unor concerte “live” pe care le voi susține peste tot prin țară, și în care, în prim plan va fi muzica din repertoriul meu. Voi avea și invitați pe măsură, în funcție de conceptul spectacolului. La cererea spectatorilor, concertul „Unplugged” din 20 martie, de la Teatrul Național din București, va fi reluat în 19 iunie 2017. 

“A doua cădere a Constantinopolului” este filmul de debut unde ați jucat alături de actori renumiți: Alexandru Arșinel, Jean Constantin, Stela Popescu, Dem Rădulescu, Geo Saizescu, Loredana Groza. Ce rol ați interpretat, cum a fost la filmări?

A fost primul și ultimul film artistic în care am jucat și mulțumesc șansei pe care am avut-o. I-am iubit pe toți cei din distribuție și aș vrea să repet o astfel de experiență. Am intepretat un dublu rol, un băiat normal un pic “macho” și fratele lui geamăn, din mame diferite, un bâlbâit. Ahh, ce dor mi s-a făcut!… Ulterior, am fost distribuit în serialele de televiziune: “Secretul Mariei”, la Antena 1, „Cuscrele”, la Național TV, „Clanul Sprânceană”, tot la Antena 1.

Ce înseamnă muzica pentru dumneavoastră?

Muzica e în prim plan și pentru mine înseamnă exprimare, descătușare, pasiune, sentiment, dăruire.

Dacă n-ați fi ceea ce sunteți acum, ce meserie ați fi ales?

Cred că aș fi cerut audiența la Divinitate și aș fi făcut același lucru.



08
/03
/22

Dirijorul britanic LEO HUSSAIN – care debuta în 2016 pe prestigioasa scenă a Operei Regale (Covent Garden) din Londra cu Oedipe de George Enescu, bucurându-se de un mare succes de public - revine vineri, 11 martie 2022 (19.00), la Sala Radio.

07
/03
/22

În 8, 9 și 10 iulie, aeroportul din Arad va găzdui din nou artiști îndrăgiți și fanii lor, iubitorii de muzică bună, distracție și dans până la răsărit. Arad Open Air Festival se află deja la cea de-a șasea ediție, oferind publicului întâlniri cu nume celebre, activități de neuitat, scene pentru toate gusturile. Festivalul promite și anul acesta trei zile magice.

03
/03
/22

Corul de cameră Preludiu dirijat de Andrei Stănculescu invită publicul la un concert special pe data de 9 martie, ora 19.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naționale de Muzică din București (UNMB), concert realizat în colaborare de Centrul Național de Artă Tinerimea Română (CNATR), Radio România Muzical și Universitatea Națională de Muzică din București.

03
/03
/22

Opera Națională București continuă seria de evenimente care marchează Stagiunea Centenară „Opera 100” și organizează, în perioada 2-6 aprilie, Masterclass-ul Nelly Miricioiu, care se va încheia cu „Belcanto Gala”, în data de 6 aprilie, în cadrul căreia cursanții vor fi acompaniați de Orchestra Operei Naționale București.

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Între 13 și 19 februarie 2022, la Iași a avut loc cea de-a treia ediție a Classix Festival, un demers organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Peste 60 de artiști din 13 țări au fost prezenți în cadrul celor 8 concerte care au alcătuit programul festivalului, alături de 7 proiecții de film, un vernisaj, o expoziție, o dezbatere, o prelegere și 10 masterclass-uri.

16
/02
/22

Orchestra Română de Tineret (ORT) dirijată de Cristian Măcelaru – care poate fi ascultat pentru prima oară în România după momentul în care a fost numit director artistic al Festivalului Internaţional “George Enescu” – va concerta sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 19, la Ateneul Român, într-o seară care are în program două superbe capodopere ale muzicii ruse : Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 35 de Ceaikovski, solistă violonista franceză de origine română Sarah Nemţanu şi Simfonia nr. 10 în mi minor op. 93 de Șostakovici.

15
/02
/22

„Aller guten Dinge sind drei/Lucrurile bune vin câte trei”, spune o expresie din limba germană. Pentru a marca cel de-al treilea an al colaborării lor, Forumul Cultural Austriac și Classix Festival din Iași își duc parteneriatul la un nivel superior propunând, între 13 si 18 februarie, nu mai puțin de trei evenimente cu clasă – două concerte ale instrumentiștilor Auner Quartett și o serie de proiecții, în premieră ieșeană, ale documentarului #newTogether, regizat de Carmen Lidia Vidu.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

15
/02
/22

Joi, 17 și vineri, 18 februarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul britanic Alexander Walker, prezintă publicului Nocturna în si major pentru orchestră de coarde , op.40 de Antonín Dvořák, Rapsodiile pentru vioară şi orchestră nr. 1 și 2 de Béla Bartók, cu violonistul Mircea Călin în ipostaza solistică, și Simfonia nr. 7, în la major, op. 92 de Ludwig van Beethoven.

14
/02
/22

Câștigător al ultimei ediții a Concursului Internațional „George Enescu” (2021), violonistul VALENTIN ȘERBAN este un artist care atrage atenția în peisajul cultural românesc. Membru al cunoscutei orchestre Les Dissonances din Paris și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret, Valentin Șerban a fost protagonistul proiectului inovator „Eyes Wide Shut”: 60 de minute de recital solo, cu piese semnate de mari compozitori ca Bach, Paganini sau Enescu, interpretate în întuneric complet.

14
/02
/22

Cu un sunet senzual, amplu și catifelat, ușurință aristocratică în interpretare și grație, Marc Coppey se înscrie în marea tradiție a violonceliștilor francezi. Însoțit de violoncelul său, Goffriller, din 1711, Marc Coppey va fi prezent săptămâna această în România, pentru a susține două concerte, pe scenele filarmonicilor din București și Sibiu.

10
/02
/22

Sala Mare de spectacole a Operei Naționale București este gazda spectacolului de foaier „Mozart și Salieri”, spectacolelor de operă „Madama Butterfly” de Puccini, „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, „Nunta lui Figaro” de Mozart, spectacolului coupé de dans contemporan „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug și a spectacolului de balet „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Ceaikovski, toate făcând parte din repertoriul actual.