Aurora Păunescu: „Perseverența și perfecționismul m-au ajutat destul de mult până acum”
https://www.ziarulmetropolis.ro/aurora-paunescu-perseverenta-si-perfectionismul-m-au-ajutat-destul-de-mult-pana-acum/

INIȚIATIVĂ Teatrul Metropolis, condus de George Ivaşcu, propune, la zece ani de la înfiinţare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în 30 de ani, selectaţi de maeştri ai scenei româneşti de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.

Un articol de Alina Vîlcan|16 Februarie 2017

La 26 de ani, actrița Aurora Păunescu a fost aleasă de George Ivașcu să facă parte din distribuția spectacolului aniversar al Teatrului Metropolis, spectacol scris și regizat de Lia Bugnar. Ce aduce cu sine o astfel de experiență?

Ce așteptări ai de la acest spectacol?
Mă aștept să fie un spectacol la care mă duc cu drag și de la care plec împlinită profesional.

Cum crezi că îți va influența această selecție cariera?
La fiecare repetiție, simt că devin mai stăpână pe mijloacele mele și, în același timp, mai liberă – lucruri care sigur îmi vor fi de ajutor la următoarele casting-uri și proiecte.

Te gândeai că vei fi dintre cei aleși? De ce?
Sincer, așa m-am gândit când am ieșit din sală. Nu știu exact de ce. Poate pentru că m-am simțit bine acolo și am ieșit fericită, habar n-am. Apoi mi-am dat seama că am avut și plusuri și minusuri și că nu pot ști care au fost mai multe, așa că am încercat să nu mă mai gândesc la asta. Mă bucur că s-au gândit ei la mine.

Cum ți se pare faptul că ai fost aleasă de George Ivașcu?
A fost o surpriză, genul de surpriză care îți blochează puțin gândurile. Chiar nu mă așteptam. Ce știu sigur e că alegerea sa mă responsabilizează și încerc să îi mulțumesc făcându-mi treaba cât pot eu de bine.

Cum decurg repetițiile?
Toată lumea e implicată și deschisă, ca la carte.

Cum vezi această inițiativă a Teatrului Metropolis, odată început lucrul?
Cuvântul „inițiativă”, care îmi place foarte tare, cred că vorbește deja de la sine.

Cum ți s-a schimbat programul și ce îți place cel mai mult?
Am un program mult mai clar acum, înainte să începem repetițiile era un pic mai haotic. Cel mai mult îmi place când descopăr, personajele și oamenii cu care lucrez.

DESPRE AURORA PĂUNESCU

ID: Data și locul nașterii, studii, roluri mai importante de până acum.
Făgăraș, județul Brașov, 01. 04. 1990. Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie „I. L. Caragiale”, Secția Actorie, Clasa Mircea Rusu , Doctor asistent Jitea Alexandru, 2009-2012. Roluri: Amira , Yom Kippur de Hanna-Azoulay Hasfari, Teatrul Evreiesc de Stat, regia Alexandru Jitea, 2013-2016; Maria Ventesei, Paganini de Mick Davis, regia Mick Davis, Teatrul Metropolis, 2015- prezent.

TEATRU. De ce ai ales teatrul?
Am început să fac teatru în copilărie, ca o activitate extrașcolară, iar mai târziu am descoperit cât mă pasionează filmele. Îmi plăceau atât de mult, încât simțeam că vreau și eu să fac parte din ele. Jucându-mă mai departe cu teatrul mi-am dat seama că pot trăi o sută de vieți într-una, chiar dacă poate suna un pic romantic. Deci nu știu dacă am ales neapărat teatrul sau filmul, cred că am ales personajul.

NOUA GENERAȚIE. Cum e să fii o actriță tânără în România zilelor noastre? De ce e bine, de ce e rău?
Nu mă plâng, nici nu mă laud. Am avut mereu ceva de făcut sau, când nu am avut, am găsit. În lipsa proiectelor mari și de lungă durată, rămân proiectele care se întind pe o perioadă limitată de timp – dublaje, spectacole pentru copii, reclame.

Ce e mai puțin bine după părerea mea e numărul prea mare de absolvenți comparativ cu rolurile/posturile de pe piață și că lipsesc lucruri importante precum un sindicat, agenți ș.a.m.d.

PUNCTE FORTE. Care consideri că sunt atuurile tale în teatru?
Perseverența și perfecționismul cred că m-au ajutat destul de mult până acum…

COTIDIAN. Cum trăiești în viața de zi cu zi?
Încerc să fiu cât mai prezentă. E o provocare.

RECOMANDĂRI CULTURALE. Scriitori și regizori care îți plac, cărțile pe care le citești acum, filme de văzut…

Scriitori – Thomas Mann, Umberto Eco, Giovanni Papini, Franz Kafka, Mircea Eliade, Orhan Pamuk, Michel Houellebecq, Haruki Murakami.

Regizori – Thomas Vinterberg, Alejandro Jodorowski, Terry Gilliam, Stanley Kubrik, Bernardo Bertolucci.

Ce citesc acum – „Sean Penn” și „Mă numesc Roșu” a lui Pamuk.

Filme: Să zicem cele după scenarii scrise de Charlie Kaufman – „Synecdoche, New York”, „Being John Malkovich”, „Adaptation”, „The eternal sunshine of the spotless mind”.

Nu mă plâng, nici nu mă laud. Am avut mereu ceva de făcut sau, când nu am avut, am găsit. În lipsa proiectelor mari și de lungă durată, rămân proiectele care se întind pe o perioadă limitată de timp – dublaje, spectacole pentru copii, reclame.

Foto: Laura Dobre

08
/02
/19

INTERVIU „Monștri.”, debutul regizorului Marius Olteanu, este singurul film românesc din selecția din acest an a Festivalului de la Berlin, unde a fost inclus în secțiunea Forum. Un film cu o „poveste de dragoste atipică”, așa cum o numește Marius Olteanu, care vorbește pe larg despre realizarea acestui lungmetraj ambițios.

30
/01
/19

Andreea Soare, soprană la Opera din Paris, puțin cunoscută în presa și constiința publică din România, este o voce deja consacrată și valorificată pe marile scene ale lumii. Deși și-a câstigat un renume la nivel european, un renume care îi asigură un loc în rândul elitei muzicale tinere, ea este cuprinsă de o dorință arzătoare de a cânta acasă, acasă însemnând România, țara pe care a învățat să o iubească pornind de la familie.

18
/12
/18

Povestea scrisă și regizată de Andreea Cristina Borțun, cea a celor a doi frați care se reîntâlnesc după mai bine de zece ani, în timpul unor proteste, despre vinovăție și frică, despre Cain și Abel, despre dragoste și ură, pe fundalul unei Românii în tranziție, îi aduce față în față pe Cosmina Stratan și Alexandru Ion.

Page 1 of 3212345...102030...Last »