Austrian class by Classix Festival 2022 Concertele Auner Quartet și premiera documentarului #newTogether la Iași
https://www.ziarulmetropolis.ro/austrian-class-by-classix-festival-2022-concertele-auner-quartet-si-premiera-documentarului-newtogether-la-iasi/

„Aller guten Dinge sind drei/Lucrurile bune vin câte trei”, spune o expresie din limba germană. Pentru a marca cel de-al treilea an al colaborării lor, Forumul Cultural Austriac şi Classix Festival din Iaşi îşi duc parteneriatul la un nivel superior propunând, între 13 si 18 februarie, nu mai puţin de trei evenimente cu clasă – două concerte ale instrumentiştilor Auner Quartett şi o serie de proiecţii, în premieră ieşeană, ale documentarului #newTogether, regizat de Carmen Lidia Vidu.

Un articol de Liliana Matei|15 februarie 2022

„În trei ani existență, datorită calității, dinamismului și spiritului său inovator, devenite mărcile sale de fabricație, Classix Festival a câștigat publicul tânăr din Iași, și din România în general, mult mai rapid si mai durabil decât s-ar fi putut aștepta de la un festival de muzică clasică. Susținător al demersurilor îndrăznețe, Forumul Cultural Austriac este încântat să contribuie la ascensiunea acestui proiect ‚clasic pentru gusturi contemporane’, un exemplu de bune practici artistice pentru întreaga Europă Centrală și de Est”, a apreciat domnul Thomas Kloiber, directorul Forumului Cultural Austriac.

Program

După marele succes al concertelor lor cu ocazia Zilelor Culturii Austriece de la Sibiu 2020, Auner Quartett aduce din nou în România excelența muzicii camerale austriece, de această dată special pentru publicul ieșean. Cvartetul este format din violoniștii Daniel şi Barbara Auner, violistul Nikita Gerkusov şi din violoncelistul Konstantin Zelenin. Câștigător al competiției Eugène Ysaÿe de la Liège (Belgia), Auner Quartett face parte din elita scenei muzicale internaționale. Tinerii membri ai ansamblului aduc de fiecare dată în fața ascultătorilor o „complementaritate muzicală perfectă”, după cum scria selectivul Performing Arts Yearbook of Europe, care i-a ales în 2020 pentru prima sa copertă dedicată unui ansamblu austriac. Auner Quartett este și ambasador al culturii austriece 2020/2022, în cadrul programului #NASOM – New Austrian Sound of Music. Acest program a fost creat și se desfășoară la inițiativa Ministerului federal austriac al Afacerilor Europene și Internaționale, în parteneriat cu Centrul austriac de  informare muzicală – mica-music Austria și Austrian Music Export. Pentru concertele de la Iași, ansamblul o are ca invitată pe violista Nora Romanoff Schwarzberg, instrumentistă austriacă rafinată și solistă internațională de renume, care îl înlocuieşte pe Nikita Gerkusov. Detalii pe – https://bit.ly/AunerClassix2022

Documentarul #newTogether – în timpul primei perioade de carantină instituite după declararea pandemiei de COVID-19 în Europa, Forumul Cultural Austriac București a invitat 60 de artiști din Austria și România să reflecteze la propriul lor viitor artistic, precum și la modul în care arta lor și comunitățile noastre se pot transforma în timpul și după finalul crizei sanitare. Acest experiment video stă la baza documentarului realizat de bine-cunoscuta si apreciata regizoare româncă de teatru și de film, Carmen Lidia Vidu. Documentarul #newTogether este un adevărat dicționar al ideilor și stărilor din perioada pandemiei și, totodată, un proiect inedit în peisajul cinematografic local. El a fost inițiat și realizat, cu titlu de pionierat în domeniul institutelor culturale, ca un produs propriu al Forumului Cultural Austriac, în cadrul unui amplu proiect de dialog cultural între Austria și România. După proiecțiile de la Iași, filmul va călători la New York, unde va fi prezentat în cadrul prestigiosului Segal Center Film Festival on Theater and Performance (la începutul lunii martie). Detalii: https://www.newtogether.ro/filmul-documentar/

Informații în timp real aici.

Cea de-a treia ediție a Classix Festival are loc în perioada 13 – 19 februarie 2022 și se va desfășura în format hibrid (fizic și online), reunind peste 40 de personalități internaționale ale muzicii clasice din 14 țări la Iași. Programul festivalului cuprinde 8 concerte de muzică clasică, un vernisaj, o proiecție de film, dezbateri și prelegeri.

Biletele și abonamentele la festival pot fi achiziționate online, iar accesul la evenimente se face conform reglementărilor în vigoare.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.