Svetlana Alexievich a câştigat Nobelul pentru Literatură
https://www.ziarulmetropolis.ro/autoarea-belarusa-svetlana-alexievich-a-castigat-nobelul-pentru-literatura/

Scriitoarea şi jurnalista belarusă Svetlana Alexievich a primit premiul Nobel pentru literatură pe 2015, „pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre”, potrivit motivaţiei Comitetului Nobel.

Un articol de Petre Ivan|8 octombrie 2015

Născută în Ucraina dintr-un tată belarus și o mamă ucraineană, Svetlana Alexievich, 67 de ani, s-a stabilit în Belarus și era favorita cercurilor literare și a caselor de pariuri pentru acest premiu. Cartea sa, „Vremya sekond hend”, este în curs de apariţie la Humanitas.

Fost jurnalist corespondent la Minsk, unde a colaborat cu cele mai importante ziare, Svetlana Alexievich a scris despre unele dintre cele mai dramatice evenimente cum ar fi cel de-Al Doilea Război Mondial, războiul sovieto-afgan, căderea Uniunii Sovietice şi dezastrul de la Cernobîl.Svetlana Alexievich

După persecuţia din regimul Lukashenko, a părăsit Belarusul în 2000. A locuit timp de zece ani la Paris, Gutenburg şi Berlin, iar în 2011 Alexievich s-a mutat înapoi la Minsk.

Stilul ei literar polifonic, care propune un colaj de voci umane compus cu atenție, este evidențiat de cărți de proză precum „Černobyl’skaja molitva” — 1997 (Voices from Chernobyl: The Oral History of a Nuclear Disaster), „Cinkovye mal’čiki” — 1990 (Zinky Boys — Soviet voices from a forgotten war), un portret al războiului susținut de URSS în Afganistan în 1979 și 1989, sau „Vremja second chend” — 2013 (‘Second-hand Time: The Demise of the Red (Wo)man’).

În 2014, Premiul Nobel pentru literatură i-a fost acordat scriitorului francez Patrick Modiano, „pentru arta memoriilor, prin care a evocat cele mai greu de înţeles destine umane şi a dezvăluit universul ţărilor aflate sub ocupaţie”, a precizat la momentul respectiv Comitetul Nobel.

12113434_10153157119029103_2136636245127602356_o

Foto: Svetlana Alexievich – wikipedia

21
/02
/17

În fiecare an, la 21 februarie, se celebrează Ziua Internațională a Limbii Materne, un eveniment ce promovează diversitatea culturală și lingvistică din întreaga lume.

20
/02
/17

Profesorul universitar Jean-Pierre Sirois-Trahan a descoperit în arhivele Centrului Naţional al Cinematografiei din Canada un film alb-negru care l-ar reprezenta pe scriitorul francez Marcel Proust, literatul considerând că montajul este singurul existent care îl înfăţişează pe scriitor.

14
/02
/17

Compania de Librării București (CLB), cel mai vechi lanț de librării din România, a realizat bilațul vânzărilor de carte din capitală pe anul 2016. Cum CLB este singurul lanț de librării care este prezent cu spații comerciale în toate cele 6 sectoare ale capitalei, datele de vânzări reprezintă, în fapt, o radiografie a situației consumului de carte pentru întregul București.

14
/02
/17

Miercuri, 15 februarie, de la ora 19.00, Editura Humanitas Fiction ne aşteaptă la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea cărţii „Ce se întâmplă în iubire”, un nou bestseller al celebrului scriitor britanic Alain de Botton, publicat în colecţia Raftul Denisei.

11
/02
/17

"Bine v-am regăsit ca să vă spun rămas bun! (...) Resursele mele de luptă cu inerţia, cu rutina, cu rugina, cu vârsta, cu plictisul, cu faptul că nu reuşesc să interacţionez cu dumneavoastră, toate acestea m-au determinat să mă retrag. (…) Sunt prea bătrân, sunt depăşit pentru uriaşele dumneavoastră aşteptări (…)” - Dan C. Mihailescu. Cunoscutul critic literar a renunțat la "Cartea de la ora 5", acesta făcând anunțul în ultima apariţie online a proiectului.

08
/02
/17

Editura Humanitas Fiction lansează, astăzi, de la ora 19.00, la Librăria din Cişmigiu, volumul de nuvele istorice Firmanul orb de Ismail Kadare, recent publicat în colecţia Raftul Denisei. La eveniment participă scriitorii Ana Barton şi Vlad Zografi, traducătorul Marius Dobrescu şi editorul Denisa Comănescu.

27
/01
/17

Vreți să știți cum iubeau Mozart, George Bush, Frida Kahlo sau Napoleon Bonaparte? Poveștile de dragoste au aprins dintotdeauna inimi și condeie în aceeași măsură și multe pagini din literatura lumii s-au născut din iubiri fericite sau triste, din inimi frânte, din îndepărtări sau trădări.

26
/01
/17

Boookblog.ro te invită la prima ediție din 2017 a întâlnirilor Schimb de Cărți București. Vino pe 29 ianuarie, între orele 15:00 – 17:00 la ceainăria Bohemia Tea House (Str. Poiana Narciselor nr.1) ca să cunoști oameni noi sau să revezi prieteni vechi pasionați de lectură, să discutăm despre cărți și nu numai și să savurăm o ceașcă de ceai.

26
/01
/17

Titlurile „Dragă, mă duc la Charlie”, o confesiune sinceră și tulburătoare despre fața ascunsă a tragediei care a zguduit Parisul și întreaga lume, și „Dragoste cu năbădăi”, album cu ilustrații semnate de Georges Wolinski, ucis în atentatul de la „Charlie Hebdo”, vor fi lansate de Editura ALL, la București și la Timișoara, în parteneriat cu Institutul Francez din România.