Autoportretul lui Leonardo da Vinci, expus din nou în public
https://www.ziarulmetropolis.ro/autoportretul-lui-leonardo-da-vinci-expus-din-nou-in-public/

Celebrul autoportret al lui Leonardo da Vinci va fi din nou expus în public, începând din 30 octombrie, timp de două luni şi jumătate, au anunţat, la Torino, organizatorii expoziţiei „Leonardo şi comorile regelui”.

Un articol de Petre Ivan|30 octombrie 2014

Autoportret Leonardo da Vinci / Acest desen foarte fragil a fost expus pentru public de foarte puţine ori în ultimii 100 de ani: în 1929, în 2006 şi în 2011 – cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la unificarea statului italian.

Desenul face parte dintre cele 80 de opere de artă incluse în această expoziţie, ce prezintă capodopere conservate la Biblioteca regală din Torino. Această bibliotecă, Leonardo da Vinciînfiinţată în 1839 de regele Charles Emmanuel de Savoia, a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 1997.

„Biblioteca deţine 4.500 de manuscrise, 1.500 de pergamente şi peste 3.000 de desene realizate de unii dintre cei mai mari artişti ai lumii”, a precizat Maurizio Cibrario, directorul asociaţiei Consulta, care se ocupă cu valorificarea bunurilor culturale din Torino.

„Expoziţia «Leonardo şi comorile regelui» nu prezintă doar opere aparţinând bibliotecii, pentru că nu este deloc exclus ca şi alte capodopere, provenind din Italia şi din străinătate, să fie expuse”, a adăugat aceeaşi sursă.

Expoziţia va fi deschisă din 30 octombrie până pe 15 ianuarie, cu ocazia inaugurării unui nou spaţiu expoziţional la Biblioteca regală din Torino. Ea prezintă desene de Leonardo da Vinci, dar şi de Rafael, Annibale Carracci, Pietro Perugino, Rembrandt, Antoon van Dyck şi Giovanni Battista Tiepolo, ca şi manuscrise şi hărţi marine.

Expoziţia poate fi vizitată doar pe bază de rezervare, în grupuri de maximum 25 de persoane, la fiecare 25 de minute.

Foto: Autoportret Leonardo da Vinci – wikipedia

08
/04
/22

Asociația Docuart organizează spectacolul-expoziție „Confesiuni congruente - Ascultă-mă! Încurajează-mă! Hai să facem lucruri împreună!” la Ceauru-Bălești, județul Gorj, sâmbătă, 09 aprilie 2022, de la ora 11.00, pe locul de joacă de la Stadionul Ceauru. Evenimentul face parte din proiectul de intervenție socio-culturală „CONGRUENT”, organizat de Docuart în perioada 2021-2022 și dedicat copiilor, părinților, profesorilor și membrilor comunității din Ceauru-Bălești.

08
/04
/22

Artista Alina Ușurelu este rezidenta Casei Tranzit, la Cluj, până în 17 aprilie a.c. unde derulează o cercetare artistică și performativă despre epuizare în cadrul proiectului (burn)OUT. Rezidența se încheie cu două evenimente programate sâmbătă, 16 aprilie: un studio deschis intitulat „Explorarea epuizării fizice și psihice”, între 13:00 și 14:30, și prezentarea cercetării artistice la 18:00.

04
/04
/22

În ciuda relației noastre „love-hate” cu orașele de azi, datorită lor a apărut una dintre cele mai contrastante, fragile și inedite forme de exprimare: arta urbană/ stradală. Iată 10 teme de discuție despre orașul și agitația cotidiană ca surse de stres dar și de comunicare artistică, cu un artist vizual interesant de descoperit.

23
/03
/22

Muzeul Național de Artă Contemporană se alătură eforturilor susținute de a-i ajuta pe cei care fug din calea războiului. Spațiile MNAC devin, pentru a le oferi refugiaților câteva momente de liniște, centre cu activități pentru copii și donații, locuri de întâlnire cu cei apropiați și propun chiar și oportunități profesionale. 

15
/03
/22

Tabăra de artă „Pictori de azi la Balcic”, organizată de Asociația ELITE ART club UNESCO, reunește, încă din anul 2003, creațiile artiștilor într-o arhivă de exprimare stilistică, fiecare pictor participant abordând în stilul caracteristic diversitatea de forme și imagini pe care Balcicul o oferă.

14
/03
/22

Dintotdeauna omul a căutat un refugiu în artă în momente de criză. Zilele acestea, când Europa se află în fața celui mai dificil moment din istoria sa recentă, întâmplarea m-a dus la o expoziție multimedia care aduce în prim-plan poezia scrisă de femei în România, deschisă la Art Hub, pe strada Budișteanu numărul 10, între 1 și 24 martie.

10
/03
/22

Cea de-a doua ediție a festivalului internațional FOTO WIEN, care reunește peste 140 de expoziții și 300 de evenimente cu tema fotografia de artă, va avea loc în perioada 9 - 27 martie 2022, în capitala Austriei. Festivalul face parte din rețeaua European Month of Photography (EMOP) şi prezintă fotografia artistică în muzee, în galerii vieneze, în off-spaces și spații alternative de expoziție şi în institute culturale. Trei proiecte distincte cu participare artistică românească au loc în acest cadru, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena.