Autoportretul unei fete cuminți. Anti-spectacol
https://www.ziarulmetropolis.ro/autoportretul-unei-fete-cuminti-anti-spectacol/

CRONICĂ DE FILM Prezentat recent în cadrul Festivalului Filmului European şi anunţat pentru septembrie în cinematografe, „Autoportretul unei fete cuminţi”, scris şi regizat de Ana Lungu, este un film inedit – în peisajul cinematografiei române –, care surprinde prin fineţea mizanscenei, rafinamentul dialogurilor şi tratarea dedramatizată a naraţiunii.

Un articol de Ionuţ Mareş|16 mai 2015

„Autoportretul” din titlul acestui „film subtil” (Andrei Gorzo) al Anei Lungu dă tonul abordării ironic-misterioase care domină a doua încercare în regie a cineastei, după „Burta balenei” (2010), co-realizat cu Ana Szel.

„Autoportretul unei fete cuminți” se plasează pieziș nu doar față de cinemaul înțeles ca spectacol, dar inclusiv față de estetica realistă a Noului Cinema Românesc, înrudindu-se cu cele mai radicale forme ale sale de până acum, exprimate prin autoreflexivele „Aurora”, al lui Cristi Puiu, și „Când se lasă seara peste București sau Metabolism”, al lui Corneliu Porumboiu. Fără a atinge, însă, îndrăzneala conceptuală a acestora.

Filmul Anei Lungu împarte, totuși, cu cele două lungmetraje înclinația extremă spre dedramatizare sau, mai exact, spre un concept narativ aparent criptic, neconvențional, care nu se lasă ușor devoalat, cel puțin în raport cu normele limbajului cinematografic mainstream.

La fel ca în „Aurora”, nu toate relațiile între personaje sunt explicitate, rămânându-i spectatorului sarcina de a face conexiuni și de a stabili „cine cu cine”, din replici sau chiar din detalii de scenografie și de mizanscenă (care mizează pe folosirea inteligentă a profunzimii câmpului). În plus, cineasta rezistă tentației de a psihologiza, de a crea legături cauză-efect în construcția narativă, deși scenele comunică între ele – subteran – cu finețe și discreție.

Asemănarea cu Porumboiu se manifestă deopotrivă printr-o anume abstractizare și printr-o tratare în cheie ludică a dialogurilor (intelectualizate și, parțial, improvizate – așa cum a afirmat însăși regizoarea).

Nimic spectaculos nu se întrevede în această „poveste” reținută despre o tânără doctorandă în inginerie seismică (jucată de actrița Elena Popa) care își împarte viața între prieteni (Andrei Enache și Iris Spiridon), un amant (Emilian Oprea – „De ce eu?”) și părinți (care sunt chiar cei ai cineastei – Dan și Magdalena Lungu), de a căror protecție financiară pare a încerca să scape.

Folosirea propriilor părinți (actori neprofesioniști) și a unui personaj central feminin (un posibil alter-ego, în limbaj clasic) sugerează eventuala latură „autobiografică” evidențiată încă din titlu de Ana Lungu. Este imposibil și, în fond, inutil de stabilit însă cât din acest lungmetraj observațional de interior și construit din cadre fixe ia forma unui (pseudo)film-jurnal și cât este ficțiune despre încercarea unei tinere de a se elibera de dependența celor din jur și din prizonieratul rutinei.

Există destule piste spre posibile conflicte în „Autoportretul unei fete cuminți”: de o parte se situează protagonista, Cristiana, iar de cealaltă, succesiv, prietenii, amantul și părinții (în special tatăl). Însă tensiunile sunt înăbușite înainte de orice defulare explozivă, fiind constant aplanate, sugerate (și lăsate să se acumuleze în personajul central, „fata cuminte”, fără a se revărsa, în final, cu morală, așa cum s-ar fi întâmplat într-un deznodământ convențional).

INFO

Autoportretul unei fete cuminți (România, 2015)
Scenariu & Regie: Ana Lungu
Distribuție: Elena Popa, Andrei Enache, Iris Spiridon, Emilian Oprea, Dan Lungu, Magdalena Lungu

Rating: ●●●○○

Foto: Marius Olteanu / Mandragora

22
/08
/23

Începând de azi și până pe 3 septembrie va debuta ediția aniversară a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr, etapa Open Air, în Parcul Obor din București, cu un program de douăsprezece filme pentru toată familia, ateliere de creație și educație cinematografică, spectacole de jonglerii și magie și un târg de produse handmade, care va avea și o zonă gastronomică.

22
/08
/23

Cinema în aer liber continuă pe Insula Artelor din Parcul Titan cu încă trei săptămâni în care vor rula unele dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, nominalizate și premiate la festivaluri de film internaționale importante: premiile César, Globurile de aur, festivalurile de film de la San Sebastián, Veneția și Cannes și chiar la Oscaruri.

22
/08
/23

Documentarul Nopți albe, un proiect amplu ale cărui filmări sunt în derulare, aduce generațiilor care au trăit acele vremuri, dar și celor care au ocazia să le descopere acum, o poveste complexă a celei mai vii și intense perioade din fotbalul românesc: anii `80-2000 în care Echipa națională a scris nu doar istoria acestui sport, dar și pe cea a unei altfel de Românii, care a știut să iubească la unison și să celebreze performanța, mai presus de rezultate.

22
/08
/23

„Filmul surprinde esența unui moment istoric semnificativ și explorează complexitatea naturii umane în vremuri dificile, oferind, în plus, o imagine fascinantă a istoriei Europei de Est.” Aceasta a fost motivația juriului care a oferit Premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă (CICAE) filmului românesc Libertate, regizat de Tudor Giurgiu, la cea de-a 29-a ediție a Festivalului de Film de la Sarajevo.

21
/08
/23

8 zile pline de întâlniri și revelații, 35 de spectacole, concerte, masterclass-uri și proiecții de film și peste 8.000 de participanți – așa a arătat Ideo Ideis Festivalul la ediția de majorat. Maratonul de evenimente dedicate comunității locale s-a încheiat vineri, pe 18 august, cu o seară de gală încărcată cu emoții și promisiuni. Pentru cei 100 de adolescenți din trupe, experiența începută în Alexandria va continua. Timp de un an de zile, trainerii și mentorii care i-au însoțit în procesele lor de explorare și dezvoltare în zilele de festival vor rămâne alături de ei, oferindu-le îndrumare, susținere, feedback și recomandări care să-i ajute să dea tonul transformărilor în comunitățile din care fac parte.

17
/08
/23

Pantofii de dans, entuziasmul de a-i întâlni pe creatorii care schimbă lumea prin intermediul filmelor de animație și curiozitatea de a urmări cele mai noi și mai promițătoare producții de gen nu trebuie să lipsească din kitul spectatorilor celei de-a 18-a ediții Animest.

16
/08
/23

CULMEA: Film și educație de mediu are loc între 6 și 10 septembrie, la Brașov, și este primul festival de film care își propune să folosească educația cinematografică în sprijinul copiilor și tinerilor care vor să cunoască mai multe despre mediu și criza climatică și să le ofere un instrument pentru dezbatere și implicare în aceste domenii.

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?