Autoportretul unei fete cuminți, din 25 septembrie în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/autoportretul-unei-fete-cuminti-din-25-septembrie-in-cinematografe/

Debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, “Autoportretul unei fete cuminţi” va avea premiera în cinematografele din România pe 25 septembrie.

Un articol de Petre Ivan|13 septembrie 2015

Premiere de gală în prezența echipei vor fi programate la Cinema Victoria din Cluj (vineri, 25 septembrie), Cinema Arta din Târgu Mureș (sâmbătă, 26 septembrie),  Librăria Habitus din Sibiu (duminică, 27 septembrie) și Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe (luni, 28 septembrie).

“Autoportretul unei fete cuminți” a avut premiera mondială la începutul anului în cadrul Festivalului Internaț ional de Film de la Rotterdam.

Filmul a câștigat Marele Premiu la festivalul“Crossing Europe” din Linz-Austria, premiul pentru cea mai bună regie dar și premiul publicului la Bucharest IFF precum și premiul publicului la Festivalul Filmului European de la București.

„Autoportretul unei fete cuminți” spune povestea Cristianei, o femeie de 30 de ani, crescută într-o „familie bună”.

Personajul, intrepretat de actrița de teatru Elena Popa, își petrece timpul între doctoratul în inginerie seismică, discuțiile cu cei doi prieteni apropiați, Alex (Andrei Enache) și Michelle (Iris Spiridon), și întâlnirile – rare, dar mult așteptate – cu un bărbat căsătorit (Emilian Oprea), cu care are o relație amoroasă.

După mutarea părinților, Cristiana rămâne să locuiască singură într-un apartament din București și se hotărăște să-și ia un câine – dorința ei din copilărie.

Din distribuție fac parte actorii Elena Popa, Emilian Oprea, Radu Iacoban, Istvan Teglas, regizorul de film Andrei Enache, regizorii de teatru Iris Spiridon, Alexandru Lustig, Eugen Gyemant, părinții regizoarei, Dan & Magdalena Lungu și producătoarea Anca Puiu.

Scenariul filmului este semnat de Ana Lungu, imaginea Silviu Stavilă, sunetul Vlad Voinescu și Filip Mureșan, iar montajul a fost realizat de Dana Bunescu.

Producătorii lungmetrajului sunt Anca Puiu – casa de producție Mandragora – și Ana Lungu.

Ana Lungu este cunoscută publicului din România pentru pelicula „Burta Balenei”, producție selectată în 2010 la Festivalului Internațional de Film de la Locarno în cadrul secțiunii Cineasti del presente/Filmmakers of the Present. „Burta Balenei” a fost scris și regizat împreună cu Ana Szel .

Foto: Autoportretul unei fete cuminți , Ana Lungu- facebook

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)