Avanpremieră Les Films de Cannes à Bucarest, 29 mai – 4 iunie
https://www.ziarulmetropolis.ro/avanpremiera-les-films-de-cannes-a-bucarest-29-mai-4-iunie/

Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de la Cannes a început ieri, pe Coasta de Azur, cu filmul La Tête haute, în regia lui Emmanuelle Bercot. Timp de 12 zile, o selecţie a celor mai bune producţii noi, majoritatea în premieră mondială, rulează pe ecranele festivalului. Peste 30 dintre ele vor fi aduse pentru prima dată publicului din România, între 23 şi 29 octombrie, la cea de-a şasea ediţie Les Films de Cannes à Bucarest.

Un articol de Petre Ivan|14 mai 2015

Ca o avanpremieră la ediția din toamnă, Les Films de Cannes à Bucarest aduce în premieră, între 29 mai și 4 iunie, la Cinema Studio, cel mai nou film al lui Corneliu Porumboiu, Comoara, alături de câteva dintre cele mai apreciate titluri la Cannes 2014.

Comedia Comoara, inspirată de povestea adevărată a unor căutători de comori împătimiți, va fi proiectată zilele acestea în secțiunea Un Certain Regard, la Cannes.

Tot de la această ediție a Festivalului de la Cannes va veni între 29 mai și 4 iunie și o serie de scurtmetraje românești din programul Short Film Corner.

Les Films de Cannes

Spectatorii vor avea ocazia să (re)vadă, printre altele, Winter Sleep (r. Nuri Bilge Ceylan, Palme d’Or 2014), Mommy (r. Xavier Dolan, Premiul Special al Juriului), Leviathan (r. Andrei Zviaghințev, Premiul pentru scenariu), Les Combattants/ Love at First Fight (r. Thomas Cailley, Premiul Quinzaine de Réalisateurs), White God (r. Kornel Mundruczo, Premiul Un Certain Regard).

Anul acesta, organizatorii Les Films de Cannes à Bucarest își propun să pregătească festivalul din toamnă împreună cu spectatorii săi.

Fimele prezentate în avanpremiera din 29 mai – 4 iunie sunt distribuite de 42 km film, Independența Film, Asociația Macondo, Parada Film și Asociația Secvențe.

Foto: Les Films de Cannes – filmedefestival.ro

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.