Aventura Minimest, în cel mai bogat program pentru copii de până acum
https://www.ziarulmetropolis.ro/aventura-minimest-%c3%aen-cel-mai-bogat-program-pentru-copii-de-p%c3%a2n%c4%83-acum/

Vacanţa s-a terminat, dar pentru cei mici adevărata aventură e pe cale să înceapă. Cât ai zice Minimest, între 4 şi 13 octombrie, Bucureştiul se transformă în capitala distracţiei pentru copii.

Un articol de Petre Ivan|13 septembrie 2019

Amuzante, fascinante și educative, filmele și atelierele din cea mai bogată selecție de până acum sunt gata să-i cucerească pe tinerii cinefili, la cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Atenție: accesul părinților la proiecții și evenimente va fi posibil doar cu acordul copiilor!

Abonamentele care asigură accesul la toate evenimentele Animest.14 au fost puse în vânzare și sunt disponibile pe: https://eventbook.ro/festival/animest

9 lungmetraje de animație vor face deliciul micilor iubitori de film și alte 28 de scurtmetraje vor concura pentru premiul secțiunii, oferit în baza notelor acordate de către cei mai exigenți jurați. Aventura va începe chiar din prima zi de festival, cu povestea băiatului curajos din Iacob, Mimi și câinii vorbitori, care se hotărăște să-și folosească toată istețimea din dotare pentru a salva parcul orașului de la demolare. De și mai multe peripeții vor avea parte personajele din Cirkeline, Coco și rinocerii sălbatici, două fetițe hotărâte să viziteze Africa și să le demonstreze micilor cinefili că prietenia adevărată nu ține cont de culoarea pielii. Filmul a fost inclus în competiția pentru Ursul de Cristal la Festivalul Internațional de Film de la Berlin și este recomandat tuturor copiilor de peste 3 ani.

Tot de la Berlinală vin și personajele nostime din Gordon și Paddy, un detectiv care visează la pensionare și curajoasa lui succesoare, gata să răspundă tuturor provocărilor neașteptate pe care noul său rol i le așază în cale. Nebănuite sunt și detaliile pe care le descoperă Vitello în căutarea tatălui pe care nu l-a cunoscut niciodată. Dorința lui de a afla adevărata poveste a familiei sale îl va face mai recunoscător pentru viața pe care o are.

Din Estonia, țara invitată la cea de-a 14-a ediție Animest, ajung la București Căpitanul Morten și Regina-păianjen, despre călătoria fantastică a unui băiat care visează să devină marinar, și trilogia care urmărește aventurile adorabilei Lotte, o cățelușă care depășește orice obstacol, grație prietenilor ei. Despre o altfel de prietenie, Povestea Prințesei Emmy ilustrează relația profundă dintre oameni și necuvântătoare, spre încântarea micuților care-și doresc, în secret, să comunice cu animalele.

Sosite din toată lumea, filmele noi și foarte premiate incluse anul acesta în competiția de scurtmetraje Minimest abordează subiecte diverse, de la familie, acceptare și unitate, și până la natură și protecția mediului înconjurător. Altele fac trimiteri la povești clasice, iar în câteva dintre ele, spectatorii fideli vor regăsi eroi pe care i-au cunoscut la edițiile anterioare. Câștigătorul Minimest va fi desemnat de juriul format din trei copii îndrăgostiți de poveștile animate.

Filmelor dedicate celor mici li se alătură, pe lista de recomandări, bine cunoscutul Missing Link, cel mai recent lungmetraj de animație produs de celebrul studio Laika și The Queen’s Corgi, aventura simpaticului cățel al Reginei Marii Britanii. O mulțime de alte povești potrivite pentru întreaga familie vor fi anunțate în curând, odată cu programul complet al acestei ediții. 

Proiecțiile organizate anual la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie vor fi completate în acest an de evenimentele programate în două noi spații-gazdă. Muzeul de Artă Recentă și Opera Comică pentru Copii se vor alătura circuitului Minimest, oferindu-le copiilor și mai multe ocazii de a explora lumea fantastică a filmului de animație și de a învăța lucruri noi, jucându-se în voie la workshop-urile dedicate lor. La fiecare proiecție de film pentru copii, vom păstra 10% din capacitatea sălii cu acces gratuit, pentru cazurile speciale pe care ni le veți semnala.

Programul complet al secțiunii va fi disponibil în curând pe site-ul festivalului, în secțiunea Minimest. Pentru înscrieri la atelierele de stop-motion și bandă desenată, ne puteți scrie la: [email protected]  (pentru clase sau grupuri de copii) sau [email protected]   (pentru înscrieri individuale). 


***

Cea de-a paisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest va avea loc în perioada 4 octombrie – 13 octombrie 2019 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Cinema City, Opera Comică pentru Copii, AWE – Adaptive Work Environment, Muzeul de Artă Recentă, Institutul Cervantes, KUBE Musette și Club Control.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.