Avioanele lui Elvis, scoase la vânzare
https://www.ziarulmetropolis.ro/avioanele-lui-elvis-scoase-la-vanzare/

Ultimele două avioane deţinute de cântăreţul american Elvis Presley, denumite “Lisa Marie” şi “Hound Dog II”, au fost scoase la vânzare şi nu vor mai fi expuse la Graceland începând din aprilie 2015.

Un articol de |3 Septembrie 2014

Administratorii fostei reşedinţe a starului american au cerut în luna iulie actualului proprietar al celor două avioane să găsească un alt loc în care să expună aeronavele, după ce au decis să îşi exercite dreptul de a pune capăt acordului de 30 de ani prin care “Lisa Marie” şi “Hound Dog II” erau păstrate la ferma Graceland din Memphis, devenită o veritabilă atracţie turistică după moartea cântăreţului Elvis Presley, informează contactmusic.com.

K. G. Cokerm, actualul proprietar al avioanelor, începuse de curând o serie de negocieri cu administratorii de la Graceland pentru a păstra aeronavele pe terenul celebrei ferme. Negocierile au eşuat, iar K. G. Coker va trebui să găsească un alt loc în care să expună cele două avioane.

Preţul de vânzare al acestora nu a fost deocamdată dezvăluit, însă viitorul proprietar nu va putea să le piloteze, întrucât, potrivit explicaţiilor oferite de K. G. Coker, atât “Lisa Marie”, cât şi “Hound Dog II”, “sunt piese de muzeu”.

Avioanele, care sunt garate în spatele fostului conac al “regelui muzicii rock’n’roll” de la jumătatea anilor ’80, nu se vor mai număra printre atracţiile oferite de Elvisfundaţia Graceland începând din aprilie 2015.

Elvis Presley

Născut pe 8 ianuarie 1935, la Tupelo, în Mississippi, Elvis Presley a intrat în legendă drept cântăreţul sărac care a reuşit în industria muzicală, albul care cânta ca un negru, sex-simbolul anilor ’50 şi rebelul patriot. Elvis Presley a murit în reşedinţa sa din Memphis – Graceland -, pe 16 august 1977, la vârsta de 42 de ani, în urma unui stop cardiac cauzat de o supradoză de medicamente.

Elvis a vândut un număr impresionant de albume, aproape un miliard. De asemenea, el a jucat în aproximativ 30 de filme.

Foto cu Elvis Presley – facebook

22
/10
/18

"O femeie trebuie să fie inteligentă, să aibă farmec, simţ al umorului, şi să fie bună. Sunt aceleaşi calităţi pe care le cer unui bărbat." - Catherine Deneuve.  Considerată una din cele mai frumoase si carismatice actrite din lume, Catherine Deneuve a împlinit, azi, 75 de ani!

22
/10
/18

Scriam în textul intitulat Gloria cântului, Gloria Ţării – spune Mariana Nicolesco –  publicat în caietul-program al Cursurilor de Măiestrie Artistică pe care le-am oferit în vară: «Celebrăm în acest an, prin puterea vocii şi a cântului, Centenarul Marii Uniri a românilor, împlinire a milenarelor aspiraţii şi dovadă a forţei tectonice a neamului nostru, onorând marile conştiinţe naţionale, eroii şi martirii acestuia.

22
/10
/18

Juan Gabriel Vásquez, un scriitor care își împarte viața între douăcontinente, multipremiat și tradus cu succes la edituri prestigioase din întreaga lume, deschideserile dedicate literaturii la ediția din acestan a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. „Vásquez este una dintre cele mai originale voci ale literaturii latino-americane contemporane!” (Mario Vargas Llosa). 

21
/10
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială la Astra Sibiu, „Timbox” este un excelent documentar de debut realizat de Nora Agapi. Regizoarea îi face un portret tandru tatălui său – un bătrân carismatic din Iași care a adunat în cutii mii de fotografii și înregistrări pe peliculă făcute de-a lungul vieții.

19
/10
/18

Actorul Mark Ruffalo, cunoscut pentru roluri din filme precum „Collateral”, „Spotlight” şi „The Kids Are All Right”, va interpreta rolurile unor gemeni identici în miniseria HBO „I Know This Much Is True”, pentru care va fi şi producător executiv. Serialul format din şase episoade este bazat pe romanul omonim al lui Wally Lamb, bestseller New York Times.

19
/10
/18

Astăzi debutează la București a 28-a ediție a Festivalului Național de Teatru! Deschiderea oficială are loc de la 17.30 la HUB-ul FNT, amplasat în clădirea Hanului Gabroveni (sediul ARCUB) din centrul Capitalei și va fi urmată de vernisajul expoziției LACOMBE: THEATRE / CINEMA, care cuprinde peste 40 de opere ale unuia dintre cele mai celebre nume ale fotografiei mondiale: Brigitte Lacombe.

18
/10
/18

Spectacolul de teatru „Persona”, pus în scenă de Peter Kerek la Teatrul „unteatru” - inspirat din opera marelui cineast, şi un cine-concert cu proiecţie de film mut, reunite sub titlul „Bergman.100”, sunt două evenimente speciale programate în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, pe 25 octombrie, pentru a marca 100 de ani de la naşterea celebrului regizor suedez Ingmar Bergman, celebrat în toată Europa.

18
/10
/18

În weekendul 20 - 21 octombrie Mega Mall devine destinația ideală pentru pasionații de știință și tehnologie de toate vârstele. Centrul comercial găzduiește SCIKiDS Festivalul Științei ediția a VI-a - 100 de ani de știință. În premieră, Profesoul Trăsnit va conduce un experiment inedit și va crea un nor uriaș artificial pe Terasa Mega Mall situată la nivelul 2B.

18
/10
/18

Casa de Producție TVR propune iubitorilor de teatru celebrarea actriței Draga Olteanu Matei, printru-un spectacol din Arhiva de Aur a Televiziunii Naţionale: „Comoara din deal”. Din distribuția spectacolului realizat în anul 1977 fac parte actorii: Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Iulian Necșulescu, Contantin Diplan, Gheorghe Visu, Ion Henter, N. Bălănescu, Eugenia Maci.

18
/10
/18

Walk & Shoot a reprezentat în ultimii doi ani o alternativă unică pe piața din București la workshopuri și ateliere de fotografie. Fiind gândit de o echipă cu experiență în organizare de evenimente culturale, dar aflată în afara zonei de fotografie, și în colaborare cu fotografi cunoscuți și respectați la noi, Walk & Shoot reușise să iasă din tiparul „hai să învâțăm despre diafragmă, iso și timp de expunere în timp ce stăm cu toții într-o cameră și ne uităm la un ecran de proiecție”.

Page 20 of 770« First...10...1819202122...304050...Last »