Azar Nafisi: „Nu ne putem pierde speranţa într‑o lume care l‑a dat pe Rumi sau pe Shakespeare”
https://www.ziarulmetropolis.ro/azar-nafisi-nu-ne-putem-pierde-speranta-intr%e2%80%91o-lume-care-l%e2%80%91a-dat-pe-rumi-sau-pe-shakespeare/

Editura Polirom vă oferă un fragment din „Citeşte periculos. Puterea subversivă a literaturii în vremuri tulburi” de Azar Nafisi, autoarea bestsellerului „Citind Lolita în Teheran”. „Cărţile nu ne pot salva de la moarte, dar ele ne pot ajuta să trăim şi, mai ales, să trăim cu speranţă”, spune scriitoarea iraniană.

Un articol de Ziarul Metropolis|15 aprilie 2022

Azar Nafisi, Citește periculos. Puterea subversivă a literaturii în vremuri tulburi. Editura Polirom, 2022, traducere din limba engleză de Adina Avramescu. Carte publicată și în ediție digitală.

Uitarea este echivalentul morţii, ne spune Azar Nafisi, iar cărţile au fost dintotdeauna paznicii memoriei noastre. Cărţile ne transmit adevăruri care adesea nu pot fi rostite şi devin de multe ori forme de luptă eficiente împotriva regimurilor totalitare. În cele cinci scrisori imaginare adresate tatălui său, însoţite de inserturi autobiografice, autoarea aduce un elogiu nu doar literaturii rezistenţei, ci şi, mai ales, literaturii ca formă de rezistenţă. Sondând operele unor mari autori precum Salman Rushdie, Margaret Atwood, Tim Morrison, David Grossman, Elias Khoury, Ray Bradbury, James Baldwin sau TaNehisi Coates, sunt puse în discuţie multe dintre marile probleme cu care se confruntă lumea contemporană: dezumanizarea, lupta femeilor şi a minorităţilor pentru drepturile lor, teocraţia iraniană şi derapajele antidemocratice din SUA, războaiele din Orientul Apropiat, tortura şi lagărele de concentrare, relaţia victimă-călău, pandemiile ş.a. Transpuse în ficţiune, toate aceste teme au făcut şi continuă să facă din cărţi lecturi subversive, incitante şi „periculoase”, înlocuind minciuna cu adevărurile pe care ele le dezvăluie. Citeşte periculos este o carte care nu ne poate lăsa tăcuţi şi nici indiferenţi.

„Dar cum oare se explică faptul că atât de mulţi oameni recurg la idei, la imaginaţie şi frumuseţe atunci când li se ia tot ceea ce noi numim viaţă? Când nu mai au absolut nicio putere asupra vieţii şi asupra morţii lor? Când sunt în pragul morţii? Când ne confruntăm cu acte de o asemenea brutalitate şi cruzime, când ne pierdem speranţa de a mai fi oameni, ne întoarcem instinctiv la acele realizări ale omenirii care omagiază demnitatea, libertatea şi frumosul. Facem apel la empatie şi credinţa că, până şi în asemenea locuri aflate atât de aproape de moarte, rămânem totuşi în vecinătatea vieţii prin intermediul cărţilor, al artei şi al muzicii, prin ceea ce s‑a născut din dragoste, din pasiune şi din dorinţa de a comunica, din nevoia de a ne opune morţii şi uitării. La fel de important e faptul că, chiar în pragul morţii fiind, când nu ne putem alege modul în care trăim sau murim, mai avem încă posibilitatea de a alege cum să ne confruntăm cu acea moarte, cum să ne confruntăm cu călăul nostru: cu demnitate şi dragoste de viaţă sau de vidul oferit de moarte. Nu ne putem pierde speranţa într‑o lume care l‑a dat pe Rumi sau pe Shakespeare.” (Azar Nafisi)

FRAGMENT

AM MOȘTENIT DE LA TINE obiceiul îngrozitor de a‑mi sublinia cărțile și de a nota pe marginile lor. Îmi amintesc cum, în tinerețe, îți scriai jurnalele de călătorie pe marginea poeziilor poetului persan din secolul al XIV‑lea cunoscut ca Hāfez. Însemnările mele făcute pe paginile acelei copii din Cei mai albaștri ochi nu erau despre temerile și suferința mea. Erau despre protagonista lui Morrison, prizoniera minciunilor și a iluziilor ticluite pentru a o ține la locul ei. Este chiar tema centrală, a luptei dintre cei aflați la putere și povestitori – lupta pentru a rosti adevărul, tensiunea dintre iluzie și imaginație. Imaginația dezvăluie adevărul, îl clarifică, în vreme ce iluzia îl ascunde, făcându‑l opac. Voi repeta afirmația lui Baldwin: „Triumful american în care tragedia americană este mereu implicită – a constat în a‑i face pe negri să se disprețuiască pe ei înșiși”.

Motivele pentru care scriem și citim povești sunt multiple, inclusiv pentru a ne răzbuna pe nedreptățile societății. Romanul lui Morrison, publicat în 1970, este o asemenea narațiune despre răzbunare. Îți poți imagina că a fost interzis în biblioteci și în școli din pricina episoadelor sale de incest, viol, rasism și abuz sexual asupra copiilor? Pergola nu numai că a fost violată de tatăl ei, fapt din care au rezultat o sarcină și un copil născut mort, dar este supusă zilnic unor acte ostile și de cruzime din cauza culorii pielii ei. Este umilită din pricina „urâțeniei” ei și învață să se vadă și să se definească pe sine în modul în care o definesc alții. Echivalând frumusețea cu culoarea albă a pielii, devine victima minciunilor care‑i sunt prezentate drept adevăruri absolute. „Cu ceva timp în urmă, Pecolei i‑a trecut prin minte că dacă ochii ei, acei ochi care rețineau imaginile și recunoșteau priveliștile – dacă acei ochi ai ei ar fi diferiți, cu alte cuvinte frumoși, ea însăși ar fi diferită.” Își dorește din tot sufletul, și fără vreo nădejde, să aibă ochi albaștri, crezând că, odată ce‑i va avea, va fi frumoasă și iubită. Nevoia ei obsesivă de a deveni acea „altă” femeie albă şi atotputernică prin dobândirea a doi ochi albaștri o privează de șansa de a‑și cunoaște propria frumusețe. „Având convingerea fermă că doar un miracol ar putea să o salveze, ea nu avea să‑și afle propria frumusețe”, scrie Morrison. „Avea să vadă doar ceea ce era de văzut: ochii altor oameni.” În cele din urmă, Pecola își pierde mințile, crezând că dorința ei a fost cumva îndeplinită și că ochii ei au devenit albaștri. Apoi, ajunge să se teamă că altcineva ar putea avea ochi mai albaștri, mai frumoși decât ai ei. Singurele persoane care se simt empatice cu Pecola sunt naratoarea romanului, Claudia Macteer – sora ei adoptivă pentru o scurtă vreme – și propria soră a Claudiei, Frieda. Claudia rezumă modul în care comunitatea o trata pe Pecola în acest fel: „Tot gunoiul nostru pe care noi l‑am aruncat asupra ei și pe care ea l‑a aspirat. Toată frumusețea noastră, frumusețea, care a fost a ei mai întâi și pe care ea ne‑a dat‑o nouă”.

Azar Nafisi şi‑a câştigat notorietatea cu bestsellerul Citind Lolita în Teheran. Fiică de politicieni (tatăl ei a fost primar al Teheranului în anii 1961‑1963, iar mama s‑a numărat printre primele femei alese în Parlamentul iranian în anii 1960), Azar îşi va face primii ani de şcoală în Anglia şi Elveţia. Se reîntoarce în Iran, unde este martoră la arestarea tatălui său. După terminarea colegiului, predă literatură engleză la Universitatea din Teheran şi la Universitatea Allameh Tabatabai. În 1981, pentru că refuză să poarte văl, este înlăturată de la universitate. Din 1997, când emigrează în America, Azar Nafisi predă la Johns Hopkins University School of Advanced International Studies. A publicat, printre altele, Anti‑Terra: A Critical Study of Vladimir Nabokov’s Novels (1994), Things I’ve Been Silent About (2004; Lucruri nespuse, Polirom, 2018) şi The Republic of Imagination: America in Three Books (2014). Romanul Citind Lolita în Teheran (2003; Polirom, 2018) s‑a aflat timp de 117 săptămâni pe lista de bestselleruri a cotidianului The New York Times, a fost tradus în 32 de limbi şi a primit numeroase premii literare, printre care Prix du Meilleur Livre Étranger, 2004 Non-fiction of the Year Award acordat de Booksense, Frederic W. Ness Book Award, Latifeh Yarsheter Book Award şi Grand Prix des Lectrices de Elle. În prezent, trăieşte alături de familie în Washington, DC, şi colaborează la numeroase publicaţii, precum The New York Times, Washington Post şi The Wall Street Journal.

Foto: Yousef Al Abdullah

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.