”B.LOVED”, prima ediție a Festivalului Internațional al Filmului de Dragoste la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/b-loved-prima-editie-a-festivalului-international-al-filmului-de-dragoste-la-bucuresti/

Festivalul Internaţional de Film de Dragoste ”B. LOVED” a început ieri (luni, 20 noiembrie), la Bucureşti. Până duminică, Festivalul reuneşte manifestări artistice dedicate publicului de toate vârstele, fiind organizat pe două secţiuni: de matineu – între orele 11.00 şi 13.00, respectiv de seară – între orele 18.00 şi 20.00. Intrarea este liberă.

Un articol de Petre Ivan|21 noiembrie 2017

Organizat de Primăria Municipiului București prin ARCUB și susținut de Teatrul Metropolis, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Primăria Sectorului 3, Festivalul ”B.LOVED” este unul inedit pentru România, aceasta fiind prima sa ediție.

În Bulgaria există un astfel de festival de 25 de ani (LOVE IS FOLLY), la care participă producători și realizatori de filme de gen din toată lumea. Președintele Festivalului LOVE IS FOLLY, Alexander Grozev, este invitatul special al primei ediții a Festivalului ”B.LOVED”.

Membră a juriului festivalului din Bulgaria este actrița și jurnalista Lavinia Șandru, ea fiind acum unul dintre maeștrii de ceremonie ai festivalului ”B.LOVED”. ”Dacă m-ar întreba cineva de ce filmul de dragoste are, din acest an, un festival, aș spune că viața întreagă, de la prima până în ultima clipă, e ca un film de dragoste. Unii trăiesc romanțe, alții filme de acțiune, dar există și drame. Fiecare etapă a vieții are modul său de exprimare a unui sentiment atât de frumos. Indiferent câte forme ar îmbrăca în cămăruțele sufletelor noastre, dragostea merită descrisă în culorile soarelui, așa încât copiii să o aprecieze și să o exprime deschis de la cele mai mici vârste”, a declarat Lavinia Șandru pentru ”Ziarul Metropolis”.

Dacă vrem să avem mai târziu oameni buni, solidari cu nevoile semenilor și implicați în viața societății, trebuie să începem azi educația pentru sentimente. De aceea cred eu că Bucureștiul merită să aibă un festival de dragoste. Ca să învățăm sau, dacă am uitat, să ne reamintim cum să iubim, cum să fim mai buni. –  Lavinia Șandru

Până duminică, în cadrul festivalului, vor fi difuzate 14 filme de dragoste – de la cele mai vechi producții celebre, premiate la festivaluri de notorietate până la cele mai noi, abia lansate pe piața cinematografiei. La secțiunea matinal, copiii sunt invitați să vizioneze filme cu un rol educativ, tematica fiind iubirea, fie că sentimentul este împărtășit cu membri ai familiei, fie cu prieteni din lumea necuvântătoarelor. Seara, romanticii au ocazia să vizioneze cele mai frumoase povești de dragoste, realizate la Hollywood, în ultimii ani.

Dincolo de film, publicul are ocazia să participe la concursuri tematice, workshopuri artistice, dezbateri cu invitați străini, realizatori de filme participante la festivaluri internaționale. Unul dintre acești invitați, Richard Blank, filosof, scriitor și regizor german, a participat la Gala de deschidere a Festivalului ”B.LOVED”. Parte a galei de inaugurare a Festivalului Internațional al Filmului de Dragoste a fost comedia romantică ”Flirt”, cu Mihai Baranga și Andreea Duță, după o idee de Mihai Baranga, scenariu – Andreea Păduraru, coregrafia – Andreea Duță, sunet și lumini – Ionuț Nitulescu.

Proiectul artistic și cultural ”B.LOVED” este conceput să ofere un aport cultural categoriilor sociale care nu își permit participarea frecventă la evenimente culturale, de aceea intrarea este liberă la toate filmele și manifestările artistice și educative ale Festivalului, ce se va desfășura în incinta noii săli multifuncționale de spectacole ”Gloria”, din sectorul 3 al Capitalei (Str. Bucovina nr. 6).

Filmele prezentate în cadrul Festivalului BE LOVED sunt următoarele:

CENUȘĂREASA – AG – 2015 – Cu: Cate Blanchett, Lily James // 1 nominalizare Oscar

DIAVOLUL SE ÎMBRACĂ DE LA PRADA – AG – 2006 – Cu: Anne Hathaway, Meryl Streep // 2 nominalizări Oscar

DOAMNA ȘI VAGABONDUL – AG – 1955 – Disney clasic / o nominalizare BAFTA

CHOCOLAT – PG 13 USA – 2000 – Cu: Juliette Binoche, Johnny Depp // 5 nominalizări Oscar

MALEFICENT – AG – 2014 – Cu:Angelina Jolie, Sam Riley // 1 nominalizare Oscar

MAMMA MIA ! – AG – 2008 – Cu: Meryl Streep, Pierce Brosnan // 2 nominalizări Globul de Aur

ENCHANTED (Magie in New York) – AG – 2008 – Cu: Amy Adams, Patrick Dempsey // 1 nominalizare Oscar

O POVESTE DE DRAGOSTE, LINDENFELD – AG – 2014 – Regia: Radu Gabrea , Cu: Victor Rebengiuc, Victoria Cociaș // 5 nominalizări Premiile Gopo

ȚESTOASA ROȘIE – AG – 2016 – animație, coproducție: Japonia, Franța, Belgia // 1 nominalizare Oscar, 1 premiu Cannes

REGELE ARTHUR – AG – 2004 – Cu: Clive Owen, Keira Knightley

FRUMOASA ȘI BESTIA – AG – 2017 – Cu: Luke Evans, Emma Watson

ANNA KARENINA – AP 12 – 2012 – Cu: Keira Knightley, Jude Law // 1 premiu și 3 nominalizări Oscar

CÂINELE, ADEVĂRATUL MEU PRIETEN – AG – 2017 – Cu: Britt Robertson, Dennis Quaid

JURNALUL – AG – 2004 – Ryan Gosling, Rachel McAdams

Foto: B.LOVED – facebook

08
/02
/16

Regizorul mexican Alejandro G. Inarritu a obținut sâmbătă principalul premiu al galei Sindicatului regizorilor americani (Directors Guild of America Awards - DGA) cu pelicula sa ''The Revenant'', reușind astfel o dublă istorică după succesul obținut cu ''Birdman'' în 2015 și confirmând totodată poziția de favorit la premiile Oscar din acest an.

05
/02
/16

Câştigătorul Oscarului pentru regie, scenariu şi cel mai bun film în 2015, cu Birdman, dar şi a două Globuri de Aur, pentru Birdman şi The Revenant, Alejandro González Iñárritu semnează regia filmului „Biutiful” (2010), pe care îl puteţi vedea în această seară, de la ora 23:10, la TVR 2

05
/02
/16

Pentru că ritmul e esența lucrurilor vii, prima ediție din 2016 a festivalului de film scurt ShortsUP e dedicată legăturii dintre muzică și film. Sâmbătă și duminică, pe 27 și 28 februarie, începând de la ora 20.00,  Sala Radio din centrul capitalei va găzdui, în două seri consecutive, evenimentul ShortsUP Musicology, un dialog dinamic între cinema și muzică.

04
/02
/16

Scris şi regizat de Marian Crişan, „Morgen” (2010) s-a impus încă de la lansare ca unul din cele mai valoroase debuturi din cinematografia română din toate timpurile.

04
/02
/16

Regizorul, scenaristul şi producătorul australian George Miller va fi preşedintele ediţiei din acest an a Festivalului de Film de la Cannes, care se va desfăşura în perioada 11-22 mai. Cel mai recent film al lui George Miller, "Mad Max: Drumul furiei/ Mad Max: Fury Road", a fost prezentat la ediţia din 2015 a Festivalului de la Cannes, în afara competiţiei.

03
/02
/16

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF își schimbă locul în calendarul evenimentelor culturale, odată cu cea de-a șasea ediție, care va avea loc între 14  – 20 martie 2016. 

02
/02
/16

CRONICĂ DE FILM Moştenirea nuvelei inspiratoare a lui Slavici şi mai ales a clasicului film „La moara cu noroc” al lui Victor Iliu e ca un cuţit cu două tăişuri – poate ajuta la marketing, dar pare să-i fi inhibat îndrăzneala lui Marian Crişan în realizarea celui de-al treilea lungmetraj, „Orizont”.

02
/02
/16

La 10 ani distanță de filmul “Ryna”, regizoarea Ruxandra Zenide reia colaborarea cu actrița Dorotheea Petre în “Miracolul din Tekir”, o co-producție Elveția-România ce dezbate o temă sensibilă și incomodă: misticismul. Ruxandra Zenide crează un univers specific în care natura, în aspectul ei misterios și creator, este un personaj central în film.