„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” de Radu Jude intră în cinematografele newyorkeze
https://www.ziarulmetropolis.ro/babardeala-cu-bucluc-sau-porno-balamuc-de-radu-jude-intra-in-cinematografele-newyorkeze/

Cel mai recent film al regizorului Radu Jude, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, câştigător, anul acesta, la Berlin, al Ursului de Aur, va începe să ruleze, din 19 noiembrie, în două dintre cele mai importante instituţii cinematografice din New York, Film at Lincoln Centre şi Film Forum.

Un articol de Liliana Matei|19 noiembrie 2021

Pelicula va putea fi vizionată de cinefilii americani până în data de 25 noiembrie. „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” a avut premiera americană cu două luni mai devreme în cadrul prestigiosului New York Film Festival, unde s-a bucurat de un mare succes de public și de presă. Atât participarea în Festival, cât și seria de proiecții care se va deschide în curând au fost organizate de distribuitorul american al filmului, Magnolia Pictures, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la New York.

Interesul constant arătat filmului pe concurențiala piață new-yorkeză este semnificativ, mai ales în condițiile în care „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” este propunerea României pentru o nominalizare la categoria Cel mai bun lungmetraj internaţional a Premiilor Oscar 2022.

La fel ca anul trecut, când ICR New York a fost implicat în co-finanțarea și derularea campaniei pentru Oscar a documentarului „Colectiv” în regia lui Alexander Nanau, soldată cu două nominalizări, ne propunem să reluăm colaborarea cu Magnolia Pictures pentru a crea o serie de evenimente de promovare care să confere filmului cât mai multe șanse de a atrage atenția și votul membrilor Academiei Americane de Film. Câștigătorii Premiilor Oscar vor fi anunțați la Gala din 27 martie, de la Los Angeles.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.