„Baby Driver”, cu Kevin Spacey, unul dintre cele mai antrenante filme ale verii
https://www.ziarulmetropolis.ro/baby-driver-cu-kevin-spacey-unul-dintre-cele-mai-antrenante-filme-ale-verii/

Vineri, 30 iunie 2017, se lansează în cinematografele din România filmul de acţiune „Baby Driver” – un thriller exploziv, cu trei câştigători de Oscar în distribuţie: Kevin Spacey, Jamie Foxx şi Paul Williams. Avându-l drept protagonist pe Ansel Elgort, producţia Sony Pictures realizată de Edgar Wright ridică adrenalina la maximum prin curse palpitante de maşini, o poveste atipică de dragoste şi o coloană sonoră atemporală.

Un articol de Petre Ivan|28 iunie 2017

O melodie sincronizată cu propriile acțiuni, căștile veșnic înfipte în urechi și unul dintre numeroasele sale iPod-uri, ales în funcție de stare. Iată rețeta de succes a lui Baby – un puști cu trecut traumatizant și figură inocentă, care devine un diavol la volan. Viteza amețitoare, curbe spectaculoase, un fler teribil, pasiune din plin și abilități senzaționale în manevrarea mașinilor fac dintr-o cursă alături de puștiul – șofer o experiență cu adevărat memorabilă pentru pasagerii înspăimântați. Reușita e aproape garantată, dat fiind palmaresul impresionant al lui Baby: de ani buni lucrează pentru interlopul Doc (Kevin Spacey), ajutând infractorii să scape după fiecare lovitură, și nu a dat niciodată greș. Norocul dă însă semne de schimbare atunci când în echipa de șoc se întâlnesc Buddy, un fost dealer de pe Wall Street (Jon Hamm), frumoasa lui iubită, Darling (Eiza Gonzalez), şi Bats (Jamie Foxx) – un tip suspicios și imprevizibil, cu răbdarea scurtă și nervii-praștie, care nu are deloc încredere în fidelitatea sau talentul de șofer al lui Baby.

Chiar pe când se hotărâse să lase în urmă viața infracțională, puștiul se îndrăgostește de chelnerița Debora (Lily James) – un motiv în plus să-și dorească o nouă viață. O ultimă operațiune îl desparte de visul său: acela de a pleca la drum, pur și simplu, fără niciun plan, într-o mașină pe care nu și-o permite. Îl ține însă pe loc grija pentru Joseph, tatăl său adoptiv, bătrân, bolnav, surdo-mut și aproape orb (interpretat de CJ Jones, care are și în viața reală deficiențe de auz). Iar când se simte, în sfârșit, pregătit să demareze spre alt viitor, strategia lui Doc și colegii de jaf riscă să-i saboteze planurile. Care va fi deznodământul aflăm din „Baby Driver” 113 minute de adrenalină maximă, de vineri, 30 iunie a.c., la cinema.

Rolurile principale sunt interpretate de Ansel Elgort („The Fault în Our Stars”), Kevin Spacey (“House of Cards”), Lily James („Cinderella”), Jon Bernthal (“The Walking Dead”), Eiza Gonzalez (“From Dusk til Dawn”), Jon Hamm (“Mad Men”) şi Jamie Foxx („Sleepless”).

Regia, scenariul și producția executivă a filmului sunt realizate de către britanicul Edgar Wright, cunoscut publicului și pentru „Shawn of the Dead” (2004), „Hot Fuzz” (2007) sau „Scott Pilgrim vs. the World” (2010). Wright a început să lucreze la „Baby Driver” în 1995, finalizând scenariul în 2011 și producția în 2017, acesta fiind și primul său film turnat în SUA. Distribuit în România de InterComFilm, lung-metrajul Sony Pictures este nerecomandat minorilor cu vârste mai mici de 15 ani.

Despre InterComFilm

InterComFilm Distribution S.A. a fost înființată în martie 2000, având ca obiect de activitate distribuția filmelor de cinema. Rădăcinile acesteia datează însă încă din anul 1992, când își începea activitatea GFR Distribution, primul distribuitor privat de film de pe piața românească. În 2000, InterCom RT a cumpărat 51% din acțiunile GFR, formând astfel o asociere, care întrunea aceeași pasiune și experiență în industria filmului. În prezent, compania este licențiată Sony Pictures și este unul dintre cei mai dinamici jucători de pe piața de distribuție a filmului în România. Detalii, pe www.intercomfilm.ro

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.