CRONICĂ DE FILM „Babyteeth” (2019), debutul în cinema al regizoarei australiene Shannon Murphy, are o premisă care poate stârni scepticism: o fată bolnavă de cancer, ai cărei părinţi au o relaţie în criză, se îndrăgosteşte de un traficant de droguri ceva mai mare. Însă regia nu doar că salvează scenariul, dar îl transformă într-un film proaspăt.
Un articol de Ionuţ Mareş|7 octombrie 2020
„Babyteeth” nu începe foarte încurajator. În două secvenţe succesive îi cunoaştem mai întâi pe Milla şi pe tipul dubios, Moses, care se ciocneşte de ea pe peronul unei gări şi de care se îndrăgosteşte şi, apoi, pe părinţii fetei.
Tot atunci aflăm şi datele esenţiale despre cele patru personaje. Adolescenta e bolnavă şi ascunde în ea o durere profundă şi foarte probabil vise şi aspiraţii neîmplinite. Tânărul dependent de droguri poartă pe corpul său atletic urmele unei vieţi grele. Relaţia părinţilor, portretizaţi uşor caricatural, scârţâie – o şedinţă de psihoterapie în care soţul este medicul (asta e meseria lui), iar însăşi soţia este pacienta întinsă pe divan se încheie cu o partidă eşuată de sex.
Ce surprize ar mai putea oferi aceste patru personaje în criză pe care, în fond, le-ai văzut de atâtea ori? Adevărul e că scenariul, scris de Rita Kalnejais, este punctul slab al filmului. Şi asta pentru că nu depăşeşte o structură convenţională, previzibilă, chiar şi atunci când încearcă să uimească prin adăugarea permanentă de probleme în spatele protagoniştilor, pe care le echilibrează cu scurte momente luminoase, şi prin introducerea câtorva personaje secundare, pentru a mai complica situaţiile dramaturgice (o vecină însărcinată şi singură, profesorul de vioară al Millei, mama şi fratele mai mic ai lui Moses).
Neaşteptată este însă regia lui Shannon Murphy – mai puţin sesizabile la început, când încerci să te obişnuieşti cu mediul social şi peisajul urban australiene, originalitatea şi prospeţimea mizanscenei devin tot mai vizibile, pe alocuri destabilizatoare.
De la interpretările actoriceşti care resping inspirat atât alunecarea în psihologie, cât şi, prin montaj, legăturile evidente de tip cauză-efect, la libertăţile formale pe care şi le ia Shannon Murphy – unele unghiuri bizare ale camerei, culori puternice, multe intertitluri jucăuşe, explozii de muzică, ba chiar şi o scenă de transă în ralanti.
Efectul nu e doar evitarea melodramei şi a plângerii de milă – asta ar fi fost prea puţin.
Shannon Murphy tratează astfel cele mai tulburătoare lucruri pe un ton în care tragicul este subînţeles (şi răzbate în special din priviri, începând cu ochii copleşitori ai actriţei-revelaţie Eliza Scanlen, şi din mici gesturi), iar dominantă este energia vitală a personajelor, dar mai ales a fetei – conştientă de starea sa, dar în acelaşi dornică să se agaţe de bucuriile răzleţe pe care le mai poate oferi viaţa, cu toate nedreptăţile ei de neînţeles.
Demersul de amânare şi de ţinere sub control a emoţiilor îşi arată roadele în final, într-o secvenţă devastatoare.
„Babyteeth” („Babyteeth: prima iubire”) a fost distribuit în România începând cu 25 septembrie de Bad Unicorn. Filmul a avut premiera mondială în 2019 în competiţia Festivalului de la Veneţia, iar în România a câştigat Premiul Publicului şi Trofeul Transilvania la TIFF.
