Bacantele, de Euripide. O tragedie ce îndeamnă la meditație
https://www.ziarulmetropolis.ro/bacantele-de-euripide-o-tragedie-ce-%c3%aendeamn%c4%83-la-medita%c8%9bie/

CĂRȚI DE NEOCOLIT Antichitatea greacă a dat omenirii scriitori memorabili. Dramaturgia în expresia ei tragică este reprezentată mai cu seamă de Eschil, Sofocle şi Euripide.

Un articol de Georgeta Filitti|24 iulie 2018

Independent, sensibil la onoruri, gata să ia hotărâri rapide, misogin, Euripide (484-406 în. Chr.) a rămas cu cele mai multe piese ajunse până la noi.

A concurat la mai multe festivaluri de artă dramatică din epocă și primul succes l-a obținut în anul 441. Dar nu pare mulțumit și părăsește Atena dând curs invitației regelui Macedoniei. În țara regelui avea să-și găsească sfârșitul. Informațiile despre viața lui pendulează între adevăr și fantezie. Se pare că a avut o soție imposibilă și trei fii. Unul din ei i-a pus în scenă Bacantele. Au rămas de la el 19 piese (pentru patru a fost premiat), din 92 câte i se pun în seamă.

Euripide se deosebește de ceilalți autori de tragedii prin subiectele abordate.  A fost socotit iconoclast pentru că a refuzat să se inspire din legendele și miturile ce populaseră până la el dramaturgia greacă. Zeii invocați de Homer i-au părut banali și capricioși; când apar în piesele sale sunt folosiți doar ca un subterfugiu scenic: prin gura lor își poate informa spectatorii fără ca ei să se implice efectiv în acțiune.

Euripide creează personaje cu virtuți și defecte, cu pasiuni și slăbiciuni proprii omului obișnuit. De aici suferința, situațiile îngrozitoare generate de imoralitate ori pierderea rațiunii care de atâtea ori îi stăpânește pe oameni. Dragostea și nebunia sunt trăirile predilecte ilustrate în tragediile sale. Portretizarea feroce a unor femei i-a atras bănuiala că ar fi misogin. Aristofan, irezistibilul ironist, a contribuit și el, decisiv, bătându-și joc ori de câte ori a avut prilejul, de această aplecare a lui Euripide de a înfățișa femei monstru.

Piesele lui aduc câteva inovații în arta spectacolului: prologul explică subiectul piesei iar la final un zeu (deus ex machina) le vorbește spectatorilor despre soarta personajelor. Și într-un caz și într-altul, Euripide s-a apropiat ca nici un alt predecesor sau contemporan de publicul său. În același spirit el a redus semnificativ rolul corului în susținerea acțiunii.

Succesul pieselor sale se exprimă și prin realismul lor. Bacantele rămâne capodopera sa. A fost scrisă în anul 405 și intriga este următoarea: zeul Dionysos vine din Asia în Grecia pentru a-și impune cultul orgiastic. Se deghizează în tânăr chipeș și se înconjoară de un cor de preotese. La Teba este respins de locuitori care nu-i recunosc divinitatea. Mai mult, regele Penteu încearcă să-l aresteze. Ca să-și dovedească puterea, Dionysos tulbură mințile lui Penteu și îl duce în munți. Apoi o trimite pe Agave, mama regelui, după el. Însoțită de alte tebane, ea își ucide fiul și vine cu capul lui înapoi la Teba. Tatăl ei, Cadmus, văzând oroarea, încearcă s-o facă să-și vină în fire. Disperată, aceasta exclamă: ”Nemernica de mine, cum să strâng la piept sărmanu-i trup? Eu nu cutez să-l mai ating. În ce fel cântecul de jale să i-l cânt?” Și apoi: ”Sub vălu-acesta voi ascunde capul tău, Și mădularele-ți în sânge crud, pe care unghiile mele le-au brăzdat..” Dar remușcările sunt de prisos. O așteaptă exilul perpetuu. Iar Dionysos prorocește fără milă: ”Nu vreau s-ascund urgiile ce vor lovi acest popor… Nici unul, niciodată, nu va mai vedea pământul țării”.

Prin tragismul ei sfâșietor, piesa lui Euripide e un avertisment față de efectele catastrofale ale ritualurilor orgiastice , în speță ale oricărei forme de pierdere a limpezimii de gândire prin drogare cu cele mai felurite mijloace.

Din restul pieselor  amintim: Medeea, Hyppolit, Electra, Troienele, Ion, Ifigenia în Taurida, Ifigenia în Aulida, Alcesta. Pe baza unora s-au scris librete de operă, cum a fost cazul pentru ultimele două, folosite de C. W. Gluck. Unele s-au jucat pe scenele teatrelor noastre.



29
/11
/20

Iată un bun motiv pentru cei care vor să se întoarcă la plăcerile lecturii. Cărțile au fost și vor rămâne cel mai bun însoțitor, cu atât mai mult când în care stăm departe de ceilalți, iar călătoriile sunt dificile.

18
/11
/20

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

13
/11
/20

Nadia Terranova este un nume nou din librăriile din România. Publicată pentru prima dată în limba română, scriitoarea se alătură autoarelor din Italia publicate la noi, dintre care cea mai citită rămâne Elena Ferrante, fenomenul ultimilor ani.

13
/11
/20

Luni, 16 noiembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc live, pe pagina de Facebook a Institutului Francez, o masă rotundă, cu ocazia lansării celor două numere ale revistei Secolul 21, consacrate lui George Banu.

11
/11
/20

Autobiografia actriței Maia Morgenstern, „Nu sunt eu”, a apărut la Editura Litera și le oferă cititorilor o incursiune fascinantă în viața uneia dintre cele mai iubite artiste din România.

10
/11
/20

„O scurtă eternitate”, cel mai recent volum semnat de Pascal Bruckner, este o filosofie a longevității bazată nu pe resemnare, ci pe curaj. O reinventare spectaculoasă a modului nostru de viață.