Bach fiul vine la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/bach-fiul-vine-la-sala-radio/

Familia Bach a marcat timp de aproape 200 de ani istoria muzicii prin 50 de muzicieni care au aparţinut genealogiei sale.

Un articol de Petre Ivan|23 ianuarie 2014

Familia Bach a marcat timp de aproape 200 de ani istoria muzicii prin 50 de muzicieni care au aparţinut genealogiei sale. La finalul lunii ianuarie, concertul Orchestrei de Cameră Radio ne propune o incursiune în muzica sec. al XVIII-lea, între lucrările programate numărându-se şi cea a unuia dintre cei cinci fii ai lui Johann Sebastian Bach.

Miercuri, 29 ianuarie (ora 19.00), la Sala Radio, veţi asculta trei lucrări deosebite ale sec. XVIII: Giovanni Battista Sammartini – Concertul în la major pentru clavecin, viori şi basso continuo, Carl Philipp Emanuel Bach – Concertul în re major pentru clavecin şi orchestră de coarde şi Joseph Haydn – Misa în do major – In tempore belli.

Ultima lucrare este compusă într-o perioadă de teamă a austriecilor față de pericolul invaziei napoleoniene, aşadar Misa poate fi privită ca o invocare a sprijinului Divinităţii împotriva lui Bonaparte.

Evenimentul se va desfăşura sub bagheta dirijorului Cristian Brâncuşi, care este încă din anul 1990 dirijor şi membru fondator al Orchestrei de Cameră Radio, asigurând conducerea muzicală pentru sute de concerte cu un repertoriu variat, de la lucrări preclasice la creaţii contemporane.

Bach

Invitată specială a serii este Cipriana Smărăndescu – clavecin – licenţiată în clavecin cum laudae la Vicenza şi  Bucureşti, o artistă ce se bucură de o prezenţă constantă ca solistă în concerte şi recitaluri sau ca membră în diferite ansambluri de muzică de cameră.

Bach

De asemenea, veţi avea ocazia sa îi aplaudaţi pe Elena Stanciu (soprană) şi Geanina Munteanu (mezzosoprană) – apreciate pe scenele de concert atât în roluri solistice, cât şi ca membre ale Corului Filarmonicii „George Enescu” – Bucureşti, Nicolae Simionov (tenor) – artist liric al Corului Academic Radio şi al ansamblului cameral Cantemus şi Bogdan Taloş (bas) – solist al Operei Comice din Berlin.

Evenimentul se bucură de participarea Corului Academic Radio – dirijor Dan Mihaia Goia şi este realizat cu  sprijinul Bisericii Evanghelice Lutherane din Bucureşti.

Foto cu Johann Sebastian Bach , Cristian Brâncuşi şi Cipriana Smărăndescu – wikipedia şi orchestre.srr.ro

19
/09
/22

Filarmonica „George Enescu” anunţă deschiderea noii stagiuni camerale 2022-2023 cu o serie de concerte de excepţie strânse sub egida S#arp Festival, ce va avea loc între 29 septembrie - 2 octombrie 2022, în Sala mare a Ateneului Român.

19
/09
/22

Din 19 septembrie, proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în școlile din România. Început în 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program național în școlile românești, în baza unui protocol semnat între Radio România și Ministerul Educației. În ultimul an școlar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din București și alte 34 județe din țară.

29
/08
/22

Sâmbătă, 10 septembrie 2022, începând cu ora 19.00, la CREART – SALA TEATRELLI din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României și Muzeul Național George Enescu și cu susținerea Kaufland România, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează concertul de deschidere a turneului național FIORI E COLORI.

26
/08
/22

Dimitri’s Bats a lansat piesa „Get Your Fix”, un nou single despre reclame, dragoste și consumerism, de pe viitorul EP al trupei, „Get Your Fix”. Vă invităm să-l cunoașteți mai bine pe Radu Osaciuc, solistul trupei, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.