Bacovia, văzut de 47 de artiști plastici din 19 țări – Un secol de la apariția volumului “Plumb”
https://www.ziarulmetropolis.ro/bacovia-vazut-de-47-de-artisti-plastici-din-19-tari-un-secol-de-la-aparitia-volumului-plumb/

Un număr 47 de artişti plastici din 19 ţări prezintă pe simezele unei expoziţii internaţionale de Ex Libris găzduite de Biblioteca Judeţeană din Bacău 124 de lucrări de grafică inspirate din creaţia lui George Bacovia, la un secol de la apariţia volumului ,,Plumb” aparţinând poetului simbolist român.

Un articol de Petre Ivan|27 noiembrie 2016

Potrivit criticului literar Constantin Călin, cel mai cunoscut exeget al operei și vieții lui George Bacovia, expoziția reconfirmă universalitatea poetului Plumbului și ilustrează imagistic și interesul pe care l-a cunoscut Bacovia în rândul plasticienilor, notează Agerpres.

Peste 300 de creatori plastici l-au ilustrat pe Bacovia și poeziile lui, fie prin desene, fotografii, portrete. A fost și este unul dintre cei mai bine ilustrați poeți din literatura română. De aceea este cu atât mai meritorie aceasta inițiativă, de a adăuga un plus, de a da o nouă valoare poetului și poeziei sale, justificat și numai prin faptul că 47 de artiști din diverse zone ale lumii au citit poezii de Bacovia – Constantin Călin.

Toate lucrările prezentate sunt cuprinse într-un album conceput de plasticianul Ovidiu Petca, ale cărui coperți sunt ilustrate cu Ex Librisuri semnate de Martin R. Baeyns, Lukasz Cywicki și Ilie Boca.

Casa memoriala George Bacovia, Bacău

Casa memoriala George Bacovia, Bacău

George Bacovia, distins în anul 1934 cu Premiul național, este apreciat de critica literară drept cel mai ilustru reprezentant al simbolismului românesc.

Lirica sa, prin poezii reprezentative cum sunt ”Plumb”, ”Scântei galbene”, ”Lacustră”, ”Stanțe burgheze” exprimă nevroze și atitudini halucinante derulate în decorul dezolant al periferiei provinciale. Versurile sale sunt profund originale, creând așa-numita ”atmosferă bacoviană”.

Foto: Plumb, Bacovia, Casa memorială George Bacovia – facebook

04
/10
/22

Gaep prezintă „Ecologies of Repair” (10 septembrie – 5 noiembrie 2022), o expoziție de lucrări noi de la opt artiste emergente – Amaia Molinet, Anca Bucur, Andreea Medar & Mălina Ionescu, Diana Popuț, Lucia Ghegu, Stanca Soare și Thea Lazăr – care aduc în discuție relația umanului cu non-umanul și dinamicile construire-distrugere, risipă-creație, extracție-adiție.

02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.

29
/09
/22

Între 30 septembrie și 2 octombrie, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, va putea fi vizitată în sala Auditorium (nivel -1) a MARe/Muzeul de Artă Recentă (B-dul Primăverii nr. 15, București) LIVE, instalația de artă video realizată de artistul vizual Alex Manea (n. 1988), care combină cele două mari pasiuni ale acestuia: arta vizuala și filmele.