Bad Sex In Fiction Award 2014 / Cea mai proastă scenă de sex dintr-o operă literară
https://www.ziarulmetropolis.ro/bad-sex-in-fiction-award-2014-cea-mai-proasta-scena-de-sex-dintr-o-opera-literara/

Romancierul australian Richard Flanagan, laureatul prestigiosului Man Booker Prize din acest an, a fost nominalizat miercuri la un premiu mai puţin onorant, Bad Sex In Fiction Award pe 2014.

Un articol de Petre Ivan|14 noiembrie 2014

Bad Sex in Fiction Award, aflat la a 22-a ediţie, este acordat de prestigioasa revistă britanică The Literary Review pentru cea mai bizară descriere a unui act sexual dintr-o operă literară, în intenţia de a-i descuraja pe ceilalţi scriitori să redacteze scene sexuale lipsite de gust.

În general, premiul revine autorului care a inclus în opera sa, care poate fi excelentă, o scenă sexuală redundantă, de prisos. Deşi a fost creat pentru a amuza comunitatea literară, Bad Sex in Fiction nu este un premiu pe care scriitorii speră să îl câştige.

Iar acest lucru poate să i se întâmple chiar şi unor scriitori de prestigiu, precum Richard Flanagan, laureatul din acest an al prestigiosului Man Book Award pentru romanul „The Narrow Road to the Deep North”.

Scriitorul australian a fost nominalizat la Bad Sex In Fiction Award pentru fraza următoare:

„El a sărutat acea urmă roz şi subţire pe care o lăsase elasticul slipului ei, înconjurându-i abdomenul, precum linia Ecuatorului în jurul Terrei”.

Richard Flanagan, autorul romanului The Narrow Road to the Deep North

Richard Flanagan, autorul romanului The Narrow Road to the Deep North

În total, 10 romancieri au fost nominalizaţi la Bad Sex In Fiction Award 2014.

Printre favoriţi se află May-Lan Tan, care scrie în romanul său „Things to Make of Break”: „Uitasem despre ea că avea gura cea mai mică şi mai fierbinte din lume, ca şi cum avea lavă în obraji”.

În 2013, premiul a fost câştigat de scriitorul americano-indian Manil Suri, pentru romanul „The City of Devi”.

Printre laureaţii ediţiilor precedente se numără Norman Mailer, Tom Wolve, Jonathan Littell şi Sebastian Faulks. În 2008, celebrul scriitor John Updike a primit premiul Bad Sex in Fiction pentru întreaga carieră.

Cea de-a 22-a gală de decernare a premiului Bad Sex in Fiction va avea loc pe 3 decembrie, la Londra.

Foto: The reader, Bad Sex In Fiction Award, Richard Flanagan – cinemagia, facebook

29
/09
/21

Miercuri, 29 septembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Din cer au căzut trei mere de Narine Abgarian, roman distins cu Premiul Iasnaia Poliana, recent apărut în traducerea Luanei Schidu în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – povestea unei iubiri târzii care salvează lumea într-un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Participă: Sabina Fati, scriitoare și jurnalistă, Cristian Pătrășconiu și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

27
/09
/21

„Faptul că sunt cu el, cu Ovidiu, mă determină să fac o călătorie în tinerețea mea și să-mi dau seama ce e cu adevărat fericirea. Dar, din păcate, fericirea nu o trăiești, ți-o amintești numai”, scrie Rodica Mandache în deschiderea cărții despre actorul Ovidiu Iuliu Moldovan.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

09
/09
/21

În Etiopia anului 1935, Hirut lucrează ca servitoare în căminul unui ofițer din armata împăratului. Iar când armatele lui Mussolini se apropie și bărbații trebuie să se mobilizeze, Hirut și celelalte femei își doresc să facă mai mult pentru cauza războiului decât să aibă grijă de răniți și să îngroape morții.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.