Bad Sex In Fiction Award 2014 / Cea mai proastă scenă de sex dintr-o operă literară
https://www.ziarulmetropolis.ro/bad-sex-in-fiction-award-2014-cea-mai-proasta-scena-de-sex-dintr-o-opera-literara/

Romancierul australian Richard Flanagan, laureatul prestigiosului Man Booker Prize din acest an, a fost nominalizat miercuri la un premiu mai puţin onorant, Bad Sex In Fiction Award pe 2014.

Un articol de Petre Ivan|14 Noiembrie 2014

Bad Sex in Fiction Award, aflat la a 22-a ediţie, este acordat de prestigioasa revistă britanică The Literary Review pentru cea mai bizară descriere a unui act sexual dintr-o operă literară, în intenţia de a-i descuraja pe ceilalţi scriitori să redacteze scene sexuale lipsite de gust.

În general, premiul revine autorului care a inclus în opera sa, care poate fi excelentă, o scenă sexuală redundantă, de prisos. Deşi a fost creat pentru a amuza comunitatea literară, Bad Sex in Fiction nu este un premiu pe care scriitorii speră să îl câştige.

Iar acest lucru poate să i se întâmple chiar şi unor scriitori de prestigiu, precum Richard Flanagan, laureatul din acest an al prestigiosului Man Book Award pentru romanul “The Narrow Road to the Deep North”.

Scriitorul australian a fost nominalizat la Bad Sex In Fiction Award pentru fraza următoare:

“El a sărutat acea urmă roz şi subţire pe care o lăsase elasticul slipului ei, înconjurându-i abdomenul, precum linia Ecuatorului în jurul Terrei”.

Richard Flanagan, autorul romanului The Narrow Road to the Deep North

Richard Flanagan, autorul romanului The Narrow Road to the Deep North

În total, 10 romancieri au fost nominalizaţi la Bad Sex In Fiction Award 2014.

Printre favoriţi se află May-Lan Tan, care scrie în romanul său “Things to Make of Break”: “Uitasem despre ea că avea gura cea mai mică şi mai fierbinte din lume, ca şi cum avea lavă în obraji”.

În 2013, premiul a fost câştigat de scriitorul americano-indian Manil Suri, pentru romanul “The City of Devi”.

Printre laureaţii ediţiilor precedente se numără Norman Mailer, Tom Wolve, Jonathan Littell şi Sebastian Faulks. În 2008, celebrul scriitor John Updike a primit premiul Bad Sex in Fiction pentru întreaga carieră.

Cea de-a 22-a gală de decernare a premiului Bad Sex in Fiction va avea loc pe 3 decembrie, la Londra.

Foto: The reader, Bad Sex In Fiction Award, Richard Flanagan – cinemagia, facebook

15
/06
/19

Elizabeth Gilbert se întoarce la ficțiune cu o poveste de dragoste aparte, pe fundalul lumii teatrului newyorkez din anii ’40. Spusă într-un ritm alert, din perspectiva unei femei mai în vârstă care privește în urmă la propria tinerețe cu un amestec de bucurie și regret, „Orașul fetelor” explorează teme ca sexualitatea și promiscuitatea feminină, dar și idiosincraziile iubirii adevărate.

12
/06
/19

Vă propunem astăzi un interviu cu un personaj care vine dintr-o zonă culturală mai puțin mediatizată: cultura noastră culinară. Cosmin Dragomir a pus pe picioare editura GastroArt și publică – nici mai mult, nici mai puțin – decât cărți despre istoria bucătăriei noastre.

08
/06
/19

Scrie cărţi care se vând în milioane de exemplare, este tradus în peste 50 de limbi. Are 43 de ani, e istoric, filosof şi autorul celebrelor „Sapiens”, „Homo Deus”, „21 de lecţii pentru secolul XXI”. Scriitorul şi profesorul Yuval Noah Harari este invitatul lui Cătălin Ştefănescu în studioul Garantat 100%. Puteți vedea interviul acordat în exclusivitate Televiziunii Române duminică, 9 iunie, de la 23.00.

31
/05
/19

Cartea „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam” (traducere din limba arabă și note de Nicolae Dobrișan) a fost publicată la editura Polirom, în anul 2018 (romanul a fost finalist la Prize for Arabic Fiction, în 2017).

29
/05
/19

METROPOLIS SPECIAL Vă invităm să (re)descoperiți povestea de dragoste dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu, așa cum ne-o înfățișează scriitoarea Tatiana Niculescu în cea mai nouă dintre cărțile sale – „Regele și Duduia” (Editura Humanitas, 2019).

29
/05
/19

Editura Vellant aduce la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XIV-a, cărți însemnate: cel mai aclamat roman de debut al anului „Apă Dulce / FRESHWATER” de Akwaeke Emezi, tradus deja în 10 limbi și nominalizat la PEN Awards și Women's Prize for Fiction, „Povești de dragoste și neputință”, proză scurtă semnată de Dan Pleșa, o istorie a operei și una a capitalismului.

28
/05
/19

Sâmbătă, 1 iunie 2019, ora 11:00, la standul Corint Junior, are loc lansarea titlului „Călătorie în timp în compania unui hamster” de Ross Welford, chiar în prezența scriitorului. Evenimentul are loc în cadrul ediției a XIV-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se desfășoară la Romexpo, pavilion B2, în perioada 29 mai – 2 iunie.

Page 7 of 98« First...56789...203040...Last »