Concepţia strămoşilor noştri despre igiena corporală era puţin deosebită de a noastră. Ea nu intra în practica cotidiană, ci se transforma într-un eveniment plăcut, săptămânal ori şi la răstimpuri mai mari.
Un articol de Georgeta Filitti|2 septembrie 2016
Informaţiile istorice privesc băile domneşti, ca cea construită de Constantin Brâncoveanu în palatul său de la poalele dealului Mitropoliei, cu marmură adusă de la Constantinopol şi apă captată din izvoare ale locului ori din Dâmboviţa şi supravegheată de slujbaşi armeni. Şi Şerban Cantacuzino a avut o „baie personală”, în palatul ce se afla la intersecţia de azi a Căii Victoriei cu strada Domniţa Anastasia.
„Baia cea nouă”, „Baia cea veche”, „Baia Sf. Mitropolii”, atestate documentar în sec. 16-19, dovedessc existenţa unor instalaţii, toate în preajma Dâmboviţei şi de folosinţă restrânsă. Mai erau cele ale boierilor şi mânăstirilor. Apoi hanurile, spitalele ori simplii băiaşi ofereau, mai ales străinilor, plăcerea băilor prelungite, însoţite de un dichis oriental.
La Mărcuţa, pe la 1829, meşterul Iosif Weltz se angaja să transforme fosta fabrică de basmale în spital pentru „smintiţi”. În mijlocul construcţiei amenaja o baie (cu o suprafaţă de 10/4 metri), cu o „sobă muscălească”, pardosită cu scânduri de brad şi acoperită cu olane.
În aceeaşi vreme, un Gheorghe Constantin avea un contract pe trei ani de exploatare a băii de la Curtea Veche, cam pe actuala stradă Şelari. Aceasta cuprindea două camere, două chioşcuri şi un cafas cu un dulap montat în zid. În prima cameră, pardosită cu piatră, se ajungea pe o scară „stătătoare bună” şi se făcea baie de aburi. Chioşcul mare era dotat cu paturi acoperite cu muşamale, saltele, rogojini și perne umplute cu paie; apoi oglinzi de perete, sfeşnice cu lumânări. La fel era mobilat chioşcul cel mic, cu care comunica printr-o săliţă. Bărbaţii petreceau ore întregi la îmbăiere şi masaj, apoi se retrăgeau într-a doua cameră ori în chioşc unde tăifăsuiau la cafea, dulceaţă şi ciubuc. O întreagă instalaţie de ibrice, filigene (ceşti) cu zarfurile (suporturile) lor, linguriţe, chisele, narghilele ş.a. îi îmbiau acolo.
Populaţia oraşului înmulţindu-se, a crescut şi numărul băilor. Ceea ce a creat concurenţă. Nu totdeauna loială. Francezul Lagarde vine cu ideea unei băi terapeutice. Îl susţin doctorii Constantin Filitti şi Apostol Arsaki, medicii şefi ai urbei. Planurile acestuia erau grandioase: monopol pe 20 de ani pentru un stabiliment cu 10 săli de baie, cu apă caldă şi rece în permanenţă, farmacie şi mâncare pentru bolnavi adusă în sistem, am zice azi, de catering.
Doar că un Stanciu, care altădată fusese unul din „frecătorii” (băiaşii) lui vodă Grigore Ghica protestează plin de năduf: „De ce 10 băieşiţe unguroaice aduse de păgânul de musiu Lagard” ar fi mai bune decât româncuţele sale? Apoi la baie nu vin doar „cuconiţe” şi pe urmă de ce n-ar fi la fel de bun săpunul lui de odogaciu ca cel al francezului, „făcut din seu de câine”? Reclamaţia a avut efect şi francezul a renunţat la dotarea Bucureştiului cu o baie terapeutică.
Odată cu Unirea Principatelor, procesul de modernizare se accelerează şi igiena oraşului face parte din el.
Iată câteva stablimente, din care unul mai vieţuieşti şi în zilele noastre:
- Lângă dealul Mihai Vodă (Parlamentul actual), pe locul Saftei Castrişoaia. Era mai mult un ştrand, căci funcţiona doar vara, cu apă rece „în cascadă”. Concesionarul, I. Waremberg, se ocupa de secţia de bărbaţi, iar consoarta avea în grijă cabinele femeilor. Grădina din preajmă a ajuns curând loc de divertisment, animat de orchestra condusă de Ludovic Wiest.
- Baia lui Mitraszewski (de pe strada Poliţiei) a rămas în memoria bucureştenilor pentru că o folosea adesea Mihai Eminescu.
- Un aşezământ de lux a fost pe locul de azi al Primăriei sectorului 5, construit de Eforia Spitalelor Civile şi intitulat pompos „Baie regală. Hammam, baie turcească”. Se făcea acolo hidroterapie şi masaj, iar dr. Dimitropulo dădea consultaţii zilnice suferinzilor de boli de stomac.
- Baia Centrală (pe strada biserica Enei) a fost dărâmată după cutremurul din 1977.
- Baia Griviţei (pe strada Sf. Voievozi) continuă să funcţioneze şi azi.
Apoi hanurile, spitalele ori simplii băiaşi ofereau, mai ales străinilor, plăcerea băilor prelungite, însoţite de un dichis oriental.
