Băi publice. Igienă și divertisment
https://www.ziarulmetropolis.ro/bai-publice-igiena-si-divertisment/

Concepţia strămoşilor noştri despre igiena corporală era puţin deosebită de a noastră. Ea nu intra în practica cotidiană, ci se transforma într-un eveniment plăcut, săptămânal ori şi la răstimpuri mai mari.

Un articol de Georgeta Filitti|2 septembrie 2016

Informaţiile istorice privesc băile domneşti, ca cea construită de Constantin Brâncoveanu în palatul său de la poalele dealului Mitropoliei, cu marmură adusă de la Constantinopol şi apă captată din izvoare ale locului ori din Dâmboviţa şi supravegheată de slujbaşi armeni. Şi Şerban Cantacuzino a avut o „baie personală”, în palatul ce se afla la intersecţia de azi a Căii Victoriei cu strada Domniţa Anastasia.

Baia cea nouă”, „Baia cea veche”, „Baia Sf. Mitropolii”, atestate documentar în sec. 16-19, dovedessc existenţa unor instalaţii, toate în preajma Dâmboviţei şi de folosinţă restrânsă. Mai erau cele ale boierilor şi mânăstirilor. Apoi hanurile, spitalele ori simplii băiaşi ofereau, mai ales străinilor, plăcerea băilor prelungite, însoţite de un dichis oriental.

La Mărcuţa, pe la 1829, meşterul Iosif Weltz se angaja să transforme fosta fabrică de basmale în spital pentru „smintiţi”. În mijlocul construcţiei amenaja o baie (cu o suprafaţă de 10/4 metri), cu o „sobă muscălească”, pardosită cu scânduri de brad şi acoperită cu olane.

În aceeaşi vreme, un Gheorghe Constantin avea un contract pe trei ani de exploatare a băii de la Curtea Veche, cam pe actuala stradă Şelari. Aceasta cuprindea două camere, două chioşcuri şi un cafas cu un dulap montat în zid. În prima cameră, pardosită cu piatră, se ajungea pe o scară „stătătoare bună” şi se făcea baie de aburi. Chioşcul mare era dotat cu paturi acoperite cu muşamale, saltele, rogojini și perne umplute cu paie; apoi oglinzi de perete, sfeşnice cu lumânări. La fel era mobilat chioşcul cel mic, cu care comunica printr-o săliţă. Bărbaţii petreceau ore întregi la îmbăiere şi masaj, apoi se retrăgeau într-a doua cameră ori în chioşc unde tăifăsuiau la cafea, dulceaţă şi ciubuc. O întreagă instalaţie de ibrice, filigene (ceşti) cu zarfurile (suporturile) lor, linguriţe, chisele, narghilele ş.a. îi îmbiau acolo.

Populaţia oraşului înmulţindu-se, a crescut şi numărul băilor. Ceea ce a creat concurenţă. Nu totdeauna loială. Francezul Lagarde vine cu ideea unei băi terapeutice. Îl susţin doctorii Constantin Filitti şi Apostol Arsaki, medicii şefi ai urbei. Planurile acestuia erau grandioase: monopol pe 20 de ani pentru un stabiliment cu 10 săli de baie, cu apă caldă şi rece în permanenţă, farmacie şi mâncare pentru bolnavi adusă în sistem, am zice azi, de catering.

Doar că un Stanciu, care altădată fusese unul din „frecătorii” (băiaşii) lui vodă Grigore Ghica protestează plin de năduf: „De ce 10 băieşiţe unguroaice aduse de păgânul de musiu Lagard” ar fi mai bune decât româncuţele sale? Apoi la baie nu vin doar „cuconiţe” şi pe urmă de ce n-ar fi la fel de bun săpunul lui de odogaciu ca cel al francezului, „făcut din seu de câine”? Reclamaţia a avut efect şi francezul a renunţat la dotarea Bucureştiului cu o baie terapeutică.

Odată cu Unirea Principatelor, procesul de modernizare se accelerează şi igiena oraşului face parte din el.

Iată câteva stablimente, din care unul mai vieţuieşti şi în zilele noastre:

  • Lângă dealul Mihai Vodă (Parlamentul actual), pe locul Saftei Castrişoaia. Era mai mult un ştrand, căci funcţiona doar vara, cu apă rece „în cascadă”. Concesionarul, I. Waremberg, se ocupa de secţia de bărbaţi, iar consoarta avea în grijă cabinele femeilor. Grădina din preajmă a ajuns curând loc de divertisment, animat de orchestra condusă de Ludovic Wiest.
  • Baia lui Mitraszewski (de pe strada Poliţiei) a rămas în memoria bucureştenilor pentru că o folosea adesea Mihai Eminescu.
  • Un aşezământ de lux a fost pe locul de azi al Primăriei sectorului 5, construit de Eforia Spitalelor Civile şi intitulat pompos „Baie regală. Hammam, baie turcească”. Se făcea acolo hidroterapie şi masaj, iar dr. Dimitropulo dădea consultaţii zilnice suferinzilor de boli de stomac.
  • Baia Centrală (pe strada biserica Enei) a fost dărâmată după cutremurul din 1977.
  • Baia Griviţei (pe strada Sf. Voievozi) continuă să funcţioneze şi azi.

Apoi hanurile, spitalele ori simplii băiaşi ofereau, mai ales străinilor, plăcerea băilor prelungite, însoţite de un dichis oriental.

 



06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).

Pagina 3 din 3123