Baiadera participă în Festivalul „Viaţa e frumoasă!”
https://www.ziarulmetropolis.ro/baiadera-participa-in-festivalul-viata-e-frumoasa/

Duminică, 10 noiembrie, de la ora 19.00, pe scena Operei Naţionale Bucureşti are loc spectacolul „Baiadera”, pe muzica lui Ludwig Minkus.

Un articol de Andrada Văsii|5 noiembrie 2013

Duminică, 10 noiembrie, de la ora 19.00, pe scena Operei Naţionale Bucureşti are loc spectacolul „Baiadera“, pe muzica lui Ludwig Minkus.

Rolurile principale vor fi interpretate de prim-balerina Oana Popescu Babuşka (rolul Nikia) şi de balerinul Robert Enache, care va debuta în rolul Solor.

Operă a coregrafului Marius Petipa, „Baiadera” este o poveste istorică impresionantă, care se leagă de parcursul artistic al celebrului balerin Rudolf Nureyev. Acesta a debutat în rolul personajului principal masculin Solor, la Paris, în 1961, şi, ulterior, a produs acest spectacol pe scena de la Palais Garnier, în 1992, cu puţin timp înainte de a muri.

Unul dintre evenimentele muzicale majore ale anului, Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”, organizat de Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”, revine în 2013 cu cea de-a VI-a ediţie, ce va avea loc între 7 şi 17 noiembrie.

Baiadera – spectacol cu nume mari

Opera Naţională Bucureşti va găzdui pe parcursul festivalului numeroase spectacole de operetă şi musical, concerte, spectacole de dans clasic şi contemporan, evenimente conexe (lansări de carte, expoziţii), dar va şi participa în cadrul acestuia cu spectacolul de balet „Baiadera”.

Absolventă a Liceului de Coregrafie Floria Capsali din Bucureşti, Oana Popescu-Babușka devine, în 2004, prim-balerină a Operei Naţionale Bucureşti. Repertoriul artistei conţine multe dintre rolurile clasice importante, printre care: Cenuşăreasa din baletul cu acelaşi titlu de Serghei Prokofiev; Nikia din Baiadera de Ludwig Minkus; Aurora din Frumoasa din pădurea adormită şi Clara din Spărgătorul de nuci de P. I. Ceaikovski; Giselle din baletul omonim de Adolphe Ch. Adam; Swanhilda din Coppélia de Léo Delibes.

De asemenea, a interpretat şi roluri în spectacole de dans neoclasic, printre care Vals fantezie de Mihail Glinka (coregrafia: George Balanchine).

Baiadera Afis spectacol de balet

Afişul spectacolului Baiadera

Robert Enache s-a perfecţionat în cadrul mai multor workshop-uri susţinute de Gilbert Mayer, Sergiu Ştefanski, Alexander Prokofiev, Arlette van Boven (specialistă în tehnica Kylián) şi a participat la mai multe festivaluri în ţară şi peste hotare (Italia, Franţa).

Repertoriul artistului conţine roluri precum Prinţul din Albă ca zăpada şi cei şapte pitici de Cornel Trăilescu; Konrad din Corsarul, Albert din Giselle de Adolphe Ch. Adam; Siegfried din Lacul lebedelor, Prinţul din Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski.

Info:

Biletele sunt disponibile în reţeaua EVENTIM şi la magazinele partenere (Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Cărtureşti, Librăriile Humanitas, birourile proprii Eventim), precum şi la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

Foto credit: Teatrul de Operetă, spectacolul Baiadera

 

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.