Balada chiriașului grăbit, de George Topîrceanu, în interpretarea lui Radu Beligan
https://www.ziarulmetropolis.ro/balada-chiriasului-grabit-de-george-toparceanu-in-interpretarea-lui-radu-beligan/

Nici mare, dar nici minor – îl aprecia G. Călinescu într-o cronică din 1932, pentru ca, în „Istoria literaturii“ din 1941, să găsească strălucita formulă: „El nu-i niciodată aşa de liric încât să fie mare, niciodată atât de facil încât să nu fie poet“. Autorul cunoscutelor „Balade vesele şi triste”, George Topîrceanu, contemporan cu Arghezi, Blaga şi Barbu, s-a născut la 20 martie 1886, la Bucureşti, în familia unui cojocar.

Un articol de Petre Ivan|20 martie 2018

 

Ajutat de tată, George a urmat primii ani de şcoală în Capitală, după care, în 1895, s-a mutat cu familia în Argeş. A revenit în Bucureşti, pentru a urma Liceul „Matei Basarab” şi apoi Colegiul „Sf. Sava”.

După terminarea studiilor medii, s-a angajat o perioadă scurtă ca profesor, apoi s-a înscris la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Litere. Dezamăgit de cursuri, a renunţat la şcoală, dar nu şi la ideea de a trăi din poezie.

Topîrceanu debutase, de altfel, ca scriitor de proză comică încă din timpul liceului. Atunci, sub pseudonimul G. Top, semna în revista umoristică „Belgia Orientului” (1904), dar şi în „Duminica”, „Spiruharetul”, „Revista ilustrată” etc.

Viaţa lui George Topîrceanu s-a schimbat în 1911, când Garabet Ibrăileanu l-a chemat la Iaşi ca subsecretar de redacţie la „Viaţa românească”. A fost momentul de cotitură în creaţia lui Topîrceanu, deoarece, influenţat de Garabet Ibrăileanu, dar şi de Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu, şi-a schimbat total stilul de scriitură.

La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, nu Macedonski sau Eminescu reprezentau „norma“ poetică. Asta va veni mai târziu. Epoca nu făcea diferenţa între Alecsandri şi Coşbuc. – Nicolae Manaolescu

Tot la Iaşi s-a căsătorit, în 1912, cu Victoria Iuga, o învăţătoare care a devenit mama unicului său fiu, Gheorghe. Poetul a participat activ la Primul Război Mondial şi chiar a fost prizonier între 1916 şi 1918.

După război, împreună cu Mihail Sadoveanu, a redactat revista „Însemnări literare”. Printre volumele sale, îndrăgite de generaţii întregi de liceeni, şi nu numai, se numără „Balade vesele şi triste”, „Migdale amare”, „Scrisori fără adresă”.

În 1936 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. S-a stins din viață, la Iași, un an mai târziu, la vârsta de 51 de ani.

Foto: George Topîrceanu si Radu Beligan – facebook

 

22
/01
/20

Albumul „Gigi Căciuleanu – OmulDans“ va fi lansat, miercuri, pe 22 ianuarie 2020, de la ora 19.00, la Maison Maurice Béjart, în prezenţa autoarei şi a lui Gigi Căciuleanu, alături de numeroase personalități culturale și diplomatice, în cadrul Festivalului Internațional de Artă EUROPALIA, coordonat de Institutul Cultural Român, alături de Europalia International din Belgia.

22
/01
/20

Volumul „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu“, de criticul Magda Mihăilescu, va fi lansat joi, 23 ianuarie 2020, ora 18.00, în Sala mare a Institutului Cultural Român.

21
/01
/20

Editura Polirom organizează Concursul anual de debut, ediția 2020, secțiunea Proză. Manuscrisele participante la concurs (fără CV) vor fi atașate unui e-mail, creat cu acest prilej, și trimise la adresa: adrian.botez@polirom.ro, până pe data de 20 martie 2020.

21
/01
/20

„Gradul de încredere în pseudoştiinţă este direct proporţional cu gradul de neîncredere în ştiinţă”. E una dintre afirmațiile din noua carte a lui Alex Doppelgänger, publicată în colecția Știință a Editurii Humanitas, „Pământul este plat!”.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

15
/01
/20

La 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, vă invităm să-l redescoperim prin intermediul fragmentelor de amintiri lăsate de 7 dintre aceia care l-au cunoscut îndeaproape, precum Ioan Slavici sau I. L. Caragiale.

14
/01
/20

Născut pe 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, Albert Einstein murea pe 18 aprilie 1955, în New Jersey. Deținător al Premiului Nobel în fizică (1921), savantul a dus o viață care continuă să capteze interesul.

Pagina 10 din 108« Prima...89101112...203040...Ultima »