„Balena” de la Metropolis – un tur de forță emoționant, incomod, necesar
https://www.ziarulmetropolis.ro/balena-de-la-metropolis-un-tur-de-forta-emotionant-incomod-necesar/

Dincolo de piesa a cărei ecranizare a luat marele Oscar anul acesta, distribuţia bine compusă, subiectele puternice şi spinoase, spectacolul „Balena” e un roller coaster de emoţii, admirabil închegat, cuceritor chiar dacă pe alocuri zbuciuma(n)t.

Un articol de Cristina Enescu Aky|2 octombrie 2023

Dramaturgul contemporan multipremiat Samuel D. Hunter a scris în 2012 „The Whale”, pentru a cărei ecranizare Brendan Fraser a câștigat anul acesta premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal. Piesa spune povestea unei săptămâni (nu una oarecare…) din viața lui Charlie (un profesor de engleză ce suferă de obezitate morbidă) și a câtorva personaje care (unele vrând, altele nu neapărat) interacționează cu el în acele zile: Liz (prietena sa, asistentă medicală, care încearcă să îl ajute cât poate, și cât acceptă Charlie), fiica lui adolescentă Ellie (pe care tatăl ei nu a mai văzut-o de ani buni), fratele Thomas (un tânăr misionar mormon care îi bate întâmplător la ușă) și Mary, fosta soție și mama lui Ellie (cu care de asemenea Charlie nu a mai avut contact de mult).

Spectacolul e un parcurs aici intens, acolo delicat printre trăirile și motivațiile vizibile dar și cele tăinuite ale personajelor, începând cu Charlie – copleșit de problemele de sănătate din ce în ce mai acute dar refuzând ceea ce i-ar putea salva viața din motive care se dezvăluie ulterior. De fapt nu doar el, ci fiecare dintre personaje duce o suferință de care s-ar putea, poate, elibera, dar în care persistă datorită unor alegeri sau închistări. Moartea cuiva drag, bullying-ul, un abandon suferit cu ani în urmă, o trădare, o minciună – de fapt nu contează ce ni s-a întâmplat, ci ecourile acelor evenimente în interiorul nostru. Iar fiecare își duce (sau ascunde) suferința cum poate, unii retrăgându-se, alții agresând, alții ajutând.

La fel ca în viața reală, și aici ceea ce pare la prima vedere (aspectul, comportamentul și motivațiile oamenilor) este adesea (foarte) diferit de ceea ce se întâmplă de fapt. Obezitatea morbidă, identitatea sexuală, impactul unor despărțiri, resentimentele, atitudinea tip „people pleaser”, dorința compulsivă de a ajuta pot fi ușor de judecat, dar greu de înțeles, și niciodată nu sunt de fapt situații strict în alb și negru.

Charlie e supraponderal, (auto) izolat de lume și extrem de bolnav. Totul pentru el e un chin, iar problemele cardiace sunt din ce în ce mai acute. Nu vrea să meargă la spital – aparent de teama costurilor, motiv pentru care prietena sa Liz încearcă să îl ajute cât poate, și îl și bombăne copios, disperată de faptul că Charlie nu vrea să facă nimic pentru a se salva. Mai mult decât o prietenie, pe cei doi îi leagă o istorie și o durere comună, care amândurora le modelează încă prezentul.

Tânărul misionar Thomas pică în poveste ca musca în lapte, neavând habar că cel la ușa căruia bate pentru a „îi da vestea cea bună” este neputincios în a o primi (pentru că tocmai ceea promovează Thomas are legătură cu ceea ce i-a marcat viața iremediabil). Această întâlnire întâmplătoare va avea reverberații puternice în propria viață a tânărului, el însuși pornit de fapt în căutarea vindecării unor răni.

Ellie, fiica înstrăinată a fostului cuplu Charlie și Mary, e chintesența adolescentului exploziv, sarcastic, răutăcios (ca să ne exprimăm delicat). Nu (doar) datorită vârstei, ci mai ales pentru că, asemenea multor persoane chiar și adulte, nu reușește să gestioneze o copilărie dificilă altfel decât printr-un mare „urăsc pe toată lumea!”. Așa cum Charlie (o victimă a societății, a destinului dar și a propriilor alegeri) nu poate să nu arunce asupra lumii o privire plină de bunăvoință și empatie (enervant de multă, uneori…), Ellie scuipă foc și pucioasă, Mary bea, Liz se enervează pe neputința ei și a lui Charlie, iar Thomas se agață de ceea ce crede el că este Dumnezeu.

Pe cât de simplă, pe atât de revelatoare este soluția aleasă de regizor pentru a ilustra finalul poveștii. Devine atunci încă și mai vizibil faptul că Sorin Miron (un actor care m-a câștigat definitiv în „Colivia cu nebune” – alt spectacol de neratat la Metropolis) face un rol extrem de dificil nu doar emoțional ci și fizic. Un mare rol, pur și simplu. Fiecare dintre celelalte personaje rămâne însă memorabil: Liz (Corina Moise) prin cantitatea uriașă de suflet pe care o pune în ceea ce face, și cât năduf și totodată umor are, Ellie (Cătălina Mihai) și Mary (Andreea Mateiu) prin modul în care reușesc să incorporeze și să manifeste furiilor interioare și apoi sensibilitățile din spatele lor, Thomas (Ștefan Radu) prin ingenuitatea și fervoarea cu care încearcă să își îndeplinească „misiunea”.

„Balena” e, într-un fel, un spectacol necesar astăzi. Avem nevoie să ne confruntăm, în spațiul „safe” al scenei de teatru, cu unele tabuuri puternice și controversate ale zilelor noastre, precum etichetele pe care le punem asupra dramelor unor oameni pe care nu îi înțelegem și nici nu (vrem să) îi cunoaștem, cu subiectul fervorii religioase care frecvent nu ține cont de sensibilitatea și libertatea celor pe care vrea să îi cucerească, de modul în care privim persoanele cu probleme de sănătate „auto-create” (în viziunea noastră), persoanele cu probleme de sănătate mentală, cele a căror identitate sexuală nu este cea majoritară sau cele cu diferite dependențe. Un spectacol mustind de emoții și dileme de viață cât se poate de reale și contemporane, care (cred, sper) lasă publicul cu cel puțin două întrebări deschise, de explorat: cum ne raportăm la umanitatea pe care o vedem și nu o înțelegem, cu care poate nu suntem de acord și care ne detonează  concepția despre lume? Dar la suferința celor pe care îi învinovățim? Și, la urma urmei, în ce constă valoarea unui om care nu pare să aibă valoare?

*

BALENA, de Samuel D. Hunter

Regia și traducerea: Andrei Huțuleac

Adaptarea: Corina Moise

Scenografia: Maria Nicola

Lighting și video design: Lucian Moga

Distribuție: Sorin Miron, Corina Moise, Cătălina Mihai, Ștefan Radu, Andreea Mateiu

Următoarele reprezentații: 6, 20 și 26 octombrie 2023

Teatrul Metropolis



11
/11
/24

Duminică, 17 noiembrie, la ora 16.00, Muzeul Național al Literaturii Române organizează, la sediul său din strada Nicolae Crețulescu nr.8, evenimentul intitulat „Jurnale de călătorie în literatura română: de la Dinicu Golescu până astăzi”, la care vor participa cunoscuții oameni de litere și scriitori Ioan Cristescu, Paul Cernat și Cosmin Ciotloș. La 200 de ani de […]

10
/11
/24

PROTEST Joi, 7 noiembrie, cea mai importantă instituție de spectacol din Bulgaria a avut „o noapte furtunoasă”, în urma conflictului iscat chiar înainte de premiera spectacolului regizat de actorul britanic John Malkovich, conflict ajuns în presa internațională.

06
/11
/24

Miercuri, 13 noiembrie, ora 19:30, la sala Mică a Teatrului Metropolis, are loc conferința aniversară „Caragiale. Scrisori regăsite”. La 140 de ani distanță de la prima reprezentație pe o scenă de teatru a piesei O scrisoare pierdută, criticul literar Cosmin Ciotloș revizitează, într-un scenariu investigativ, bine-cunoscutul text al dramaturgiei românești. Conferința va fi deschisă de teatrologul Tiana Alexe.

06
/11
/24

New Draft #3, rezidența de dezvoltare de scenarii de lungă durată din România, și-a încheiat și ultima etapă. Sesiunea de pitch în care au fost prezentate proiectele a avut loc la Apollo 111, în fața unor producători, regizori și alți profesioniști din lumea filmului.

06
/11
/24

Fundația Culturală „Camil Petrescu” îşi continuă demersul de promovare și susţinere a literaturii de teatru. În prezent, oferta sa editorială însumează peste o sută de titluri atât pe gustul profesioniștilor, cât şi al spectatorilor pasionați, acoperind genuri precum: monografia, dramaturgia, analiza teoretică, eseistica, exegeza critică.

05
/11
/24

În urma documentării unui fenomen social în expansiune în România: migrația inversă către sat, explorând motivele personale și contextul care au condus la această schimbare, Patrupetrei prezintă o primă concluzie a „În căutarea paradisului pierdut” prin proiecțiile filmului documentar realizate în etapa de cercetare și vernisajul unei expoziții foto-video.

05
/11
/24

Născută în România și stabilită în Elveția, Teodora Brody a reușit să se facă remarcată în jazzul clasic alături de celebrul pianist Johnny Răducanu la sfârșitul anilor 90, devenind pionieră în fuziunea dintre jazz și doina românească.

05
/11
/24

Asociația Designers Thinkers Makers a lansat proiectul „Culture & Cultures. Connecting the dots”, o inițiativă dedicată valorificării patrimoniului cultural din colinele Transilvaniei, cu accent pe satele Biertan și Chirpăr. Proiectul urmărește să evidențieze moștenirea culturală valoroasă a regiunii, în special prin promovarea siturilor UNESCO și a valoroasei moşteniri locale aproape necunoscută publicului larg.

05
/11
/24

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) lansează marți, 12 noiembrie 2024, ora 14:00, „Barometrul de Consum Cultural 2023. Comunități de consum în contextul schimbărilor societale”, cel mai amplu studiu care analizează practicile consumatorilor de cultură, la nivel național.

04
/11
/24

Miercuri, 6 noiembrie, de la ora 18.30, la Cinema Elvire Popesco are loc deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediții a UrbanEye Film Festival București, evenimentul anual care promovează, prin intermediul filmului, dialogul despre oraș și viața urbană și creează un cadru de întâlnire pentru cei preocupați de aceste subiecte.

04
/11
/24

Centrul de Excelenţă în Arhitectură, Arte şi Audiovizual (C.E.A.A.A.), împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială București şi alte instituţii culturale partenere, prezintă proiectul expozițional, educațional și creativ intitulat „Bauhaus în linii de arhitectură”.