Baletul „Albă ca Zăpada”, în premieră la Opera Comică pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/baletul-alba-ca-zapada-in-premiera-la-opera-comica-pentru-copii/

Luna iunie, dedicată celor mici la început de vară şi de vacanţă, aduce şi la OPERA COMICĂ PENTRU COPII două cadouri muzicale-surpriză – premiera baletului „ALBĂ CA ZĂPADA” şi serile de gală „INVITAŢIE LA CASTEL”.

Un articol de Liliana Matei|28 mai 2014

Unul dintre cele mai cunoscute basme ale tuturor timpurilor, prinde contur pe scena teatrului bucureştean într-o nouă premieră extraordinară: „ALBA CA ZĂPADA”, balet pentru copii inspirat de celebra poveste a Fraţilor Grimm. Vă veţi bucura de noua producţie a instituţiei în zilele de luni şi marţi ale lunii iunie: luni 2, 16 iunie – de la orele 11.00 şi 13.00 şi marţi 3, 10, 17 iunie – de la orele 11.00 şi 13.00.

OCC pentru iunie (1)

Tânăra prinţesă atrasă în capcane de mama vitregă, vrăjitoarea cea rea, cei şapte pitici poznaşi, prinţul mândru şi curajos, revin la viaţă în coregrafia lui Gigel Ungureanu şi scenografia Vioricăi Petrovici. Ilustraţia muzicală – a fost realizată de Alexandru Istrate, iar asistent coregraf este Cătălin Caracaş.

Îi veţi aplauda pe balerinii OPEREI COMICE PENTRU COPII: Theodora Munteanu, Alis Gheorghe, Andreea Soare, Alexandra Corneanu, Claudia Iagăr, Sabina Chirilă, Andy Ardeleanu, Mihai Pricope, Daniel Manea, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga şi Andrei Dogaru.

INFO

Pentru rezervarea biletelor, sunați la 021/319.28.19, de luni până vineri între orele 9.00 – 16.00. Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, pe baza rezervării anterioare sau în limita locurilor disponibile, cu o oră înainte de începerea spectacolului.

Foto: Opera Comică pentru Copii

24
/06
/20

După trei luni în care Qreator – Home Together Edition a fost platforma de exprimare online pentru cei mai importanți artiști din România, seria de evenimente ajunge la final. Ultima reprezentație va fi una memorabilă, un recital cu Angela Gheorghiu. Joi, 25 iunie, de la ora 18:30, marea soprană va susține un recital live transmis online pe pagina de Facebook a Qreator.

23
/06
/20

Odată cu reluarea spectacolelor pe scena REALĂ, la AMFITEATRU TNB, în cadrul programului ”Nopți de vară SUS pe teatru”, Teatrul Național I.L.Caragiale încheie - temporar (!)- activitatea de difuzări ONLINE care s-a desfășurat neîntrerupt începând cu data de 23 martie 2020, odată cu decretarea stării de urgență și, ulterior, a stării de alertă.

23
/06
/20

Proiectul Poveştile instrumentelor a fost conceput într-un fel şi se naşte în alt fel, în Noaptea de Sânziene a anului 2020, în vremuri în care a vrea să faci artă, oriunde în lume, a devenit neînchipuit de dificil, în vremuri în care artiştii cu şi modul lor de expresie sunt reduşi, aproape, la tăcere, în vremuri în care artiştii par, celor mulţi, neesenţiali.

22
/06
/20

Pe 21 iunie 1982, Parisul cânta și dansa pentru prima oară marcând Sărbătoarea Muzicii în ziua solstițiului de vară. Inițiativă a ministrului culturii francez de la acea dată – Jack Lang – și a compozitorului și muzicologului Maurice Fleuret, Fête de la Musique a devenit treptat o sărbătoare internațională a muzicii, marcată în peste 120 de țări din lume în fiecare an, pe 21 iunie, prin evenimente dedicate muzicii, derulate cel mai adesea în aer liber.

22
/06
/20

Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” a fost întotdeauna recunoscut și apreciat pentru trupa sa puternică, spiritul „Bulandra” fiind identificat mereu cu ideea de familie și cu dorința tuturor, actori regizori și tehnicieni de a atinge performanța.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

21
/06
/20

Fotografii ale unor spectacole memorabile dintr-o expoziție marca Teatrelli ajung în vitrina Galateca, sub forma unei instalații.

20
/06
/20

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită miercuri, 24 iunie, de la ora 11:30, să intrați în povestea plină de magie și de frumusețe a Sânzienelor.

20
/06
/20

Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu ediția specială #online „Puterea de a crede / Empowered”, continuă în acest weekend cu o serie de spectacole și evenimente de excepție.

Pagina 26 din 918« Prima...1020...2425262728...405060...Ultima »