Baletul „Albă ca Zăpada”, în premieră la Opera Comică pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/baletul-alba-ca-zapada-in-premiera-la-opera-comica-pentru-copii/

Luna iunie, dedicată celor mici la început de vară şi de vacanţă, aduce şi la OPERA COMICĂ PENTRU COPII două cadouri muzicale-surpriză – premiera baletului „ALBĂ CA ZĂPADA” şi serile de gală „INVITAŢIE LA CASTEL”.

Un articol de Liliana Matei|28 mai 2014

Unul dintre cele mai cunoscute basme ale tuturor timpurilor, prinde contur pe scena teatrului bucureştean într-o nouă premieră extraordinară: „ALBA CA ZĂPADA”, balet pentru copii inspirat de celebra poveste a Fraţilor Grimm. Vă veţi bucura de noua producţie a instituţiei în zilele de luni şi marţi ale lunii iunie: luni 2, 16 iunie – de la orele 11.00 şi 13.00 şi marţi 3, 10, 17 iunie – de la orele 11.00 şi 13.00.

OCC pentru iunie (1)

Tânăra prinţesă atrasă în capcane de mama vitregă, vrăjitoarea cea rea, cei şapte pitici poznaşi, prinţul mândru şi curajos, revin la viaţă în coregrafia lui Gigel Ungureanu şi scenografia Vioricăi Petrovici. Ilustraţia muzicală – a fost realizată de Alexandru Istrate, iar asistent coregraf este Cătălin Caracaş.

Îi veţi aplauda pe balerinii OPEREI COMICE PENTRU COPII: Theodora Munteanu, Alis Gheorghe, Andreea Soare, Alexandra Corneanu, Claudia Iagăr, Sabina Chirilă, Andy Ardeleanu, Mihai Pricope, Daniel Manea, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga şi Andrei Dogaru.

INFO

Pentru rezervarea biletelor, sunați la 021/319.28.19, de luni până vineri între orele 9.00 – 16.00. Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, pe baza rezervării anterioare sau în limita locurilor disponibile, cu o oră înainte de începerea spectacolului.

Foto: Opera Comică pentru Copii

17
/07
/23

Pentru a șaptea oară, Orchestrele Naționale de Tineret ale României sunt invitate la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume. Astfel, Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal porneşte într-o călătorie muzicală europeană cu 3 concerte, ce o va duce de această dată de la Bucureşti, la Kassel şi apoi la Berlin.

13
/07
/23

Artiștii Teatrului de Balet Sibiu dansează pentru prima dată în acest an pe scena unuia dintre cele mai importante evenimente culturale din Cetatea Alba Iulia - „Sărbătoarea Muzicii”, eveniment organizat de mai bine de zece ani de Primăria Municipiului Alba Iulia. Baletul sibian va dansa în premieră la Alba Iulia, sâmbătă, 15 iulie 2023, de la ora 21:00, pe scena din Piața Cetății, spectacolul de dansuri spaniole „În numele bucuriei”, coregrafia Ángel Martínez Sánchez.