Balkanik Festival invadează Gara Regală Băneasa
https://www.ziarulmetropolis.ro/balkanik-festival-invadeaza-gara-regala-baneasa/

Cea de-a 7-a ediţie a evenimentului de world music Balkanik Festival va avea loc între 8 şi 10 septembrie la Gara Regală Băneasa din Bucureşti, cu intrare liberă!

Un articol de Liliana Matei|7 septembrie 2017

După ce a primit recunoaștere internațională ca fiind unul dintre cele mai energice și autentice festivaluri de gen din Europa, Balkanik Festival își continuă misiunea de a reuni la București Occidentul și Orientul, invitând o selecție rară de artiști.

Scena din luminișul verde s-a mutat anul acesta din Grădina Uranus în parcul din fața Gării Regale Băneasa și este dominată de voci feminine extraordinare, printre care: Yasmine Hamdan, Mitzura, Dikanda, Surorile Osoianu, Barcelona Gypsy BalKan Orchestra sau Kolektif Istanbul.

Pentru prima dată în România, Fanfara Ciocârlia își unește forțele cu Adrian Raso într-un spectacol de jazz manouche.

Iar pe lângă concerte, BalKaniK! Festival a pregătit activități conexe. Printre ele, un târg meșteșugăresc unde sunt invitați meșteri din toată România care vor susține și demonstrații și ateliere la care cei prezenți se pot iniția în meserii rare. De văzut: Satul Meșteșugurilor de la Comana, Baro Drom, Mircea Crăciun. De făcut: coronițe cu flori, tatuaje cu henna, cioplit în lemn și modelat în lut, hârtie manuală, fotografii antice sau la minut cu decoruri balkanice. Tot aici cei prezenți pot avea șansa să ți se dea în tarot…

De asemenea, va avea loc un târg al tinerilor artizani, care aduc tradițiile în contemporan, asigurând astfel continuitatea și fuziunea lor cu noile tehnologii. Printre ele: haine și accesorii cu motive tradiționale, șalvari, bijuterii de designer, genți și borsete cum nu găsești pe nicăieri, mobilier și decorațiuni realizate manual de Wood Be Nice. Vor avea loc proiecții de filme-cult, rare, care vor putea fi urmărite în zona lounge cu căști de silent cinema: Rembetiko (1983, r. Costas Ferris), Zorba Grecul (1964, r. Mihalis Kakogiannis), Arizona Dream (1993, r. Emir Kusturica), Soul Kitchen (2009, r. Fatih Akin).

Tot la Balkanik festival sunt pregătite expoziții de fotografie, instalații, performance-uri. „Polaroid Project” este una dintre ele. „Portrete alb-negru, grunge, ale unor oameni ca mine și ca tine care au acceptat să fie fotografiați așa cum și-au dorit dintotdeauna, în locurile lor preferate, prin obiectivul pe film auto-developant al Mihaelei Andreea Andrei”, așa o descriu organizatorii. De asemenea, „End of a world as we know it” un proiect Imagist, realizat de Cătălin Alexa, dedicat meseriilor și ocupațiilor care au suferit schimbări majore în ultimii ani, au dispărut sau sunt pe cale să dispară, poate fi dewscoperit tot la fața locului și, nu în ultimul rând, „Ada Kaleh — fotografii din insula dispărută de pe Dunăre” adunate de clujeanul Ucu Bodiceanu de la familia Bela Bicserdy, printr-un prieten de familie, care capturează frumusețea insulei înghițite de apele Dunării, locuitorii și viața cotidiană pe Ada Kaleh.

Nu vor lipsi bucate delicioase și băuturi de sezon, scofeturi dulci și o atmosferă cum numai la Balkanik găsești.

Gara Regală Băneasa se află chiar lângă Fântâna Miorița, peste drum de Parcul Herăstrău, în spatele Vilei Minovici, la o aruncătură de băț de Piața Presei Libere.

06
/09
/23

Atelierele de film documentar pentru adolescenți organizate de Asociația One World Romania capătă anul acesta o nouă dimensiune: cu scopul de a crea noi contexte de schimb intercultural și de a contribui la incluziunea socială a refugiaților ucraineni aflați în România, fiecare dintre cele 4 ateliere (Oradea, Brașov, Timișoara, București) va aduce laolaltă 16 participanți, dintre care 8 ucraineni.

05
/09
/23

În perioada 6 – 10 septembrie, la Brașov, are loc prima ediție a festivalului „CULMEA: Film și educație de mediu“, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, un demers inițiat de Sabina Baciu – director festival, alături de Raluca Bugnar – director artistic și Alexandra Safriuc – selecționer scurtmetraje.

05
/09
/23

Cinemaul românesc este din nou în centrul atenției cu ocazia evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc care va avea loc anul acesta pe 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 și 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.