Balkanik Festival invadează Gara Regală Băneasa
https://www.ziarulmetropolis.ro/balkanik-festival-invadeaza-gara-regala-baneasa/

Cea de-a 7-a ediţie a evenimentului de world music Balkanik Festival va avea loc între 8 şi 10 septembrie la Gara Regală Băneasa din Bucureşti, cu intrare liberă!

Un articol de Liliana Matei|7 septembrie 2017

După ce a primit recunoaștere internațională ca fiind unul dintre cele mai energice și autentice festivaluri de gen din Europa, Balkanik Festival își continuă misiunea de a reuni la București Occidentul și Orientul, invitând o selecție rară de artiști.

Scena din luminișul verde s-a mutat anul acesta din Grădina Uranus în parcul din fața Gării Regale Băneasa și este dominată de voci feminine extraordinare, printre care: Yasmine Hamdan, Mitzura, Dikanda, Surorile Osoianu, Barcelona Gypsy BalKan Orchestra sau Kolektif Istanbul.

Pentru prima dată în România, Fanfara Ciocârlia își unește forțele cu Adrian Raso într-un spectacol de jazz manouche.

Iar pe lângă concerte, BalKaniK! Festival a pregătit activități conexe. Printre ele, un târg meșteșugăresc unde sunt invitați meșteri din toată România care vor susține și demonstrații și ateliere la care cei prezenți se pot iniția în meserii rare. De văzut: Satul Meșteșugurilor de la Comana, Baro Drom, Mircea Crăciun. De făcut: coronițe cu flori, tatuaje cu henna, cioplit în lemn și modelat în lut, hârtie manuală, fotografii antice sau la minut cu decoruri balkanice. Tot aici cei prezenți pot avea șansa să ți se dea în tarot…

De asemenea, va avea loc un târg al tinerilor artizani, care aduc tradițiile în contemporan, asigurând astfel continuitatea și fuziunea lor cu noile tehnologii. Printre ele: haine și accesorii cu motive tradiționale, șalvari, bijuterii de designer, genți și borsete cum nu găsești pe nicăieri, mobilier și decorațiuni realizate manual de Wood Be Nice. Vor avea loc proiecții de filme-cult, rare, care vor putea fi urmărite în zona lounge cu căști de silent cinema: Rembetiko (1983, r. Costas Ferris), Zorba Grecul (1964, r. Mihalis Kakogiannis), Arizona Dream (1993, r. Emir Kusturica), Soul Kitchen (2009, r. Fatih Akin).

Tot la Balkanik festival sunt pregătite expoziții de fotografie, instalații, performance-uri. „Polaroid Project” este una dintre ele. „Portrete alb-negru, grunge, ale unor oameni ca mine și ca tine care au acceptat să fie fotografiați așa cum și-au dorit dintotdeauna, în locurile lor preferate, prin obiectivul pe film auto-developant al Mihaelei Andreea Andrei”, așa o descriu organizatorii. De asemenea, „End of a world as we know it” un proiect Imagist, realizat de Cătălin Alexa, dedicat meseriilor și ocupațiilor care au suferit schimbări majore în ultimii ani, au dispărut sau sunt pe cale să dispară, poate fi dewscoperit tot la fața locului și, nu în ultimul rând, „Ada Kaleh — fotografii din insula dispărută de pe Dunăre” adunate de clujeanul Ucu Bodiceanu de la familia Bela Bicserdy, printr-un prieten de familie, care capturează frumusețea insulei înghițite de apele Dunării, locuitorii și viața cotidiană pe Ada Kaleh.

Nu vor lipsi bucate delicioase și băuturi de sezon, scofeturi dulci și o atmosferă cum numai la Balkanik găsești.

Gara Regală Băneasa se află chiar lângă Fântâna Miorița, peste drum de Parcul Herăstrău, în spatele Vilei Minovici, la o aruncătură de băț de Piața Presei Libere.

22
/03
/18

Se împlinesc, astăzi, 75 de ani de la premiera filmului „O noapte furtunoasă”, prima transpunere cinematografică a unei opere comice caragieliene. Regizat de Jean Georgescu și produs de Ion C. Cantacuzino, filmul îl avea în distribuție, în rolul lui Rică Venturiano, pe Radu Beligan, pe atunci în vârstă de 24 de ani.

22
/03
/18

Cinemateca Română din București (Str. Ion Câmpineanu nr. 21) găzduiește joi, 29 martie 2018, de la ora 19:00, la Sala Union (Paul Călinescu) un Omagiu lui Liviu Ciulei.

20
/03
/18

Documentarul „Licu, o poveste românească”, regizat de Ana Dumitrescu, câştigătorul marelui premiu la Festivalul Dok Leipzig 2017, va avea premiera naţională la finalul acestei săptămâni, la Festivalul Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World România. Inclus în secţiunea „Trecutul prezent”, filmul va fi prezentat în cadrul festivalului pe 23 și 25 martie.

19
/03
/18

BIEFF 2018 aduce la București "Jeannette, the Childhood of Joan of Arc", cel mai recent lungmetraj al legendarului Bruno Dumont, unul dintre cei mai provocatori regizori ai ultimelor decenii. Cea de-a opta ediție a BIEFF va avea loc între 26 martie și 1 aprilie 2018, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco.

17
/03
/18

Centrul Ceh continuă proiecţiile Fiction Tuesdays, un nou program de proiecţii de film. Marţea aceasta, 20 martie, de la ora 20:00, va fi proiectată comedia polițistă „Dinner for Adele”, în regia lui Oldrich Lipský.

15
/03
/18

Se recomandă vizionarea îndelung elogiatului film de cinema „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” (semnat Martin McDonagh), și nu doar pentru prestația de Oscar a lui Frances McDormand (cea mai bună actriță în rol principal la ediția din acest an).

13
/03
/18

István Szabó șiMárta Mészáros, autori de marcă ai cinematografiei maghiare,vor fi distinși cu Premiul pentru întreaga carieră la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Celor doi invitați de onoare de la TIFF 2018 li se alătură o delegație impresionantă de regizori veniți la Cluj-Napoca să-și prezinte cele mai noi producții în cadrul tradiționalei Zile Maghiare.

13
/03
/18

Continuând colaborarea de succes cu inovatorul Festival Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), BIEFF oferă cinefililor din România ocazia rară de a vedea câteva dintre cele mai interesante filme care au avut premiera mondială la ediția din 2017 a festivalului olandez. Cea de-a opta ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF va avea loc între 26 martie și 1 aprilie 2018, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco.

12
/03
/18

Breaking News – Dark News , luni-joi, de la ora 23.30; Cât valorează America? – vineri, de la ora 21.00; Istoria Cupei Mondiale de Fotbal – vineri, de la ora 22.00, Povestea celor trei pisicuţe – sâmbătă, de la ora 10.00 şi Spionii din cer – sâmbătă, de la ora 22.00.

Page 62 of 257« First...102030...6061626364...708090...Last »