Baloane de curcubeu. Povestea unui mare film nedreptăţit
https://www.ziarulmetropolis.ro/baloane-de-curcubeu-povestea-unui-mare-film-nedreptatit/

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Baloane de curcubeu” (1982), al doilea lungmetraj, necunoscut, regizat de Iosif Demian, este unul dintre cele mai nedreptăţite filme româneşti. Un film burlesc, cu un comic spectaculos, scăpat însă cu destule „răni” după lupta prelungită cu cenzura, dar, din fericire, salvat de la dispariţie.

Un articol de Ionuţ Mareş|29 Iunie 2015

Din confruntarea, asumată sau indirectă, a puţinilor cineaşti români îndrăzneţi cu ideologia şi cenzura din perioada comunistă, filmele au avut cel mai mult de suferit. Este şi cazul ineditului şi zglobiului lungmetraj „Baloane de curcubeu” (1982), al doilea regizat de fostul director de imagine Iosif Demian, după un scenariu de Vintilă Ornaru şi Fănuş Neagu, inspirat din opera cunoscutului scriitor.

Un film nedreptăţit – de fapt, unul din cele mai nedreptăţite -, trecut prin numeroase şedinţe de cenzură, oprit de la difuzare o perioadă, din nou masacrat şi lansat, în cele din urmă, în cinematografe de cartier, fără expunere, şi într-o copie mult diferită de intenţiile iniţiale ale cineastului.

Crezut pierdut, filmul este recuperat miraculos după Revoluţie de Iosif Demian – plecat din ţară în 1985 şi stabilit în Australia. Copia găsită – cea de după 13 serii de vizionări ale cenzorilor – este recondiţionată de regizor şi „lansată” recent, spre vizionare, pe YouTube.

„Baloane de curcubeu” avea titlul iniţial „Cu mâinile în grâu”, schimbat la presiunea oficialilor vremii, aşa cum a mărturisit Demian într-o discuţie cu publicul după o proiecţie din 2013 a filmului în cadrul cineclubului organizat la UNATC de revista FilmMenu.

Chiar şi această copie – trecută prin foarfecele cenzurii, ale cărei urme sunt vizibile prin eliminarea completă a unor scene sau reducerea ori „ajustarea” altora – relevă o voce regizorală originală, cu adevărat proaspătă în peisajul (prea) îmbâcsit al cinematografiei române a vremii.

iosif demian 1Iosif Demian nu era un necunoscut. Realizase imaginea la câteva filme, cele mai importante fiind documentarul colectiv „Apa ca un bivol negru” sau clasicul „Nunta de piatră”, de Dan Piţa şi Mircea Veroiu.

Primul film regizat de el, subversivul „O lacrimă de fată”, permitea descoperirea unui stil în care chestionarea raportului realitate (adevăr) – imagine (cinema) era una din principalele ţinte.

„Baloane de curcubeu”, sub forma sa atacată de cenzură, nu are amploarea şi profunzimea debutului. Şi nu vom şti niciodată cum ar fi arătat cu adevărat filmul dacă ar fi fost lăsat aşa cum l-a gândit Demian. Cineastul îşi menţine însă interesul pentru comunitatea rurală, în încercarea de a descoperi autenticul, firescul, într-o perioadă de falsificare în scopuri propagandistice.

Păstrează amestecul de interpreţi neprofesionişti, deopotrivă apariţii comic-pitoreşti şi portrete construite cu tandreţe, şi actori profesionişti.

Magda Catone se afla la începutul carierei, Nae Lăzărescu oferea o latură diferită de cea care îl va consacra, iar Dorel Vişan, care îl juca şi pe anchetatorul-protagonist din „O lacrimă de fată”, făcea din nou un rol solid. Un personaj comic cu momente de seriozitate, un preşedinte hâtru de CAP prins între iubirea faţă de o tânără (Catone) – care îi este „furată”, imediat după nuntă, de un rival din sat – şi datoria de a conduce comunitatea.

Subiectul – care, în rezumat, ar putea părea indigest – nu trebuie să înşele. El este doar baza pe care Demian brodează un limbaj cinematografic jucăuş, ludic, lejer, care face trimitere la tradiţia bună a comediei, de la gagurile vizuale din perioada mută la efectele comice ulterioare obţinute prin dialoguri sprinţare, situaţii absurd-ilare, personaje stranii şi tuşante (şi ce personaje!).

„Baloane de curcubeu” are aparenţa unui film realist, doar că Demian reuşeşte o echilibristică între naturaleţe, între prezentarea „cu dragoste” a unei lumi şi a personajelor ei, şi artificialul prin care aproape fiecare scenă este supusă regulilor comediei, este detonată din interior şi proiectată într-un alt registru, cel al burlescului.

Filmul este, de fapt, o operă burlescă, un burlesc care, prin nonşalanţă şi inteligenţă, devenea o armă în încercarea de respingere a ideologiei. Mai mult însă, Demian îşi permitea replici cu bătaie directă, aşa cum este cea dinspre final a personajului jucat de Vişan, doar aparent cu referire la el însuşi: „Preşedintele nostru e un zbir şi-un prost, tovarăşe!”

Iosif Demian: „Mi-am dorit să prezint cu multă dragoste o lume”

,,Filmul a avut 18 runde de cenzurări. În multe cazuri vizionările se întrerupeau: Dumitru Popescu, Suzana Gâdea, Hegheduş, etc. ieşeau din sală înfuriaţi, apoi transmiteau caselor de film listele cu scene care urmau să dispară.

Eu nu aveam voie (fiind regizorul filmului) să fiu în sală la aceste vizionări. E posibil ca pe lângă modificările cerute de conducerea de partid, alţi funcţionari (unii de pe la casele de filme) să adauge şi ei la listele respective.

Din cauza a numeroase tăieri şi lipiri, copiile erau tot mai greu de vizionat. Astfel că, pentru varianta a 13-a, s-a ordonat montarea negativului original în acord cu modificările şi tăierile impuse şi să se facă o copie curată pentru următoarea vizionare.

Într-o asemenea situaţie, nu mai exista nici o cale de a ne bate pentru vreo secvenţă sau cadru măcar. Vizionarea urma să aibă loc la sfârşitul lunii mai. În dimineaţa respectivă au sosit la sala de proiecţie mai mulţi tovarăşi, inclusiv Dumitru Popescu şi, mi se pare, Dulea.

Spionam sala din cabina de proiecţie, unde graţie proiecţionistului puteam intra după începutul proiecţiei şi urma să ies înainte de final. La a 13-a proiecţie, chiar în timpul genericului, telefonul „direct” din sală a sunat, a răspuns Popescu, care, precipitat, a părăsit sala urmat de întreaga delegaţie de partid.

Vizionarea n-a mai avut loc, s-a transmis casei de filme că se amână până la toamnă. În schimb, în iunie a venit ordinul ca filmul să fie casat, producţia oprită. Dosarul filmului a fost închis, resturile de material de la montaj – distruse.

Şansa de a reface o versiune anterioară se pierduse pentru totdeauna. Brusc, copia curată special făcută pentru vizionarea a 13-a a rămas fără stăpân. Drept care proiecţionistul m-a chemat şi m-a rugat să-l duc înapoi la studio. Nici acolo nu s-a găsit cineva să-l preia, aşa că cele nouă bobine au ajuns în dulapul meu din camera operatorilor de imagine.

Un telefon primit în septembrie mă anunţa că au început discuţiile privind reluarea producţiei, numai că, în vederea lansării filmului, trebuia să accept toate indicaţiile transmise.

Una din aceste condiţii cerea filmarea unor coperţi care să plaseze acţiunea filmului într-un trecut foarte îndepărtat şi, evident, scurtarea tuturor secvenţelor, eliminarea cadrelor cu uliţe pline de noroi, cârciumă, etc.

Fănuş Neagu a acceptat şi el (până atunci a fost alături de film), ne-am înţeles că atât s-a putut şi am finalizat filmul conform indicaţiilor primite. Filmul a avut o premieră controlată (fără bilete la vânzare), cu invitaţii şi mutat a doua zi la un cinema de cartier, unde a mai rulat alte câteva zile.

Întrucât cu un film anterior fusesem la Cannes în selecţia oficială Un Certain Regard, participarea la o următoare ediţie mi se dăduse din oficiu.

Delegatul festivalului, în trecere prin ţară, a întrebat de mine, evident. I s-a răspuns că nu am mai făcut vreun film în anii de după participarea mea. Cam asta e povestea…

În 1985 am fugit din ţară. Din `87 trăiesc împreună cu familia mea în Australia. După `89 filmul a reapărut, din nefericire copia finală, cea cu coperţile, etc.

Dar povestea nu se termină aci. În 1992 am revenit în România şi am reuşit, graţie unui prieten, să regăsesc copia aceea „curată”, special făcută pentru vizionarea a 13-a şi ascunsă în dulapul meu de la Buftea.

Cum am reuşit să scot bobinele din ţară, cum au ajuns ele în Australia, apoi, peste douăzeci de ani, din nou (aproape complet distruse) în România, e o altă poveste. Copia care circulă prin ţară, pe YouTube, e copia acestei versiuni. Poate într-o zi voi reuşi să-l pun pe disc, să-l ofer celor curioşi să-l mai vadă…

Din păcate, multe scene nu vor fi văzute niciodată… Regretul meu e că tocmai începusem să prind curaj, să-mi găsesc ritmul, modul de exprimare, să visez la filmele care ar fi urmat, filme pe care mi le-am dorit. Poate din aceste considerente am părăsit România…

Filmul, chiar aşa mutilat cum e (repet, pe YouTube e varianta a 13-a; ultima variantă, cea aprobată, a fost a 18-a! – unde chiar nu se mai înţelege nimic), trebuie revăzut pentru a „completa” respiraţiile vizuale care s-au scos, respiraţii care îşi aveau menirea firească, oferindu-i spectatorului neavizat momente de contemplare…

Mi-am dorit să prezint cu multă dragoste o lume, personajele ei, care, dincolo de tragism, nu şi-au pierdut nici o clipă bucuriile vieţii. M-a influenţat (Jiri) Menzel, un regizor remarcabil (pe care l-am cunoscut personal, cu care am discutat şi „demontat” multe din filmele sale).

După prezentarea filmului „Baloane de curcubeu” la Festivalul de la Adelaide (1992), criticii au comentat – ironic, aş zice – cum că (Emir) Kusturica a văzut filmul şi s-a inspirat din felul în care e tratată lumea şi întâmplările ei.”

Baloane de curcubeu, 1982

Scenariu: Fănuş Neagu, Vintilă Ornaru

Regie: Iosif Demian

Distribuţie: Dorel Vişan, Magda Catone, Mitică Iancu, Sandor Szellyes, Laszlo Botka, Anton Aftenie, Agnes Kakassy, Nicolae Budescu, Marcela Andrei, George Negoescu, Nae Lăzărescu, Catrinel Paraschivescu, Romica Puceanu

Textul continuă seria de articole lunare, începută în aprilie 2014, care încearcă să readucă în atenţie filme importante, dar mai puţin cunoscute sau pur şi simplu uitate, ale cinematografiei române de ieri sau de azi.

La această rubrică aţi mai putut citi până acum despre: „Vânătoare de vulpi” (1980, r. Mircea Daneliuc), „Când primăvara e fierbinte“ (1961, r. Mircea Săucan), „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963, r. Mircea Săucan), „Un om în loden” (1979. r. Nicolae Mărgineanu), „Priveşte înainte cu mânie” (1993, r. Nicolae Mărgineanu), „Salonul nr. 6” (1978, r. Lucian Pintilie), „Dolce far niente” (1998, r. Nae Caranfil), „La capătul liniei” (1982/1983, r. Dinu Tănase), „Apa ca un bivol negru” (1970, film colectiv), „O lacrimă de fată” (1980, r. Iosif Demian), „S-a furat o bombă” (1961, r. Ion Popescu-Gopo), „Meandre” (1967, r. Mircea Săucan), „O sută de lei” (1973, r. Mircea Săucan).

Foto: captura film; Facebook Iosif Demian

24
/01
/20

CRONICĂ DE FILM Regizat de Sam Mendes, "1917" (2019) este în primul rând o demonstraţie de virtuozitate tehnică. Un film care trivializează tragedia teribilă a războiului şi o transformă într-o cursă contracronometru cu obstacole, ca un joc pe calculator. Spectaculos, dar sărac în idei.

21
/01
/20

În marginea filmului de cinema "Dolor y gloria" (nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin, și în care Antonio Banderas face un rol pentru care e, de asemenea, nominalizat).

20
/01
/20

Filmele „Tipografic” și „Ieșirea trenurilor din gară”, regizate de Radu Jude (cel de-al doilea în colaborare cu Adrian Cioflâncă, istoric de profesie, care debutează astfel ca regizor) vor avea premiera internațională în secțiunea FORUM a Festivalului de Film de la Berlin.

18
/01
/20

Într-o localitate de pescari din nordul Danemarcei se întâmplă un lucru neobișnuit, sunt tot mai mulți bărbați danezi căsătoriți cu femei tailandeze. Documentarul danez „Unde te poartă inima” (regia: Sine Plambech, Janus Metzva) fi proiectat joi, 23 ianuarie, de la ora 19, la Astra Film Cinema.

17
/01
/20

Primul episod al noii producții HBO, „Avenue 5”, realizată de Armando Ianucci, cu Hugh Laurie în rolul principal, va avea premiera la HBO și pe HBO GO pe 20 ianuarie.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

10
/01
/20

Oscar Weekend aduce anul acesta șase din cele 10 filme rămase pe lista scurtă pentru Oscarul la categoria “Cel mai bun film într-o limbă străină”, care va fi acordat în cadrul celei de-a 92-a ediții a Premiilor Academiei Americane de Film. În weekendul 17-19 ianuarie, la Cinema Elvire Popesco, propunerile Ungariei și Senegalului vor fi prezentate în premieră pe marele ecran în România, alături de avanpremiere ale reprezentantelor Franței și Rusiei și proiecții ale filmelor din Coreea de Sud și Spania.

Page 1 of 25612345...102030...Last »