Opera Comica pentru copii prezintă în zilele de luni (11, 18, 25 noiembrie) şi marţi (12, 19, 26 noiembrie), de la orele 11.00 şi 13.00, povestea nemuritoare a Frumoasei din Pădurea Adormită.
Teatrul Metropolis din Bucureşti, condus de George Ivaşcu, a împlinit pe 1 noiembrie şase ani de existenţă. Publicul este cel care a menţinut viu teatrul, în toţi aceşti ani, şi a scris, alături de creatori, o mare poveste de succes. Pentru a marca sărbătoarea pe care o traversează, Teatrul Metropolis îi va premia pe spectatorii săi cu 6 invitaţii duble, la mai multe spectacole din repertoriul curent, pe tot parcursul lunii noiembrie.
Cele două reprezentaţii ale concertului Bellissimi, desfăşurate în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”, vor avea loc vineri, 8 noiembrie, de la ora 20.00, la Grand Cinema Digiplex şi duminică, 10 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni.
În urma întâlnirii de ieri de la Godot, care marca şi deschiderea Festivalului Naţional de Teatru Independent, am putut să-mi fac şi eu o idee despre ce cred că înseamnă pentru mine această sintagmă de teatru independent şi am decis să mă retrag din această categorie atunci când vorbesc despre creaţiile proprii.