Barbra Streisand, duet cu Elvis, pe cel mai nou album al artistei
https://www.ziarulmetropolis.ro/barbra-streisand-duet-cu-elvis-pe-cel-mai-nou-album-al-artistei/

Cântăreaţa americană Barbra Streisand va lansa în septembrie un album de duete, unul dintre cântece fiind interpretat împreună cu Elvis Presley, graţie tehnologiilor moderne.

Un articol de Petre Ivan|13 august 2014

Barbra Streisand va lansa pe 12 septembrie un album muzical cu 12 piese, intitulat „Partners”. Toate melodiile sunt interpretate în duet, alături de cântăreţi ca Stevie Wonder, Lionel Richie, Andrea Bocelli, Michael Bublé, John Mayer, John Legend, Blake Shelton, Babyface, Josh Groban şi Jason Gould.

Dar cel mai aşteptat cântec este „Love me tender”, pe care artista în vârstă de 72 de ani îl interpretează, graţie tehnologiilor moderne, alături de „regele rock’n’roll-lui” Elvis Presley, cel care a compus celebra piesă, notează Mediafax.

„Ce grup extraordinar de oameni talentaţi!”, a scris Streisand, luni, pe pagina sa de pe platforma online Instagram, când a făcut publică informaţia. Cântăreaţa a publicat şi o fotografie cu coperta noului album, cu un portret al ei, alături de cuvintele „Streisand, Partners” şi o listă cu artiştii cu care a colaborat.Barbra Streisand

Barbra Streisand şi Elvis Presley nu au lucrat niciodată împreună, deşi artista a dorit ca Presley să joace alături de ea în filmul „S-a născut o stea”, din 1976, rolul revenindu-i în cele din urmă lui Kris Kristofferson. Potrivit zvonurilor din acea perioadă, Presley, care a murit la un an după lansarea filmului, ar fi vrut să lucreze cu Streisand, dar managerul său ar fi cerut prea mulţi bani, iar producătorii ar fi fost nevoiţi să aleagă pe altcineva.

De-a lungul carierei sale impresionante, Barbra Streisand a câştigat toate premiile importante decernate de industria de divertisment americană – Oscar, Tony, Emmy, Grammy, Directors Guild of America Award, Globul de Aur, National Medal of the Arts şi Peabody -, pentru prestaţiile ei din muzică, cinematografie, teatru şi televiziune. Barbra Streisand este singurul artist din lume ale cărui albume au ajuns pe prima poziţie în topurile muzicale americane în cinci decenii consecutive. Cântăreaţa a câştigat opt premii Grammy şi a vândut peste 71,5 milioane de discuri.

Barbra Streisand, în vârstă de 72 de ani, a câştigat două premii Oscar – unul pentru cea mai bună actriţă, graţie rolului din filmul „Funny Girl” (1968), iar cel de-al doilea pentru cel mai bun cântec original, „Evergreen”, extras de pe coloana sonoră a filmului „S-a născut o stea/ A Star Is Born” (1977), în care a jucat rolul principal.

Barbra Streisand a primit alte câteva nominalizări la Oscaruri, inclusiv la categoria „cea mai bună actriţă”, pentru rolul din „Cei mai frumoşi ani/ The Way We Were”, şi în calitate de producătoare a filmului nominalizat „Prinţul mareelor/ The Prince of Tides”.

Elvis Presley

Născut pe 8 ianuarie 1935, la Tupelo, în Mississippi, Elvis Presley a intrat în legendă drept cântăreţul sărac care a reuşit în industria muzicală, albul care cânta ca un negru, sex-simbolul anilor ’50 şi rebelul patriot. Elvis Presley a murit în reşedinţa sa din Memphis – Graceland -, pe 16 august 1977, la vârsta de 42 de ani, în urma unui stop cardiac cauzat de o supradoză de medicamente.

Elvis Presley a vândut un număr impresionant de albume, aproape un miliard. De asemenea, el a jucat în aproximativ 30 de filme

Foto cu Barbra Streisand şi Elvis Presley – Cinemagia

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.