„Barry”, serialul cu trei premii Emmy de la HBO, se întoarce cu al doilea sezon
https://www.ziarulmetropolis.ro/barry-serialul-cu-trei-premii-emmy-de-la-hbo-se-intoarce-cu-al-doilea-sezon/

Serialul de comedie neagră „Barry”, cu Bill Hader, câştigător al premiului Emmy, se întoarce cu al doilea sezon de 8 episoade, luni, 1 aprilie, la HBO şi pe HBO GO.

Un articol de Liliana Matei|23 martie 2019

Alec Berg (Silicon Valley) și Bill Hader (Saturday Night Live) sunt creatori, producători executivi, regizori și scriitori.

Din distribuție mai fac parte: Stephen Root (Get Out) îl interpretează pe Monroe Fuches, care se pregătește pentru un viitor fără sursa lui principală de venit; Sarah Goldberg (Hindsight) este Sally, actrița de care Barry se îndrăgostește; Anthony Carrigan (Gotham) este Noho Hank, noul lider al mafiei cecene din L.A., și Henry Winkler (câștigător al premiului Emmy) care îl interpretează pe Gene Cousineau, un profesor de actorie arogant, dar șarmant, care îl ia pe Barry sub aripa lui protectoare.

Încercând să-și lase în urmă trecutul violent în favoarea noii sale pasiuni, Barry se îndepărtează de lumea asasinilor plătiți și se scufundă în actorie. Deși a eliminat mulți dintre factorii care-l împingeau spre violență, Barry descoperă că nu erau singurele forțe care îl influențau.

La începutul sezonului 2, Barry încearcă să se concentreze pe teatru, pe iubita și colega lui, Sally, în speranța că o să scape de legăturile cu mafia cecenă, condusă acum de Noho Hank, după ce Barry i-a ucis șeful. Monroe Fuches, fostul șef al lui Barry, nu reușește să angajeze un înlocuitor în Cleveland care să fie la fel de capabil ca asasinul lui de elită.

Barry a primit trei premii Emmy pentru primul sezon, inclusiv pentru cel mai bun actor principal într-un serial de comedie (Bill Hader), cel mai bun actor într-un rol secundar într-un serial de comedie (Henry Winkler) și cel mai bun mixaj de sunet pentru un serial.

31
/03
/19

CRONICĂ DE FILM Cu tânăra actriță Adèle Haenel într-un savuros rol principal (o polițistă care vrea să îndrepte lucrurile neplăcute făcute de soțul său decedat), „En liberté!”, noul film al regizorului Pierre Salvadori, este o comedie plină de vitalitate care ia forma unei parodii de policier, dublată de un tragism discret.

28
/03
/19

CRONICĂ DE FILM Noul film al regizorului american Harmony Korine, „The Beach Bum” (2019), este portretul frenetic al unui hedonist: un pretins scriitor din Miami care trăiește o perioadă din petrecere în petrecere, cu alcool, droguri și sex, pe banii soției sale bogate.

27
/03
/19

CRONICĂ DE FILM Într-o industrie a horror-urilor americane de serie, convenţionale, repetitive, fără un minim discurs politic, „Us” („Noi”), al doilea lungmetraj al regizorului Jordan Peele, vine ca o (nouă) revelaţie ce confirmă un mare autor de filme de suspans care investighează realităţile neplăcute ale Americii.

20
/03
/19

Paul Schrader, David Lowery și Kent Jones sunt trei dintre regizorii ale căror filme vor fi proiectate în premieră în România în cadrul American Independent Film Festival. Ediția a 3-a a festivalului va avea loc între 12 și 18 aprilie, la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului din București, iar biletele vor fi disponibile în curând pe eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

20
/03
/19

OPINIE Pentru al doilea an consecutiv, trofeul Gopo pentru cel mai bun film ajunge la un lungmetraj care s-a remarcat în special prin succes la public, și mai puțin prin prezențe în festivaluri sau elogiile criticii. În acest caz, „Moromeții 2”, de Stere Gulea. Este reconfirmarea unei schimbări în receptarea filmului românesc.

15
/03
/19

Privind în ochi trecutul apropiat... La 30 de ani de la căderea regimurilor comuniste, discursul antisemit pare să revină în forţă în ţările Europei Centrale şi de Est. Pentru a readuce în memorie câteva dintre lecţiile uneori uitate ale trecutului, între 16 şi 19 martie, Festivalul Internaţional de Documentar și Drepturile Omului „One World Romania” şi Forumul Cultural Austriac Bucureşti propun o „Retrospectivă extraordinară Ruth Beckermann”.