Basme nerostite – proiect pentru copiii hipoacuzici – spectacol de teatru în limbaj nonverbal
https://www.ziarulmetropolis.ro/basme-nerostite-%e2%80%93-proiect-pentru-copiii-hipoacuzici-spectacol-de-teatru-%c3%aen-limbaj-nonverbal/

Asociaţia Beneva construieşte proiecte în care socialul reuşeşte să se îmbine perfect cu educaţionalul şi cultura. În zece ani de experienţă am identificat diverse grupuri vulnerabile şi situaţii pe care le-am abordat eclectic reuşind să schimbăm situaţii şi percepţii.

Un articol de Petre Ivan|29 septembrie 2019

Proiectul BASME NEROSTITE s-a născut din dorința de a aduce în viețile copiilor hipoacuzici, prin teatru,  personajele basmului românesc. Teatrul ca formă de artă și ca parte integrantă a dezvoltării noastre este definit adesea prin cuvânt. Însă noi, prin poetica limbajului non-verbal, am transformat cuvântul și l-am dus dincolo de sfera sunetului rostit  – prin dans, pantomimă, mișcare și culoare – dându-i  forme nebănuite și imaginând lumi noi, oferind personajelor din basme mobilitate și versatilitate. Nerostit, este adevărat, nu se aude, dar nerostit este de multe ori plin de înțelesuri.

Spectacolul BASME NEROSTITE, după două luni de studiu și lucru, este acum gata de turneu!

În perioada 10 – 30 octombrie peste 1000 de copii hipoacuzici se vor întâlni cu basmul românesc participând la cele 10 reprezentații teatrale din București, Cluj, Brașov, Craiova, Focșani și Bivolărie – Vicovu de Sus. Spectacolele vor fi completate cu sesiuni de dezvoltare prin limbaj teatral non-verbal susținute de actori și special concepute pentru copiii hipoacuzici.

BASME NEROSTITE este un spectacol în regia lui Vadim Rusu, cu Daniela Niculae, Lavinia Pop Coman, Petru Ciobanu, Silviu Man și Vadim Rusu. Decorul și costumele sunt semnate de Anca Cernea, iar Radu Barbu și Adrian Petrariu asigură suportul video al spectacolului.

Hipoacuzia în cifre: 500 de milioane de oameni suferă de o formă de hipoacuzie și se preconizează că acest număr va crește până în 2025 cu peste 200 milioane.

În România 23.000 de persoane se află în evidențe. Se estimează că numărul acestora este, de fapt, dublu.

Mai multe despre proiect pe www.basmenerostite.ro și pe www.facebook.com/basmenerostite iar despre Asociația Beneva aici : www.beneva.ro

Proiect derulat de Asociația Beneva și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

29
/11
/23

Luni, pe 4 decembrie, unteatru dă startul celei de-a doua ediții a programului Teatru în Sectorul 5. Mini-stagiunea cu spectacole oferite în dar comunității din Sectorul 5 va readuce pe scena din Sfinții Apostoli nr. 44 câteva dintre cele mai iubite producții din repertoriul unteatru.