Batman, 75 de ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/batman-75-de-ani/

Personajul de benzi desenate Batman, care a stat la baza mai multor desene animate, seriale de televiziune, lungmetraje şi jocuri video, va sărbători pe 23 iulie 75 de ani de la prima sa apariţie într-o revistă de benzi desenate.

Un articol de Petre Ivan|3 iulie 2014

Ziua de 23 iulie, data aniversară a celebrului supererou, va fi declarată în mod oficial în Statele Unite ale Americii „ziua lui Batman„. Atunci va fi lansată în ediție reeditată revista în care a apărut prima oară acest personaj.

De asemenea, la Los Angeles, studiourile Warner Bros. vor marca această ocazie prin organizarea unei expoziţii în care vor fi prezentate batmobile, pelerine, măşti şi alte suvenire din timpul filmărilor peliculelor despre Batman.

Personajul Batman s-a născut în mai 1939, rod al colaborării între desenatorul Bob Kane şi scenaristul Bill Finger, care au primit misiunea de a crea, pentru editura DC Comics, un nou supererou, după succesul înregistrat cu aventurile lui Superman.

Bob Kane şi Bill Finger concep un personaj aflat la polul opus, cu accent pe latura sa întunecată, astfel încât succesul va fi uriaş, iar Batman devine un simbol al culturii pop din lumea întreagă.Batmna

În timp ce Superman, arhetipul supereroilor, are puteri supranaturale, poartă un costum în culori vii, îşi arată chipul şi se deplasează la lumina zilei, Bruce Wayne, alias Batman, este un bogat om de afaceri care, odată cu lăsarea nopţii, se îmbracă în negru, îşi ascunde chipul în spatele unei măşti şi nu mizează decât pe forţa sa fizică, pe intelect şi pe propria avere pentru a face dreptate în Gotham City.

De-a lungul anilor, benzile desenate cu Bruce Wayne au inspirat numeroase adaptări pentru marele ecran şi televiziune – începând cu serialul Batman”, cu Adam West şi Burt Ward, care a relansat vânzarea revistelor de benzi desenate cu aventurile acestui personaj, din anii ’60.

Cunoscutul personaj de benzi desenate a ajuns şi pe marele ecran, cel mai recent în trilogia construită în jurul lui Batman regizată de Christopher Nolan şi cu Christian Bale în rolul principal: „Batman: Începuturi” (2005), „Cavalerul negru” (2008) şi „Cavalerul negru: Legenda renaşte” (2012).

Batman va reveni pe marile ecrane în 2016, pentru prima oară alături de Superman, în filmul „Batman vs. Superman: Dawn of Justice”, regizat de Zack Snyder.

Filmul „Batman vs. Superman: Dawn of Justice”, care va fi lansat pe 6 mai 2016, are ca temă principală confruntarea dintre Superman, interpretat de Henry Cavill, şi Batman, rol ce i-a fost încredinţat lui Ben Affleck.

Foto cu Batman – Cinemagia

09
/01
/15

“Orașul câinilor / White God” în regia lui Kornél Mundruczó, propunerea Ungariei la categoria Cel mai bun film străin, este inclus în programul “9 pentru Oscar” la Cinema Studio din București. Evenimentul are loc în capitală între 9 și 15 ianuarie, cu o săptămână înaintea anunțării nominalizărilor celei de 87-a ediții a premiilor Academiei Americane de Film. Cele două proiecții sunt programate duminică, 11 ianuarie, de la ora 14:00 și joi, 15 ianuarie, de la ora 20:00.

09
/01
/15

Debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, "Autoportretul unei fete cuminți", va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam (21 Ianuarie- 1 Februarie 2015), secțiunea "What the F?!".

08
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Scris de Bogdan Mirică și regizat de Igor Cobileanski, „Umbre”, noul serial produs și difuzat de HBO România, încearcă să altoiască pe sol românesc un format străin, însă eșuează undeva la mijloc.

08
/01
/15

„De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu, unul dintre cele mai așteptate filme românești din 2015, inspirat de un caz real care a zguduit România la începutul anilor 2000, cel al sinuciderii procurorului Cristian Panait, va fi lansat pe 27 februarie 2015 în cinematografele din toată țara.

08
/01
/15

Din 16 ianuarie, Russell Crowe revine în cinematografe în dublu rol: regizor și actor. Un tată în căutarea fiilor săi, într-un context istoric incert: la sfârşitul Primului Război Mondial, când lumea este încă devastată de oribilele sale consecinţe.

06
/01
/15

Filmele propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin de România, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia și Canada vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 9 și 15 ianuarie 2015, în săptămâna dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 87-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film.

05
/01
/15

Anul 2015 aduce în peisajul cinematografic noi proiecte ale unor regizori premiaţi la Cannes, Berlin şi Veneţia, printre filmele româneşti care vor fi lansate în cinema numărându-se thrillere politice, un western balcanic, un documentar animat, dar şi comedii, drame şi pelicule poliţiste.

02
/01
/15

Nedistribuite în cinematografe, văzute puțin în festivaluri, ignorate nejustificat, filmele de nonficțiune merită o mai mare atenție. La început de an, Ziarul Metropolis vă propune 10 documentare străine din 2013 și 2014, demne de reținut.

01
/01
/15

S-au ivit pe cerul teatrului stele care au lucit orbitor o vreme, care au stârnit admiraţie unanimă. Criticii au făcut prognoze artistice pe termen lung, însă, apoi, luminile lor s-au stins. Cu actorul Gheorghe Dinică nu a fost aşa.

30
/12
/14

Ovidiu Iuliu Moldovan: ardeleanul greco-catolic cu privirea directă şi faţa neîmblânzită de zâmbet, sigur în gesturi, un om ce nu putea fi scos din ale lui, cu trăsături tipice zodiei Capricornului... Duritatea lui masculină era arma cu care confisca mintea oricărei femei.

30
/12
/14

Anul 2014 poate fi considerat unul aproape anost prin prisma box office-ului nord-american, aflat la cel mai scăzut nivel al său din ultimii şase ani, dar a cărui calitate cinematografică a fost totuşi "salvată" în a doua jumătate a lui de revenirea în forţă a filmelor biografice.