Beethoven se întoarce la Editura Casa Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/beethoven-se-intoarce-la-editura-casa-radio/

În anul aniversar Beethoven – 250 de ani de la naştere, Editura Casa Radio îl celebrează pe emblematicul compozitor german prin editarea albumului „Beethoven – Simfonia a V-a, Simfonia a VII-a”.

Un articol de Liliana Matei|17 decembrie 2020

Cele două celebre lucrări semnate de „Titanul de la Bonn“ sunt prezentate pe compact-disc în reușita interpretare a Orchestrei Naționale Radio, sub conducerea dirijorilor Horia Andreescu, respectiv Cristian Măcelaru.

Albumul „Beethoven – Simfonia a V-a, Simfonia a VII-a“ va fi prezentat și difuzat, în premieră, la postul Radio România Muzical, joi, 17 decembrie 2020, începând cu ora 19.00. Difuzarea albumului va fi precedată de o prezentare a compact-discului realizată de autoarea bookletului, Anca Ioana Andriescu, și transmisă, video, pe pagina de Facebook a Editurii Casa Radio, începând cu ora 18.45.

 „Editura Casa Radio vă aduce prin acest CD două ipostaze simfonice beethoveniene dirijate de muzicieni români aflați în etape distincte ale carierei lor, derulate în contexte foarte diferite (chiar și în plan istoric și geografic): Horia Andreescu și Cristian Măcelaru. Acea trăire intensă a comunicării directe cu publicul din sală se face simțită și în aceste înregistrări live, din stagiunile Orchestrei Naționale Radio”, explică Anca Ioana Andriescu.

La sfârșitul lunii trecute, s-au împlinit 92 de ani de la difuzarea primului concert susținut de Orchestra Națională Radio.

La 30 noiembrie 1928, publicul aflat în fața aparatelor de radio a asistat la inaugurarea primei stagiuni (live!) de concerte simfonice din țara noastră. Acest prim concert susținut de Orchestra Radio sub conducerea compozitorului și dirijorului Mihail Jora a fost, practic, actul de înființare al Orchestrei Simfonice Radio (astăzi Orchestra Națională Radio). De atunci, prin întreaga sa activitate concertistică, Orchestra Națională Radio promovează susținut atât creația muzicală românească, cât și lucrările de referință ale culturii muzicale universale.

Chiar și câteva scurte extrase din biografia artistică a dirijorului Horia Andreescu demonstrează uriașa contribuție a reputatului artist la îmbogățirea vieții muzicale românești: Director artistic și dirijor șef, timp de mulți ani, al Orchestrelor și Corurilor Radio, dirijor principal și Director general adjunct al Filarmonicii „George Enescu”, fondator și conducător al Orchestrei de cameră „Virtuozii din București”, dar și al Orchestrei de tineret „Sinfonietta”, Horia Andreescu a realizat totodată și numeroase colaborări cu mari orchestre ale lumii. Cariera sa dirijorală include trei poziții de dirijor oaspete permanent la Orchestra Simfonică Radio Berlin, Filarmonica din Dresda și Mecklenburgische Staatskapelle Schwerin.

După debutul dirijoral în Statele Unite ale Americii, la Orchestra Simfonică din Philadelphia, Cristian Măcelaru și-a consolidat ascensiunea și în Europa, prin colaborări cu Filarmonica din Berlin, cu Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam și prin debutul din 2019 în Festivalul BBC Proms de la Londra. În același an, dirija Orchestra Regală Concertgebouw și la București, în cadrul Festivalului „George Enescu”. Odată cu începutul stagiunii 2019-2020, Cristian Măcelaru a preluat, ca dirijor principal, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Köln, iar începând cu stagiunea 2021-2022 va prelua și postul de Director Muzical al Orchestrei Naționale a Franței.

Albumul  poate fi achiziţionat, la preț de producător, prin comandă online pe site-ul Editurii Casa Radio: www.edituracasaradio.ro. De asemenea, poate fi achiziționat de la partenerii de distribuție.

13
/01
/15

Genialul Amadeus, un artist al superlativelor despre care se spunea adesea că îşi compunea partiturile cu o naturaleţe şi o rapiditate care nu puteau fi justificate decât printr-o inspiraţie artistică divină, muzicianul care în doar 35 de ani de viaţă a compus peste 600 de lucrări este cel căruia îi este dedicat evenimentul programat vineri, 16 ianuarie (ora 19.00), la Sala Radio.

12
/01
/15

Pianista română Alina Azario este câştigătoarea "discului de muzică clasică al anului 2014 în România", după ce a reuşit să strângă cele mai multe voturi în cadrul campaniei derulată pe site-ul romania-muzical.ro. Discul, apărut în 19 martie 2014, sub sigla casei A@A Records, cuprinde lucrări semnate de compozitorii Jean Philippe Rameau şi Claude Debussy.

07
/01
/15

„La traviata” a fost o curtezană fermecătoare, care a existat cu adevărat. Rossini a scris o operă în doar două săptămâni. Fără muzica lui Wagner n-ar fi existat „Stăpânul Inelelor”... Sunt doar câteva amănunte fascinante din culisele Operei.

06
/01
/15

Anul 2015 se anunţă a fi unul plin de evenimente pe scena muzicală din România, artişti internaţionali, îndrăgiţi de publicul român, urmând să concerteze în premieră la Bucureşti. André Rieu, Robbie Williams, Marc Anthony şi OneRepublic sunt doar câteva dintre numele mari anunţate până în prezent.

22
/12
/14

BIG BAND-UL RADIO – condus de dirijorul său, IONEL TUDOR - ansamblul care din 1949 se dedică muzicii de divertisment de cea mai înaltă calitate, acoperind o gamă largă de genuri (jazz, blues, pop etc.), este invitatul special al programului de sărbători „Vă rugăm s-aveţi o viaţă frumoasă!”, difuzat de postul public de televiziune TVR 2, pe 26 decembrie, la ora 20.00.